Alice în Ţara Minunilor, adică în Olanda 8


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 12 min)

alice_creion

“- Spune-mi, sunt nebun?
– Da, ai luat-o razna rău de tot.
Dar să-ţi spun un secret: toţi oamenii buni sunt aşa”.

N-am mai avut loc la avanpremiera la care a fost invitat un public select, aşa că am decis să dau şi eu un ban grămadă ca să văd filmul mult aşteptat regizat de Tim Burton. Cartea Alice în Ţara Minunilor de Lewis Carroll este una de bază pentru cursul de Cyberculture (Cultura Internet) pe care-l predau la masteratul PMAV la FJSC, deci nu puteam rata ocazia de a urmări o nouă ecranizare a celebrului text.

Intro: cartea

Un copil care nu a citit “Alice în Ţara Minunilor” este un copil trist. Un adult care nu a recitit cartea la un alt nivel decît cel din copilărie este o persoană săracă spiritual. La prima vedere, volumul este doar o sumă de clişee narative, de imagini fanteziste banale şi lipsit de tramă. La prima vedere, pentru că pe măsură ce o reciteşti o construieşti.

Cartea a introdus imagini şi simboluri exploatate din plin de cultura populară. Îmi amintesc acum de iepurele tatuat pe DuJour, femeia din grupul care vine la Neo în Matrix pentru a cumpăra un disc cu vise digitale şi de întrebarea lui Morpheus către Neo: “Te simţi acum ca Alice în scorbura iepurelui, nu-i aşa?”.

Două momente din carte mi se par foarte semnificative şi sunt importante pentru mine. Iată-le mai jos. Apoi trec la un mic comentariu al filmului.

1. Momentul în care Iepurele Alb întreabă de unde să înceapă să citească scrisoarea, la care Regele îi răspunde să înceapă cu începutul, să continue şi să se oprească atunci cînd dă de sfîrşit. Este o metaforă excelentă pentru scriitura din era tiparului, opusă scriiturii interactive pentru ecran.

‘I haven’t opened it yet,’ said the White Rabbit, ‘but it seems to be a letter, written by the prisoner to-to somebody.’ […]

‘It must have been that,’ said the King, ‘unless it was written to nobody, which isn’t usual, you know.’

‘Please your Majesty,’ said the Knave, ‘I didn’t write it, and they can’t prove I did: there’s no name signed at the end.’

‘If you didn’t sign it,’ said the King, ‘that only makes the matter worse. You MUST have meant some mischief, or else you’d have signed your name like an honest man.’

There was a general clapping of hands at this: it was the first really clever thing the King had said that day.

‘That PROVES his guilt,’ said the Queen.

‘It proves nothing of the sort!’ said Alice. ‘Why, you don’t even know what they’re about!’

‘Read them,’ said the King.

The White Rabbit put on his spectacles. ‘Where shall I begin, please your Majesty?’ he asked.

‘Begin at the beginning,’ the King said gravely, ‘and go on till you come to the end: then stop.’

2. Intriga, atunci cînd Alice trece din starea de trezie în cea de vis şi ajunge în altă lume printr-un tunel. Este transfigurarea omului modern care foloseşte consola zi de zi (calculator, telefon mobil, consolă de jocuri etc.) pentru a ajunge în realitatea virtuală, încă asemănată cu visul în cultura populară şi în unele teorii care ţin de studiile culturale. Alice are timp, pe parcursul căderii, să admire lucrurile pe lîngă care trece, elemente hipnotice care-i fac căderea mai uşoară dar îi şi demonstrează că părăseşte o lume şi trece în alta.

The rabbit-hole went straight on like a tunnel for some way, and then dipped suddenly down, so suddenly that Alice had not a moment to think about stopping herself before she found herself falling down a very deep well.

Either the well was very deep, or she fell very slowly, for she had plenty of time as she went down to look about her and to wonder what was going to happen next.

Continuare: Filmul

Alice are 20 de ani cînd pătrunde din nou în Underland (este denumirea lumii create în film, care m-a dus cu gîndul la Olanda – Ţările de Jos). Ea a mai fost acolo, dar nu-şi mai aduce aminte. Crede că totul e un vis dar nu pare că se poate trezi din el. Personajele din jurul ei nu încearcă să-i demonstreze că nu este un vis, ci o lasă să descopere singură asta.

Alice nu mai e fetiţa care explorează lumea ciudată, ci femeia care trebuie să ucidă un balaur care o împiedica pe regina albă să preia coroana acaparată de regina roşie (cea rea).

Culorile sunt cele ale pachetului de cărţi de joc, soldaţii sunt cărţile de joc, de data asta însă nu fragili ca în cartea lui Lewis Carroll ci metalici şi războinici.

