NEMIRA Jean-Pierre Denis – De ce scandalizează creștinismul 7


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 6 min)

Iată o carte despre care veți spune că este o adevărată paradă a erudiției. Jean-Pierre Denis aproape sperie prin siguranța cu care emite păreri, pune în discuție noțiuni hipervehiculate, dă peste cap demonstrații științifice clasice.

Sunt numeroase detalii sociale, culturale, lingvistice și istorice, în jurul ideii de creștinism considerat o contracultură. De fapt, acesta este punctul de pornire al volumului, pentru că autorul vrea să ajungă la momentul în care să fi demonstrat că astăzi creștinismul se află la marginea societății. Afirmația nu are nici o conotație negativă, Denis dorind să arate că în prezent curentul religios creștin trebuie să-și reconsidere rolul.

“Scandalul” din titlu este doar metaforic. Este o aluzie la faptul că întotdeauna creștinismul a ieșit cu fața curată din confruntări de idei sau primare și la ideea că acum creștinismul trebuie să se reîntoarcă la individ.

Suntem purtați prin scene biblice reinterpretate, ni se explică dintr-o altă perspectivă opere de artă clasice, ne plimbăm prin antropologie, sociologie, cultură populară. Este o carte care nu prea rimează cu lectura pe plajă, dar care sigur vă poate face vara mai interesantă.

Astfel, postulând posibilitatea de a construi o altă lume, contracultura nu face, poate, decât să transpună în alt registru visul colectiv, introducând o doză de eroism acolo unde se obișnuiește să se aducă o doză de banal, de gestică și de gesticulare când este vorba despre a gestiona, o dimensiune de poveste în lucrurile terne și o transgresiune când tehnostructra nu vorbește decât despre transformare.

Bill Gates și Steve Jobs sunt copiii valului contestatar cool, dar copii care nu ar fi uitat pentru nimic în lume miturile Americii, discursurile și legendele fondatoare, pe care poate că părinții sau bunicii lor le povsteau ținându-i pe genunchi, deoarece ei înșiși le auziseră cândva murmurate în leagăn, în vremea președintelui Coolidge, în 1925: The main business of American people is business, deviză pe care am putea-o traduce prin “Principala ocupație a americanilor este să facă afaceri”, dar introducând o dimensiune ontologică.

Și, în sfârșit, contracultura este preluată, recuperată și redusă la rol de figurant al consumului – spectacol. Este suficient, pentru a-l înțelege, să ne gândim la reclamele Benetton, regizate de fotograful Oliviero Toscani ca opere de artă. Toscani preia preocupările momentului – SIDA, războiul, anorexia – și le transformă în instrumentele unei comunicări de șoc.

Ca atare, raționalitatea științifică mai face un pas înapoi. Ea nu mai e pozitivă – pozitivistă -, ci neutră. Nu urmărește, în sine, nici binele și nici răul. Este legitim și necesar ca cercetătorul să facă cercetare, dar nu mai stăpânește modul în care el sau alții îi vor folosi descoperirile. Dacă e indirect responsabil, nu trebuie să-l considerăm vinovat, deoarece aplicările practice nu trebuie confundate cu progresele teoretice.

Dacă e să amintim de el, Tribul micului Isus este puțin conform oricărui “model” existent. “Sfânta Familie” nu intră prea mult în norme… Părintele nu e tatăl, ci doar se comportă ca atare: Iosif asumă paternitatea altuia, este adoptiv sau, altfel spus, “purtător” al numelui. Mama este o tânără care va fi avut serioase probleme cu legea, de vreme ce era însărcinată înainte de căsătorie cu altul. În cazul lui Iosif și al Mariei, familia tradițională, “celula de bază a societății”, atât de des lăudată de Biserică, nu este deloc conformă.

Religia nu trece mai întâi prin creier, cum o arată toate riturile de trecere din toate culturile, rituri desoebit de sensibile, rituri dansul, parfumul, mirungerea, scufundarea sau chiar sacrificarea… Ea traversează prin corp în totalitatea sa senzorială și emoțională. Iar pornind de la acest corp care simte, respiră, se bucură, contemplează, aude și mai ales atinge și se lasă atins – moaștele, pietrele, sângele, tipurile de ulei, mâinile preotului care înfăptuiește, cântul, glasul, litania, expunerea moaștelor, invocarea – ea începe să gândească.

Traducerea este excelentă. Eduard Florin Tudor aproape că a scris propriul eseu prin notele de subsol ale acestui volum. Nu există sintagmă neexplicată, joc de cuvinte nejustificat, referință neprecizată. O adevărată dovadă de cunoaștere a domeniului și a autorului cărții.

Și Cristina Stancu a citit cartea.

