La Jeg, locul mic cu pasiuni mari < George Hari Popescu, ministrul Cyberculturii

(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 6 min)

Micuța clădire, terasa de lîngă, WC-ul din spate, poarta metalică sudată, depozitul dinspre alee, tejgheaua cu blat de lemn, webcam-ul din colț, Tomiță de pe pervaz, spațiul pentru nefumători cu mese cu scoici lăcuite, mesele pliante, băncile care se arcuiesc sub greutatea studenților, WC-ul din interior care este curățat la fiecare juma’ de oră, bonurile pe care ai timpul de preparare a mîncării, boneta albă a bucătărăsei care se ițește uneori din regatul ei pentru a lua cu privirea pulsul clientelei, afișele amuzante, meciurile live de la televizoarele agățate pe pereți, ventilația care uneori nu mai face față…

La intrarea în Complexul studențesc Leu, există un loc mic de tot. Acolo găsești mereu o mulțime de studenți, o groază de suflete. Se fumează în draci, se bea berea cu naveta, se mănîncă șnițurgăr full option, cartofi prăjiți peste tot sau omletă inginer și se servește salată de care avem.

Cu cei peste 20 de ani la activ, La Jeg devine o legendă.

O bornă studențească

Dincolo de afacerea în sine și de conflictele acestei bodegi cu conducerea Universității Politehnica din București, La Jeg este un reper pentru studenții din acel campus.

Într-o țară în care studenții n-au identitate cu adevărat, în care asociațiile lor nu obțin succese răsunătoare în lupta cu abuzurile statului, în care nu poți vorbi despre o studențime, terasa asta mică le oferă un sens acestor tineri. Poate fi o bere înainte sau după curs, un sandviș mîncat în grabă, o cafea cu lapte care oricum are gust mai bun decît cea de la automat, un loc în care-ți cauți colegii de grupă, în care stai aiurea pe Facebook beneficiind de WiFi gratuit… În fine, pot fi o mulțime de lucruri care fac parte din viața de tînăr, de student, de om care-și caută un drum în viața haotică din România.

httpvh://www.youtube.com/watch?v=INuQLkrgFTE

Recentul film nu este un documentar după toate regulile. Da, sunt probleme de sunet și ritmul acestui montaj de aproape 50 de minute poate nu este cel pe care-l regăsești la Discovery Channel. Dar este o încercare de a spune povestea locului, de a cunoaște clienții, de a afla cum se fac afaceri în România și poate de a da speranța că oamenii se pot uni, chiar dacă nu în proteste de stradă, ci într-o bodegă.

În 16 ianuarie, studenții, clienți fideli ai Jeg-ului, sunt invitați acolo pentru a bea o cafea împreună cu executorul judecătoresc însărcinat cu punerea în practică a sentinței de evacuare.

Cîteva repere din film:

1991 – Olimpia Ursaleș deschide terasa.

1992 – Se construiește clădirea unde este acum Jeg.

1995 – Locul începe să decadă, nu mai este frecventat de studenți.

1998 – Cătălin State face catering pentru firma Olimpiei, ducînd mîncare la birouri.

1999 – Apar bonurile de masă, catering-ul în acea formă decade.

1999, toamna – Olimpia îi vinde afacerea lui Cătălin, cu 10.000 de dolari. În 10 zile, acesta crește vînzarea de 10 ori. Dispar gratiile, pune un sistem de iluminat puternic, pune muzică. La bar apare vărul lui Cătălin, Adrian Irimescu. Apar mesele pe terasă.

2000, primăvara – Berea apare în meniu. Producătorii de bere sunt interesați de acel loc, aduc umbrele branduite.

2000, vara – Afacerea înflorește. Locul e frecventat numai de studenți. Este construit WC-ul din spate.

2000, iarna – Locul este încălzit. Apare ventilația.

2001 – Primăria Capitalei îi acuză că acea clădire este construită fără autorizație. Clădirea nu poate fi demolată pentru că n-a putut intra vola pe poartă. Cătălin obține autorizația, cu ajutorul Universității Politehnica.

2003, 2004 – Controalele se intensifică. Erau momente cînd comisiile de inspecție stăteau la coadă pentru a controla Jeg-ul.

2004 – Conducerea Politehnicii crede că studenții nu mai vor La Jeg și vrea să desființeze locul, transformîndu-l într-un spațiu „destinat învățămîntului”. Se strîng semnături de susținere. Urmează procese privind cedarea/vînzarea clădirii.

2008 – Li se taie apa și curentul și există o tentativă de incendiere. Articolele din mass-media pun presiune asupra conducerii UPB.

2008, toamna – 2012 – Cea mai liniștită perioadă, în ceea ce privește conflictele cu UPB.

2011, 15 iulie – La Jeg împlinește 20 de ani. Studenții acoperă toate geamurile cu ziare pe care pun inscripții „apocaliptice” de tipul „Demolat”.

2013, 16 ianuarie – Un executor judecătoresc este așteptat la Jeg, pentru a se asigura că evacuarea este pusă în practică.