Cuvînt-cheie: note


Ceea ce facem noi, aşa cum au făcut şi primii musulmani, nu este „imperialism“, „terorism“ sau altceva de genul ăsta. Ceea ce facem noi este să-l eliberăm pe kafir, în patul lui, de frică. Proclamăm că viaţa are sens şi este veşnică. Suntem soldaţi ai adevărului. Suntem mesageri ai nemuririi. Când vă veţi întoarce la casele voastre, liderii voştri de grup vă vor putea trimite la o altă organizaţie – una de ordin practic, pasul final. Asemenea islamului însuşi, ea nu va avea o casă anume. Poate că nu va avea nici măcar un nume. Faceţi ceea ce vi se va spune. Credeţi-mă, ei au acces la adevăr în acelaşi fel în care avem eu şi voi – prin cuvântul necreat şi nemuritor al lui Allah din Coran, prin Sunnah, cea care ne învaţă despre viaţa de zi cu zi a Profetului şi prin Hadith, preceptele care descriu viaţa corectă. Şi nu uitaţi ce v-am spus la început. Totul este foarte simplu. Fără frică. Noi am fost eliberaţi de asprimile vieţii prin cuvintele unicului şi adevăratului Dumnezeu.

(„O săptămînă în decembrie” de Sebastian Faulks)


Rânjește lăsând să se vadă cei doi dinți metalici din față. Parcă a mușcat dintr-o bucată de țeavă. Ce dracu’ faci? Zici că se cutremură de presupusa stare dezolantă a lui Nae. Își vâră cotul în fereastră și-și îndeasă un ciont de deget în ureche. E o poveste și cu degetul ăsta. Și l-a retezat demult, la gater, și a mai rămas din el doar un crâmpei de falangă. În tren stă cu el în ureche și ai impresia că se scarpină pe creier. Cine nu-l cunoaște și trece pe lângă el e intrigat și nu știe cum a reușit ăla să convingă urechea să adăpostească gogeamite degetul. Lui Țoc îi place la nebunie expresia de perplexitate de pe fața ăluia. Are o figură de coțcar bătrân, de gargaragiu. Negru la față, parcă a dormit într-un horn de locomotivă. Și nasul e mare, bubos, cât un castravete care crește în direcții nebănuite. Mățău e ceva mai tânăr. Are o mustață subțire, plimbată mereu de buza de sus care nu-și găsește astâmpăr. Frecuș continuu în josul nasului smiorcăit și el fără rost. Buza de jos e ca o potcoavă groasă, strâmbată în afară. Din pricina asta stupidă pare mereu bosumflat și, uneori, siderat, perplex.

(„Dincolo de frontiere. Opere” de Sorin Stoica)

CUPON DE REDUCERE 15% la Libris.ro (valabil pînă la 11 martie 2016): LIBNMPXAVOXURD


E îngropată sub un mesteacăn argintiu, jos, spre bătrânele șine de cale ferată, având la căpătâiul mormântului un altar. De fapt, doar o moviliță de pietre. Nu voiam să atrag atenția asupra locului ei de veci, dar nici nu puteam s-o las acolo, fără niciun fel de aducere-aminte. Se va odihni în pace, nimeni nu e în preajmă s-o deranjeze, niciun sunet nu pătrunde, în afară de cântecul păsărilor și de huruitul surd al trenurilor.

(„Fata din tren” de Paula Hawkins)