Trenurile fermecate ale Europei 3


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 6 min)

Trenurile din Europa sunt construite tot din metal, plastic și alte materiale serioase. Vagoanele arată cam la fel, sunt banchete și uși, toalete și restaurante, diverse utilități. Dar parcă este ceva diferit la ele…

Prima oară cînd am mers cu un tren prin altă țară decît România mi s-a părut magic. Poate pentru că părăsisem un teritoriu confortabil, o lume cunoscută și pășeam în necunoscut. Țineam ochii larg deschiși și sorbeam imaginile care se derulau din viteza trenului. Erau pajiști, terenuri agricole, sate, orașe, fabrici. Dar parcă arătau altfel. Trenul îmi oferea informații despre lumea prin care treceam dar îmi amintea că mă duce și mă aduce cu viteză.

Cînd mergi cu trenul, ai o senzație total diferită față de cea oferită de un alt mijloc de transport. Știi că ești în siguranță, ai destul spațiu de mișcare, împarți vagonul cu mai mulți oameni. Drumul e drept, dar uneori trenul face curbe line și atunci te repezi la fereastră să vezi partea din față sau din spate a șarpelui metalic.

În Europa, mi-au plăcut mereu trenurile interregionale. Scurte, nu foarte moderne, cu viteză acceptabilă, fără dotări extraordinare, cu geamuri care se deschid măcar puțin. M-am bucurat de o mulțime de drumuri pe distanțe scurte, cu nostalgia turistului care știe că trăiește momente frumoase.

Belgia

În Belgia, m-a fascinat orarul simplu dar eficient: în fiecare oră, un tren pleacă spre o regiune a țării. Astfel că, la același minut din ore diferite, pleacă un tren spre orașul dorit de tine. N-ai cum să te încurci. Și nu știu cum fac ei, dar îl poți prinde mereu pe următorul în stația în care schimbi. Dacă nu l-ai prins, nu-i nimic, vine următorul.

În Belgia, n-ai cum să mergi fără bilet. Îți poți lua de la ghișeu. Dacă acesta e închis, iei de la automatul din gară. Dacă nu există așa ceva, iei de la controlor, la același preț. Nici nu trebuie să-l cauți tu, deși așa spune regulamentul. Vine el la tine și-ți emite biletul. Acceptă orice mărunțiș ai prin buzunare sau cardul. Experiența cumpărării biletului este simplă, lipsită de stresul amenzii sau al prețului mai mare decît cel al biletului luat din gară.

Mergeam odată cu un tren micuț și simpatic în Belgia și am citit în ziarul gratuit local că SNCB angajează biologi. Da, biologi. Compania voia să deschidă noi linii de cale ferată, dar voia să se asigure că nici o plantă sau ființă nu este afectată de construcții. Biologii urmau să analizeze centimetru cu centimetru calea ce urma să devină linie ferată și să facă analize privind flora și fauna din zonă. Dacă exista vreun pericol de a afecta vreo specie, calea era deviată. Deci mergi cu trenul belgian liniștit, pentru că drumul tău nu se intersectează cu cel al vreunui melc și nu va distruge vreo păpădie.

Tot în Belgia am pedalat pe piste velo create pe amplasamentul fostelor linii ferate. Rămăseseră, din loc în loc, gările micuțe și cochete, indicatoarele specifice, barierele. Erau amuzante panourile din pădure cu avertismentul “Pedalați încet, e sezonul împerecherii la păsări!”

Franța

TGV-ul francez a fost o experiență pe care mi-o doream de mult. Citisem prin almanahurile comuniste despre acest tren magic, care poate merge cu 300 km/h și povesteam prietenilor despre celebrul test cu țigara: a fost pusă pe bord o țigară și pariul era ca ea să nu cadă pe durata călătoriei, indiferent de variațiile de viteză.

În TGV am văzut un kilometraj imens care afișa constant viteza noastră și mă apuca transpirația cînd vedeam că viteza trecea cu mult de 350 km/h. Acolo am văzut spații foarte mari pentru bagaje și locuri pentru transportat bicicletele. Tot acolo am văzut un restaurant care putea concura liniștit cu orice restaurant… static.

Tot în TGV am intrat în vorbă cu un cuplu de vîrsta a treia care mi-a povestit că pe timpuri a fost în vacanță la Constanța, pe timpul lui Ceaușescu și că n-aveau voie să meargă în orice zone ale plajei ar fi dorit, ca să nu se amestece prea mult cu românii.

În Thalys am aflat că n-ai voie să pui picioarele pe scaunul de vizavi, deoarece e lipsă de respect (nu eu făceam asta, deși eram român, ciudat, nu-i așa?). Tot acolo am constatat că există spații diferite pentru cei care vor să aibă parte de liniște și pentru cei care vor să se uite la filme pe playere închiriate, să joace table sau cărți sau să mănînce.