Ca în orice poveste clasică, Alice trece prin diverse încercări cu ajutorul adjuvanţilor şi mai ales a Pălărierului (substitutul tatălui care nu mai este?). Îmbinînd simboluri din carte şi elemente mitice clasice, filmul creează o poveste în fond obişnuită pentru Disney – lupta dintre bine şi rău, dintre “realitate” şi fantezie. Roşul este învins de alb, moment în care Alice se poate întoarce în lumea ei.

Pentru cine a citit cît de cît Baudrillard, teoria din film nu prezintă secrete. Din păcate, filmul e atît de scurt încît nu ai timp să-ţi construieşti în minte personalităţile tuturor personajelor care meritau conturate mai bine – de exemplu, m-ar fi interesat mai mult povestea lui Bayard.

Este surprinzătoare alegerea numelui Underland pentru teritoriul în care pătrunde Alice:

  • Find under, este oare acela subconştientul?
  • Este o lume mai bună sau mai rea decît cea pe care o ştia Alice?
  • Fata cade în scorbura iepurelui şi cade, dar aterizează pe tavanul încăperii în care se află uşiţa, apoi cade pe duşumea.

Deci realitatea în care ajunge Alice nu este una opusă celei de sus, ci doar o alta. Baudrillard ar spune că nu are importanţă care realitate este mai reală – cea a lui Alice care urma să se logodească sau cea a lui Alice care trebuia să omoare balaurul.

Ca şi în carte, succesiunea de micşorări şi măriri ale lui Alice semnifică maturizarea personajului şi încercările prin care trece el pentru fi acceptat de Underland (să ne amintim că multe dintre personaje au dubii cu privire la identitatea lui Alice).

În carte şi în film sunt o mulţime de transfigurări, de treceri dintr-o stare în alta – omida devine crisalidă şi fluture şi ajunge în “lumea de sus” a lui Alice, după ce o vizitase şi ca omidă; pisica zîmbitoare se transformă în abur tot timpul; trandafirii roşii devin albi sau roşii la loc etc.

În fine, mi se pare că dansul dinspre final al Pălărierului a stricat puţin ritmul filmului. Ştiu, trebuia marcată ideea sfîrşitului şi revenirea binelui la putere, dar nu trebuia ca filmul să fie atît de american, chiar dacă e produs de Disney.

Catalizator: Cinematograful

Trebuie făcut ceva cu sala aia de lîngă APACA, pentru că poate fi cu greu considerată un cinematograf 3D. Trebuie urgent rezolvat cu subtitrarea, în aşa fel încît să fie şi ea 3D, altfel n-are rost. Noroc că românii cunosc cît de cît limba cuceritorilor americani şi nu au nevoie de traducere, numai că e enervant cînd textul acoperă faţa cîte unui personaj. De asemenea, e foarte important să ai loc exact în centrul sălii, deci cam pe rîndul 6. Altfel, vei face o mulţime de compromisuri la vizionare pe banii tăi.

Neapărat mai trebuie rezolvat site-ul amărît al lui Cinema City în aşa fel încît să-ţi poţi crea un cont personal în care să-ţi vezi rezervările. Dacă ai închis pop-up-ul cu numărul de confirmare, adio! Nu mai ştii la ce oră ai rezervat şi pentru cîte persoane. Iar dacă plăteşti cu cardul, nu te aştepta să-ţi trimită chitanţa prin e-mail, chestie destul de ilegală, ca să spun doar atît.

Climax: Boicotul

DVD-ul filmului a fost anunţat pentru luna iunie, la numai 13 săptămîni după premiera în cinematografe. Păi cum să nu se supere companiile de exploatare a sălilor? După ce că 14 săptămîni erau oricum prea puţine pentru ca sălile să facă un profit cît de cît, Disney micşorează, la limita legalităţii, durata în care lasă filmul să ruleze. În Belgia, Franţa, Italia etc. se anunţase un boicot al intrării filmului în săli. Spun deja pentru că în multe ţări europene filmul are premiera abia de luni încolo. Pe de altă parte, unele alianţe de săli deja acceptă filmul şi-i laudă calităţile tehnice. Foame mare…

Comercializarea DVD-ului cît mai repede după proiecţia filmului este o mişcare antipiratare. Cum ar veni, hai să scoatem noi repede DVD-ul ca să-l cumpere oamenii, să nu mai aibă chef să-l descarce pe cel filmat ilegal în săli de către diverşi îndrăzneţi cu mici camere video. Este însă din ce în mai clar că cinematograful nu mai este soluţia unică pentru a vedea filmul în condiţii tehnice foarte bune.

