(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 6 min)
Felicia
Felicia vine în fiecare an două săptămîni în România, pentru a petrece ceva timp cu părinţii ei. A emigrat în urmă cu 19 ani în Olanda, unde are un fiu, Marc, dar unde a şi divorţat de Maarten. Ar fi putut fi o despărţire de părinţi obişnuită, cu îmbrăţişări şi promisiunea de a reveni poate înainte de Anul Nou.
Dar în acea ultimă zi în România se produce ruptura: pierde avionul, devine tot mai nervoasă, este îngrijorată pentru fiul ei, mama ei nu o slăbeşte cu sfaturile şi dominarea… Se rupe ceva în echilibrul ei (dacă exista aşa ceva), începe prin a-i cere scuze mamei pentru comportamentul ei, dar discursul ei se amplifică, situaţia se întoarce. Ea este cea care acuză acum, ea îi cere parcă mamei să-i ceară iertare, spune clar că are nevoie de grijă, de iubire şi mai ales de linişte. De linişte…
Şi spune toate astea în faţa aeroportului, mamei care are o revelaţie, care-şi redescoperă fiica. Spune astea după ce a rezolvat cu avionul (va pleca a doua zi dimineaţa), după ce ştie că Marc va fi recuperat din tabără de Maarten, fostul soţ care tocmai voia să plece cu noua familie în vacanţă în Ardeni. Spune toate astea după ce ştie că va veni Iulia, sora ei, cu maşina, pentru a le duce acasă pe ea şi pe mama ei, după ce dimineaţă nu a putut şi după ce din cauza asta n-a ajuns la timp la aeroport. Pentru că traficul în Bucureşti e groaznic, taxiul nu poate zbura. Şi în timpul ăsta mama ei, cu sfaturile, cu pisălogeala, cu senzaţia că le ştie ea pe toate… De linişte are nevoie Felicia, de linişte…
De ce spune toate astea? Nu putea să tacă, să salveze aparenţele? Nu putea să se calmeze cu ultimele forţe, să se autosugestioneze că totul e bine? Cred că nici Felicia nu ştie de ce a spus mamei tot ce avea pe suflet. Nu mama ei a plîns, ci tot Felicia. De ce a spus? Nu ştie, dar se simte mai bine acum, după ce a spus. În fond, totul s-a aşezat la locul potrivit, vor lua cina în familie, se va întoarce la Amsterdam a doua zi. Şi poate la anul nu va mai veni în România, poate va merge în insule, are nevoie de o vacanţă departe de părinţi.
Felicia a fost cu părinţii ei tot timpul, chiar dacă stătea în Olanda. I s-au transmis tensiunile, nevoia de control a mamei, bolile tatălui care l-au transformat, care l-au făcut să accepte tot fără discuţii, să se autosugestioneze că le poate fi de folos ei şi mamei ei.
Înainte de toate, Felicia vrea linişte, măcar pentru un timp. Vrea şi ea să fie pusă înainte de toate, să simtă că este importantă, că este fiică mai ales. Dar pe rînd. Înainte de toate, vrea liniştea.
––––––––––––––
Dezlegare
În această seară, am fost la avanpremiera filmului Felicia, înainte de toate, la cinema Union, la invitaţia Cristinei Bazavan şi a revistei Tabu, alături de alţi bloggeri şi vedete. Au ales să facă avanpremiera cu bloggeri şi invitaţii lor, nu cu presa. Îi felicit pentru curaj şi sunt convins că-i va ajuta acest demers în promovarea filmului în România.
Partea inedită şi cu adevărat utilă a fost discuţia de după proiecţie. Am aflat de la regizorul Rădulescu legătura dintre poveştile personale ale sale şi ale surorii sale cu filmul, de la De Raaf o parte din opţiunile pe care le-au făcut de-a lungul filmării, de la Ozana Oancea cum s-a identificat ea cu Felicia cea obosită. Am aflat multe, inclusiv cum au cumpărat obiectele din film, cum au făcut să nu pară plictisitor filmul şi care au fost reacţiile publicului din alte ţări şi oraşe.
Pe site-ul oficial mai aveţi o mulţime de detalii şi nişte fragmente video care par însă destul de fade comparativ cu ansamblul filmului.
Nu este despre o ruptură, ci despre ceea ce te apasă mereu în relaţia dintre tine şi părinţi, despre lucrurile pe care nu le poţi spune lor de teamă să nu-i răneşti, sau pentru că-ţi e mai confortabil aşa. Practic, nici nu ştii dacă e bine cînd le spui ce te apasă. Nu te simţi eliberat cu adevărat. Şi atunci de ce să le spui?
Dacă ai vreo 30 şi ceva de ani, du-te să vezi filmul, din 11 iunie. Poate îi iei şi pe părinţi cu tine.
Mai sunt păreri despre film: Cristian Şutu, Adrian Ciubotaru, Alexandru Negrea, Inozza, Rita, Andreea Vasile, Mr. Asonica, Dan Tănăsescu, Zăpăcita, Analytic Vision, Elena, Bucurenci.
Am mai auzit comentarii pozitive si dupa TIFF. Primul ”Amintiri din..” a fost un film ok iar ”Restul e tacere” o pauza binevenita. Isi revine filmul romanesc, chiar se poate ?
Oh, là, parca as cunoaste-o pe Felicia …
A fost si lansarea cu presa, dar miercuri la pranz. Deci presa a vazut filmul inainte bloggerilor.
Foarte bine a făcut, păcat că în presă s-au scris banalităţi despre film, luate de pe site-ul oficial. Pe cînd pe bloguri, uite cîtă emoţie şi cîte păreri umane!
N-am 30 de ani, dar mâine mă duc să îl văd. Chiar sunt nerăbdătoare.
Mulţumim pentru acest post, ne e folositor. Pe mine, una, m-a făcut curioasă.