Drumul

Numai gîndul la o călătorie cu trenul prin Europa îmi dă o senzație plăcută. Ideea că stau relaxat pe banchetă sau în patul vagonului de dormit, citind o carte sau scriind ceva pe laptop, în timp ce măgăoaia de metal mă transportă dintr-o parte în alta a hărții… nu-i așa că vă face bine să vă gîndiți la asta?

Și în Europa trenurile au întîrziere. Primele dăți însă parcă te rogi să aibă întîrziere, ca să te bucuri mai mult de mirosul de banchetă de piele, de design-ul care vrea să păstreze totul compact, de opririle în gări de unde urcă mereu oameni noi, viitorii tăi tovarăși de călătorie.


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

3 gânduri despre “Trenurile fermecate ale Europei

  • Adrian

    In TGV, pe etajera de deasupra scaunelor incape cel mult o poseta sau o haina impaturita. In ultimii ani s-au inmultit scaunele din TGV in dorinta de a inghesui cit mai multa populatie intr-un spatiu non-extensibil. Noile TGV-uri “duplex”, cu etaj, sint construite parca special ca sa faca in ciuda persoanelor claustrofobe. Daca ai peste 1,80m n-ai spatiu pentru picioare, peste tine se revarsa vecinul si poti avea sansa sa ai loc teoretic la fereastra, dar de fapt intre doua ferestre, asa ca nu vezi nimic afara. Cind ai sansa sa ai un loc adevarat la geam, nu te poti uita pentru ca persoana din fata ta a tras storurile in jos ca altfel nu se poate uita la film pe Mac. Cind ai loc la culoar si atipesti putin, te trezesc cei care se plimba intr-una si care se sprijina de spatare ca sa avanzeze caci, surpriza, TGV-ul se zgiltiie, si inca destul de tare. Valizele au migrat pe rafturi de la capatul vagonului sau intre doua rinduri de scaune. Daca vrei sa ai loc pentru valiza, trebuie sa te urci in tren cu cel putin 30min inainte de plecare, mai ales cind e perioada de vacanta scolara. Daca nu, o lasi pe culoar sau pe platforma de la capatul vagonului si jenezi pe toti cei care au de trecut pe acolo in drum spre toaleta sau spre “restaurant”. Restaurantul este de fapt un bar care vinde sandviciuri sleite si coca cola la pret de specula si unde se formeaza repede o coada care depaseste repede lungimea vagonului. Pentru o calatorie de 5 ore, o ora o petreci la coada. In felul asta, ti se pare ca ajungi mai repede la destinatie, in cazul fericit in care nu prinzi o greva sau un “acte de malveillance” sau “voyageur malade” care te pot face sa petreci noaptea in tren.

  • D.

    “Text la text cu bucurie” … daca as fi scris despre trenuri, chiar la fel as fi spus. Si mie îmi place foarte mult sa merg cu trenul, senzatia de a fi purtata spre destinatie, de a traversa locuri si peisaje. Peste tot pe unde am locuit, eram aproape de o gara, ziele si noptile erau ritmate de sunetul locomotivelor, poate pe unii îi deranja, mie îmi placea, si asa a ramas.
    Toate calatoriile le fac cu trenul, evit cât pot masina, iar avionul, hm, numai cand chiar trebuie.
    Sigur, rien n’est parfait, in TGV-urile cele mai recente designul este semnat de Christian Lacroix, frumos dar … dureros, pentru ca suportul pentru cap este rigid si extrem de inconfortabil, bun, la bar este mai scump dacat in oras, dar asa este si la cinematograf, de exemplu (vorbesc despre Franta). Si mai sunt unele vagoane complet închise la unul dintre capete, fara usa, hum, nu prea îmi place cand am loc acolo.
    Dar daca imi vine sa protestez ma gandesc putin la cum calatoream, copil, în personalele de pe traseul Bucuresti-Ploiesti, cu bagaje, atarnata în ciorchine pe scari, fie iarna fie vara, si îmi trece.
    Mie mi-au placut mult si trenurile elvetienne, am calatorit odata de la Bâle la Milano, trenul foarte simplu, dar curat, rapid, am descoperit – pe fereastra – locuri foarte frumoase si restaurantul era chiar un adevarat restaurant, à l’ancienne, cu chelner, fata de masa, sigur, meniul simplissim, paste sau … paste, nu cele mai reusite, dar calatoria dura 4 ore si mi-a placut foarte mult sa pot observa linistita locuri pe care nu le-as fi vazut niciodata la fel din masina sau din avion.
    In fine, marturisesc ca, aici, în Franta, prefer trenurile longue distance celor locale care seamana mai mult cu un metrou supradimensionat si sunt destul de aglomerate.
    Si, ca sa raspund la întrebare, daca ar fi sa aleg, cred ca ar fi categoria 3 …

  • Lina

    Comparabil cu ce avem noi in tara cred ca orice tren pare sa fie vrajit de-a dreptul! Oricum se poate si mai rau! Asa ca ar trebui sa fim fericiti ca macar altora le merg trenurile cum trebuie!