Outro: Regăsirea

Revenind însă la film, e bine să-l vezi de cel puţin două ori: o dată ca un copil şi o dată ca un adult. Cînd vei cădea pe gînduri cînd mergi cu metroul, cînd vei trece dincolo de ecran în faţa calculatorului, cînd nu-ţi mai poţi dezlipi joystick-ul de mîini, cînd vei simţi că eşti hipnotizat de ecranul mobilului, întreabă-te ca Alice: “Visez sau asta e realitatea?”

Dacă vreţi să exploraţi mai departe ideea, vizionaţi şi Phoebe in Wonderland, despre o Alice modernă destul de chinuită sufleteşte.

Merită să treacă fiecare dintre noi printr-o transfigurare, chiar dacă ea e mediată tehnologic de un cinematograf. Proba noastră este preţul biletului la film, balaurul nostru sunt încordările din suflet, Alisa noastră trebuie să o descoperim la un moment dat ca să simţim că n-am trăit degeaba pe Terra.

Fragmentele din carte sunt reproduse de la Project Gutenberg.
Foto: Nyu.edu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

8 gânduri despre “Alice în Ţara Minunilor, adică în Olanda

  • Ariel

    “Alice laughed: “There’s no use trying,” she said; “one can’t believe impossible things.”
    “I daresay you haven’t had much practice,” said the Queen. “When I was younger, I always did it for half an hour a day. Why, sometimes I’ve believed as many as six impossible things before breakfast.”

    In film nu-i chiar asa… dar oricum treaba asta m-a marcat. :)

  • George Hari

    Vezi, “Alice” devine o biblie a celor care văd lucruri care nu există şi spun “De ce nu?” (Martin Luther King).

    Deci, “piste practicabile pentru biciclişti în Bucureşti”, iată un lucru la care ne putem gîndi înainte de micul dejun.

  • Iulia

    Foarte interesantă ideea alegoriei (cred că pot să-i spun așa…) din carte. Am auzit și despre cartea lui Jonathan Swift, “Călătoriile lui Gulliver” că ar fi tot o alegorie, de data aceasta îndreptată spre politică. Îmi place însă ideea că este deschisă spre interpretare și cred că poți găsi o mulțime de semnificații, combinate în fel și chip. Nu mai întreb de ce Olanda:).

  • Natasha

    Excelent articolul!

    Cred că bietul Lewis Carroll nu a bănuit nicio clipă că fetiţa cu şorţuleţ, împreună cu celebrele creaturi care au populat şi romanele care au succedat “Alice’s Adventures in Wonderland ” (Through the Looking- Glass and What Alice Found There), va deveni o permanenţă pentru cultura pop de peste ani.

    Biata Alice, după ce-a fost ţintă preferată pentru cineaşti (începând cu Disney) a beneficiat şi de grafica 3D!!!

    Dacă, iniţial, Lewis Caroll a vrut să ridiculizeze viaţa colegilor săi (de matematică) de la Oxford…prin Alice a oferit adulţilor o lume care lasă încontinuu loc pentru decriptare.

  • Dalic

    Explozia de imaginatie si inventivitate de care da dovada cartea a fost pur si simplu masacrata in film. Este probabil cel mai slab pe care l-am vazut in ultimii 6 ani si cu siguranta mult sub versiunea animata [prima scoasa de Disney] a povestii.

    Spui ca filmul este prea scurt ca sa urmarim personajele. Asta nu e problema formatului [daca am cronometrat bine, a durat cam 2h si 10′] ci a regizorului. Personaje slab conturate, slab animate [a se vedea cavalerul reginei rosii si posturile lui grotesti, deloc naturale]

    Sunt perfect de acord cu simbolistica romanului si din nou laud imaginatia lui Lewis Carroll, dar sa adaugi animale bizare cu nume si mai bizare [Jabberwocky si Bandersnatch] nu reprezinta un aport imaginativ ci dimpotriva, o goliciune a mintii si sufletului iesita din comun. E ca si cum ai pune rachete balistice in Lord of the rings si ai avea pretentia ca la final sa fii considerat continuatorul operei lui Tolkien. Tim Burton uita ca nu e James Cameron si ca el nu a regizat Avatar ci un film adresat in primul rand copiilor. Oricat ai anima si “3d-ifica” actiunea, povestea de tip gunoi, tot la tomberon ajunge.

    Nota finala: un film kitschos, care in ciuda jocului destul de bun al actorilor [si actantii si cei prezenti numai cu vocea] va disparea din memorie mai repede decat ai zice “I want to go back in Kansas”…stai, asta e alta eroina. Poate o vedem si pe ea duelandu-se cu dragoni in urmatoarea ecranizare. Sau mai bine…sa ii impuste cu laser!