Jean-Pierre Denis – De ce scandalizează creștinismul


Anul apariției la Nemira:
 2012

Colecția: Religio

Traducere: Eduard Florin Tudor

ISBN: 978-606-579-287-6

Nr. de pagini: 408

Cumpără cartea de pe site-ul Nemira

[box type=”info” style=”rounded” border=”full”]

Cîștigați această carte! Spuneți un pasaj din Biblie care vi se pare că are semnificații importante și explicați de ce l-ați ales. Termen: 2 august, ora 20. Predarea cărții se face personal în București, deci cîștigătorul trebuie să locuiască aici sau să aibă posibilitatea să-i fie transmisă cartea prin cineva de aici.


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

7 gânduri despre “NEMIRA Jean-Pierre Denis – De ce scandalizează creștinismul

  • Ștefan Chiodea

    Mereu m-a intrigat “Lăsați copiii să vină la mine”. Pentru că Isus a fost un copil deosebit de ceilalți, matur încă din copilărie, cu părinți care nu-i erau părinți, cu un destin scris încă de la naștere. Un fel de Michael Jackson al erei lui.

  • Gyorgy Ludovica

    1 Corinteni 13

    1 Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, Sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor.

    …………………………………………………………………………………….
    8 Dragostea nu va pieri niciodată. Proorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit.

    9 Căci cunoaştem în parte, şi proorocim în parte;

    10 dar când va veni ce este desăvârşit, acest „în parte” se va sfârşi.

    11 Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc.

    12 Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.

    13 Acum, deci, rămân aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.

    Mi-a placut mult acest segment din Corinteni, exprima clar definitia dragostei in esenta ei, mai mult am citit acest pasaj si la nunta mea.

    Nu sunt din Bucuresti am vazut postarea dupa ce am conceput raspunsul asa ca ramane de vazut.

  • Daniel

    George, nu iti scriu pentru carte, ci pentru provocare, de aceea imi permit sa redau aici un citat pe care unii il atribuie in mod gresit Bibliei: „crede si nu cerceta”. Din cate inteleg este de fapt o rastalmacire comunista a Bibliei, ceea ce nu este de mirare pentru ca suna a regula pseudo-religioasa pe care comunistii ar fi dispusi sa o adopte daca ar avea vreun Dumnezeu.
    Pornesc totusi de la acest citat pentru ca imi aduce in minte un cuvant mult prea des uzat fara sa fi invatat vreodata cum sa il traim cu adevarat: credinta. Ma refer in special la opozitia dintre credinta si certitudine, la puterea de a depasi un handicap pe care suma obiectiva a certitudinilor il pune împotriva noastra.
    Tocmai am vazut calificarile in sferturile de finala la tenis de masa, la Londra. A castigat Adrian Crisan in fata campionului european, germanul Timo Boll. Neamtul vine dintr-o tara in care exista o federatie puternica de tenis de masa, o Bundesliga cat se poate de serioasa, omul se antreneaza doua luni pe an in China, dar a pierdut in fata unui roman motivat, calm, puternic. Nu e singurul care rastoarna ordinea lucrurilor. Camelia Potec a facut-o la Atena acum opt ani, echipa de gimnastica o face acum in ciuda faptului ca nu au unul sau altul dintre lucrurile care pentru altii fac parte din normalitate.
    Ce ii face mai puternici pe oamenii acestia? Munca, efortul, antrenamentul ar trebui sa fie un factor comun pentru toti. Diferenta pe care o vad eu este data de credinta: in sine, in sansa, in cei din jurul lor. De ce ne uitam la Olimpiada? Putem face clasamente dinainte cu titluri europene, mondiale, cu PIB-uri pe cap de locuitori, cu coeficienti in functie de greutate sau culoarea parului. Nu, motivul pentru care ne uitam la orice competitie nu este pentru ca stim cine va castiga, ci pentru ca vrem sa vedem cine crede cel mai mult in victorie. Chiar daca uneori nu castiga partida. Vrem sa vedem acel ceva profund uman care nu poate fi masurat in bani, kilograme sau litri. Iar credinta este acel ceva care ne face poate mai oameni decat inteligenta. Pana si inteligenta poate fi masurata mai mult sau mai putin corect, dar nici cei mai inteligenti oameni nu au intotdeauna succes.
    Sa revin la crestinism. Cred ca religia in general si crestinismul in particular reprezinta o cale primordiala de acces la credinta. La fel cum se spune despre creier ca este un muschi ce trebuie antrenat, altfel se atrofiaza, tot asa avem nevoie de un mod de a ne „exersa” credinta. Tocmai aceasta „abilitate” de a crede inainte de a cerceta – nu inseamna ca nu poti cauta si un raspuns rational, nu exista o asemenea interdictie in „Biblie”: „cauta si vei afla”; Matei 7, 7, de aici: http://www.laurentiudumitru.ro/crede-si-nu-cerceta.php – ne face mai puternici, ne ajuta sa urcam dupa ce am cazut (vezi povestea lui Steve Jobs, ca tot aparea in citatul din care), ne indeamna sa mergem mai departe. Poate ca tocmai acesta ar putea fi un rol al bisericii in lumea de acum: sa ne ajute sa regasim credinta, insa nu cea asupritoare, umilitoare si mecanica, intepenita in procesiuni fara noima, ci credinta in noi si in cei din jurul nostru. Poate ca ceea ce scriu aici nu este intrutotul corect „conform cartilor”, poate ca sunt nuante care merita discutate, dar asta este pe scurt ceea ce cred eu. Macar este o tema de discutie.

