Baladă despre decembrie 1989 5


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 2 min)

Cei de la Prima TV au întrebat în seara asta cîţiva liceeni ce ştiu despre decembrie 1989. Unii ştiau că e Crăciunul cîndva luna asta, alţii auziseră de reduceri la magazine. O fată şi-a amintit că în decembrie 1980 a fost revoluţia. Da, în 1980.

E bine că cei tineri nu ştiu sau nu-şi amintesc. E bine că părinţii nu ştiu sau nu le povestesc. Uitarea vindecă rănile şi ne face să progresăm, cel puţin aşa e în teorie. Avem nevoie de oameni care să nu ştie dacă a fost sau nu revoluţie, dacă au murit atunci oameni şi dacă a existat vreun alt preşedinte înainte de acel Ilici din 1990.

Mai există o generaţie din care cred că fac şi eu parte, prea mică atunci pentru a participa, prea mare pentru a ignora. Prea mică pentru a înţelege ce se întîmplă, prea mare pentru a plînge. Aşa că am înţeles mai tîrziu şi am plîns mai tîrziu. Dar durerea asta care ne vine cînd ne gîndim la decembrie 1989, fruntea încruntată, frustrarea, nimic nu se compară cu sentimentele unei mame sau ale unui tată, ale unui soţ sau ale unei soţii care se gîndeşte la cel sau cea pierdută atunci.

Crăciunul, spiritul lui, cadourile şi muzica, zăpada albă şi planurile de vacanţă – într-un taler. Decembrie 1989, angoasa de atunci, frica enormă şi speranţa năruită – într-un alt taler.

Mai durează pînă uităm cu toţii. Sper să uităm cu toţii. Şi atunci, Ilici ne va zîmbi pînă la urechi şi va fi la fel de împăcat cu sine însuşi ca şi acum.

Voi reveni zilele astea pe această temă, pentru că şi eu trebuie să uit.


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5 gânduri despre “Baladă despre decembrie 1989

  • Cezarv

    Nu avem voie sa uitam ! Prea multa lume a uitat deja. Prea repede, prea uşor, martirii libertăţii au ieşit din vieţile noastre pentru a intra în ceaţa istoriei. Ne considerăm importanţi, puternici, atotcunoscători şi, totuşi, suntem atât de mici, de laşi, de insignifianţi. Tocmai de aceea în fiecare decembrie e timpul să ne plecăm capul şi să ne gândim, măcar o clipă, la cei ce nu mai sunt.

    1989-2009 Eroii nu mor !!

  • iulia

    De ce trebuie sa uitam?
    Da, ok, suntem o tara care inca traim in trecut, suntem o tara care inca urlam dupa adevar, suntem o tara care inca speram ca cineva va veni si va face lumina in acest decembrie ’89, dar de ce trebuie sa uitam? De ce trebuie?