Mă mai lupt puțin cu studenții 7


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 1 min)

Oscilez între a abandona și a continua. Uneori vreau să-i fac să avanseze, alteori îi las să-și vadă de viață, pentru că nu ne simțim motivați nici unul dintre noi.

Anul I este anul șocurilor. De la mine, află lucruri îngrijorătoare despre o lume ideală, în care jurnalismul s-ar practica și la noi cum se face prin majoritatea țărilor europene spre care tindem.

În anul I, ei află de la mine:

  1. Deadline-ul e sfînt.
  2. Nu inventăm texte, ci le redactăm. Eventual, ne documentăm, verificăm informația etc.
  3. Nu scriem zvonuri, ci informăm. Verificăm zvonul.
  4. Folosim Internetul și pentru altceva decît check-in-uri și tăguiri. De exemplu, de pe net aflăm adresa de mail a profului.
  5. Ne facem propriile poze, dacă tot scriem despre lucruri din jurul nostru.
  6. Nu inventăm surse, ci identificăm surse și le contactăm.
  7. Încercăm să ne întîlnim cu sursa. Dacă nu se poate, vorbim la telefon. Dacă nici așa, vorbim prin email.
  8. O recenzie sau o cronică sunt altceva decît propriile opinii vehemente.
  9. Interviul ca gen de presă nu e totuna cu interviul ca mod de documentare.
  10. Nu plagiem, pentru că ne vede ăl de sus.
  11. Echipa lucrează pentru produsul final, nu există interese individuale în echipă.

Unii înțeleg, majoritatea nu. Dar eu le-am zis, să nu spună că nu le-am zis, nu? Voi ce ziceți?


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

7 gânduri despre “Mă mai lupt puțin cu studenții