(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 2 min)
Acum vreo două zile, o colegă profă de la facultate m-a întrebat cu inocenţă: „Auzi, ţie ţi-a intrat salariul?” Ultima silabă din „salariul” îmi răsuna în minte, ca un ecou al unei tălăngi la ţară. „Ce să-mi intre?”, am zis eu naiv. „Salariul, trebuia să intre pe…”, dar n-am mai auzit data, pentru că m-a lovit revelaţia:
Da, am şi eu un salariu!
Cel puţin aşa a fost cînd m-am angajat la Universitatea din Bucureşti, instituţie care m-a primit cu braţele deschise, deşi atunci nu era nevoie de aşa de mulţi băgători de seamă pseudocadavre didactice ca acum. Da, domnule, am şi eu un salariu. Ba chiar fac o aroganţă şi zic că atunci salariul meu a fost negociat şi renegociat pentru a ajunge la stadiul „de mizerie”.
Ce constat eu acum? Că nu mai lucrez pentru salariu. Nu, domnule, dar nici pentru plăcere, aia a trecut de mult. Aş putea lucra din silă, dar n-am destulă. Sau pentru copii, dar n-am. Sau pentru rate, dar Doamne fereşte să fac vreodată înţelegeri cu băncile! Oare lucrez pentru mine? Oare singurul meu scop acum să fie fericirea personală?
„Bine, bine”, veţi spune, „dar ce faci totuşi cu banii ăia?”. Păi sunt atît de rari şi de puţini că i-am uitat. Şi acum mă gîndesc eu: oare să fi fost o strategie guvernamentală? Deci l-au scăzut, l-au mărit, l-au scăzut, apoi l-au mărit prin lege şi n-au aplicat legea. Acum aflu că îl scad iar. Foarte bine, să facă asta, dar unde e salariul meu? Cît e el, de cînd îl am şi unde se duce?
Mi-e dor de salariul meu.
Ba există păreri … ceva-ceva tot ce ține să muncești pe nasturi, că doar societatea actuală chiar ne dă unele oportunități de alegere. Acum mai puțin, ce-i drept, dar mai ales pe IT au fost ani de super glorie, IT-iștii erau ca un club aparte prin societatea românească ….. nu vreau să intru în detalii, dar nouă o profă ne-a declarat din al doilea tutorat deja că ea stă la mizeria de salariu pentru că are timp liber și face ce vrea cu el și nu o doare capu, aproape că nu face nimic ca și profesor …. ai replică? Întrebare retorică, desigur :-) Afirmația nesolicitată a respectivului cadru didactic m-a înfuriat doar în măsura în care eu venisem la școală să mi se vorbească despre materia de învățat, nu despre mizeriile societății românești sau revelațiile personale ….
Mi-ar fi rusine sa si pretind salariu pentru ce faceti in facultatea aia.
De acord, anonimule. De aia am și uitat de salariu. Merg acolo să mă relaxez, foarte rar, restul fac online, dar tot egal cu zero e ceea ce fac.