  • krossfire

    Hmm…si eu voiam sa apelez tot la Epistolelele lui Pavel pentru ca si scriitura si autorul sunt printre cele mai interesante din Biblie.

    1.Epistolele sunt cele mai vechi texte atribuite din Biblie. Evangheliile nu au fost scrise de Apostoli, ci sunt texte postume culese de discipolii lor. Oricum, Evangheliile sunt chei de interpretare ale acelorasi evenimente (de-aici si ideea de “Evanghelia dupa X”, nu de “Evanghelia lui X”). Pavel pe de alta parte, a scris si semnat textele.

    2.Pavel s-a inspirat masiv din filosofii greci, lucru de altfel vizibil in Epistole. Unul dintre motivele apelului la filosofi greci a fost faptul ca Pavel a fost primul care a propovaduit puternic in zona respectiva, fapt ce se spune ca l-ar fi adus in conflict cu Petru (care ar fi preferat ca invatatura crestina sa ramana rezervata everilor din toate colturile lumii). Mai mult, Pavel a infiintatbiserici in Spania, Grecia si Africa de Nord, fiind probabil unul dintre cei mai “prolifici” propovaduitori ai crestinismului timpuriu.

    3.Pavel s-a nascut dupa Hristos si a fost convertit dupa moartea lui (celebra poveste a lui Saul din Tars, prigonitorul convertit pe drumul Damascului prin orbire si vindecare ulterioara).

    4.Din asta deducem ca Pavel nu a fost efectiv un Apostol, desi se inclusese in tagma lor (fiind convertit chipurile de o imagine a lui Iisus) si autonumindu-se “Al 13-lea Apostol”. Crestinii il mai numesc “Apostolul Neamurilor”.

    5.Desi se spune ca ar fi fost in conflict, Petru si Pavel se sarbatoresc impreuna, in ideea “primului chemat” si a “ultimului chemat”. Ce e interesant e ca textele apocrife spun ca Nero i-ar fi executat pe amandoi (Pavel prin decapitare, Petru prin crucificare pe o cruce intoarsa).

    Desi sunt departe de a accepta orice din Biblie sau religie ca avand o valoare diferita de cea strict culturala, trebuie sa recunosc ca personajul si scriitura lui mi s-au parut extrem de interesante la momentul la care am studiat problema. Unele pasaje merita puse in raport cu personalitati mai impunatoare in spatiul cultural non-crestin.

    Un pasaj mic, din prima Epistola catre Corinteni (capitolul 7):
    27. Te-ai legat de femeie? Nu căuta dezlegare. Te-ai dezlegat de femeie? Nu căuta femeie.

    Desi pasajul are total alt sens, intr-un bun spirit de trolling, as spune ca Pavel incerca sa ne avertizeze in legatura cu “eternul feminin” :)

  • andreea

    Nu ştiţi voi postul care Îmi place? – zice Domnul.
    1. Rupeţi lanţurile nedreptăţii,
    2. Dezlegaţi legăturile jugului,
    3. Daţi drumul celor asupriţi şi sfărâmaţi jugul lor.
    4. Împarte pâinea ta cu cel flămând,
    5. Adăposteşte în casă pe cel sărman,
    6. Pe cel gol îmbracă-l şi
    7. Nu te ascunde de cel de un neam cu tine
    . Atunci
    Lumina ta va răsări ca zorile şi
    Tămăduirea ta se va grăbi.
    Dreptatea ta va merge înaintea ta,
    Iar în urma ta slava lui Dumnezeu.
    Atunci vei striga şi Domnul te va auzi;
    La strigătul tău el va zice: iată-mă!
    Isaia 58:6-9
    Pentru ca avem atata nevoie azi sa facem tot ce El ne-a spus mai sus pentru ca lumea sa se indeparteze de marginea prapastiei

  • ionut

    Într-o zi unul dintre oameni s-a urcat pe o culme. Atunci, în momentul lui de singurătate s-a spălat de infecţia rutinei şi a instinctului. A lăsat la o parte subiectivismul care îi rodea din sânge şi îi cufunda claritatea raţioamentului în noroi. Apoi, a văzut animalele dintre care se salvase, oameni fără scop care se loveau unii de alţii pentru a avea sau nu ceva împotriva lor.

    Într-o zi s-a gândit că 6 zile o să îl facă zeu şi ziua aceea putea să îi fie Duminică. A stat şi s-a odihnit, ca mai apoi, să de-a animalelor de la poalele culmii un rost într-un fel de religie. Dar câţi Oameni nu ar numi asta manipulare?