(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 2 min)
Prima oară am văzut Titanic în regia lui James Cameron pentru că am vrut. A doua oară pentru că voiam să revăd anumite secvențe. A treia oară pentru că s-a nimerit să fiu în fața televizorului. Și iată că l-am revăzut în varianta 3D acum cîteva zile.
La invitația lui Teddy Păun și a postului TVR2 (link spre Facebook, unde găsiți și un album foto de la eveniment), am fost la avanpremiera versiunii 3D a filmului. Într-o atmosferă dominată de covorul roșu și cvartetul de coarde de pe fundal, invitații s-au fotografiat la panoul cu Leo și Kate, adică celebrii Jack și Rose din film.
Filmul este același, deși aflu de la Elena că a fost schimbată secvența în care apare cerul din noaptea lui 15 aprilie 1912. Partea de dinainte de secvența „reînvierii” vasului parcă este mai 3D decît mijlocul filmului. Dar bănuiesc că este o impresie cauzată de multitudinea de detalii și de mișcarea continuă din acțiunea de pe vas.
Sunt peste trei ore de văzut cu ochelarii pe nas, ceea ce poate fi obositor pentru unii. Filmul era oricum spectaculos, iar acum beneficiază de rezoluție mult mai bună. Se simte însă că n-a fost un film gîndit pentru 3D, în 1997 acest tip de cinema fiind la nivel experimental. Cu toate acestea, după un timp acțiunea te prinde și crezi că ești acolo, iar asta se datorează, în mod clar, și prelucrării pentru trei dimensiuni a filmului.
Pentru conformitate, două cronici:
- De rău: Philly
- De bine: The Telegraph
[box type=”alert” style=”rounded” border=”full”]Tot o dăm înainte cu 3D, dar tot lățime și lungime are ecranul. Pentru adîncime reală, probabil va trebui să mai așteptăm cîțiva ani.
Ma bucur ca ai putut ajunge si ca ti-a placut experienta :)