Un sfert din salariu, adică 50%


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 1 min)

V-am zis că am luat salariul? Evident, am început să salivez de cînd am văzut fluturaşul, că banii oricum intră în contul cu card ataşat. V-am mai spus că-mi e dor de vechiul meu salariu care-mi zîmbea cu sporurile de vechime, stres şi alte bazaconii pentru care profeorii nu fac nimic?

De data asta, pe fluturaş tronează o rubrică nouă: Reducere L118 – 25% şi suma corespunzătoare. Acum sporurile amintite mai sus sunt în salariul de bază şi se scade un sfert din totul (ei, şi ce dacă ai tu doctorat, cadavru didactic arogant, unde te crezi aici, în Franţa sau Canada?). Apoi se scad impozitele, CAS şi alte abrevieri.

Surpriza constă în faptul că unor colegi li s-a scăzut mai mult. De exemplu, din salariul de bază de 2.300 de lei, la unii colegi 25% înseamnă 1.100 de lei. Să fi greşit computadorul? Să nu fi fost ei cuminţi? A venit la un moment dat şi o explicaţie: unele sume din alte activităţi (licenţă, admitere) au intrat înainte de scădere, altele din aceleaşi activităţi au venit după.

Ei, dacă înţelegi cum vine treaba, altfel te simţi, cu mai mult spor predai şi cu mult mai multă motivare citeşti lucrările studenţilor sau nişte cărţi pentru – doamne fereşte! – îmbunătăţirea cursului!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.