(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 3 min)
Este primul roman al lui George R.R. Martin. Se simte în el fibra literară a acestui senzațional autor: atmosfera întunecată, personajele puternic conturate, acțiunea dozată. Deja încep să simt ce vrea scriitorul bărbos prin creația sa, după ce am citit cîte ceva din Urzeala tronurilor și Peregrinările lui Tuf.
Acest volum pare o elegie ce se întinde pe sute de pagini. O planetă se stinge, un bărbat se întoarce la femeia care la un moment dat a însemnat mult pentru el, aceasta dorește să fie salvată, în jurul ei sunt bărbați din triburi amestecate, care jură să respecte coduri de conduită cu precepte de neconceput pentru pămînteni. Sunt convins că veți judeca duritatea lui Jaanthony Riv Wolf, înalt patrician Ironjade Vikary pe baza preceptelor stranii despre femei, veți vedea cu ochi diferiți relațiile dintre bărbații de acolo, vă veți indigna și vă veți mira.
Tristețe, crepuscul și luptă: acestea sunt cele trei cuvinte ce ar putea descrie senzațiile pe care le-am avut citind acest roman. L-am citit destul de repede, am încercat să nu ies din ritmul cărții, care, după primele zeci de pagini, devine destul de alert. Cu toate acestea, tot nu pot spune că mă dau în vînt după frînele pe care le pune Martin acțiunii, pentru a crea o imagine de fundal din punct de vedere istoric, geologic, sociologic sau științific în general. De multe ori am simțit că o parte dintre detaliile pe care voia să mi le transmită despre planetă, trib, politică, navă spațială putea fi transferată în paginile de acțiune, de narațiune dinamică.
Sunt două teme importante în carte:
1. Incompatibilitatea dintre culturi și, deci, conflictele dintre reprezentanții acestora. De aici, confruntări de idei savuroase, limbaj violent și lupte crîncene.
2. Semiotica societății și a modului de viață de pe o planetă îndepărtată, aflată pe cale de dispariție: dă un nume unui lucru și acel lucru se va transforma, se va uni cu numele său, spune autorul prin vocea mai multor personaje.
Dacă sunteți sau nu fanii Urzelii tronurilor, vă garantez că veți regăsi în SF-ul Lumina ce se stinge atmosfera, personajele, decorurile și conflictele specifice fantasy-ului lui Martin de mai tîrziu. Întotdeauna este interesant să-i citești romanul cel mai de succes al scriitorului care ți-a intrat în suflet, pentru ca apoi să-i descoperi începuturile creației.
Iată un clip audio în care citesc un scurt fragment din carte. Mai jos, vedeți cum puteți cîștiga acest volum.
[soundcloud]https://soundcloud.com/george-hari-popescu/lumina-ce-se-stinge[/soundcloud]
Lumina ce se stinge – George R.R. Martin
Anul apariției la Nemira: 2012
Traducerea: Ruxandra Toma
Colecția: George R. R. Martin, Nautilus SF
ISBN: 978-606-579-401-6
Nr. de pagini: 512
Cumpără cartea de la:
- Nemira.ro, de aici
- Libris.ro (transport gratuit), de aici
- Elefant.ro, de aici
- Okian.ro, de aici
- Cărturești.ro, de aici
„ca duritatea lui t’Larien pe baza preceptelor musulmane despre femei”
Poate duritatea kavalarilor, t’Larien e protagonistul.
Ai dreptate, îmi umbla gîndul aiurea. Voiam să spun Jaanthony Riv Wolf, înalt patrician Ironjade Vikary.
Nici măcar. Vikary era ăla „bun” și progresist în toată gașca aia de kavalari.
Eu nu mă refeream la duritata specific kavalară, ci la relația lui cu Gwen, de aia am pomenit atitudinea față de femei. Nu cred în iubirea lui pe care a încercat să o arate, dar nici în cea a lui Dirk.
spoiler pentru cine nu a citit cartea: cel mai rau mi-a parut de el, ca si-a pierdut sclipirea. Ah, femeile astea…daca isi lua saracu Jaan o kavalara normala la cap, nimic din toata neabunia asta nu se intampla si capetele copiiillor gelatina ramaneau la locul lor. Mi-a parut tare rau si de Dirk, astia doi trebuiau sa o imparta la final, kavalereste.
Nu particip des la concursuri, dar cartea merita o scurta dezbatere pe tema prenumelui meu.Bineinteles, nimeni nu poarta o discutie despre nume unde as fi putut scrie pagini (este Curca-si nu va obositi, asa mi s-au adresat si colegii si profesorii pana prin facultate).Dar, legat de prenume…intial era programat Diana. In momentul de fata, ca orice fiinta umana narcisista si egoista, ma intreb de ce in ultimul moment parintii mei au optat pentru Laura. I-am intrebat si pe ei. Li se parea ciudata asocierea Diana-Ioana. Ok, am inteles, dar de ce nu am renuntat la Ioana?!
Copil fiind, nemultumita de prenumele meu, am optat si eu pentru porecle pentru a-l inlocui macar din perspectiva apropiatilor. Unele erau mai fericite, altele mai putin. Cum anii au trecut si nesiguranta numelui (nume, nume, nu prenume) a mai pierdut din aploare, am decis ca Laura suna bine.
Insa momentul decisiv, secunda in care mi-am dat seama ca este un prenume fericit a fost aceea in care am primit (pe la 18 ani) primul telefon prin care imi erau transmise urari de bine cu ocazia Floriilor. Norocoasa de mine, pe langa ziua de nastere pe care de bine de rau cam toti o avem, sarbatoresc si Sf. Ion si Floriile.
Nu este un argument extraordinar de intelept, dar my name rules!
Am reflectat asupra acestei idei pe la 13 ani. I-am intrebat pe parinti cum mi-au ales numele si mi-au raspuns simplu ca Adriana a fost cel mai frumos nume la care s-au putut gandi. Speram la o semnificatie interesanta, macar la o poveste hazlie, insa nu am primit mai nimic. Astfel, am acceptat ce mi s-a dat si am privit partea buna a lucrurilor: pot sa pronunt sunetul „r” fara probleme, altfel, Adriana Dobrescu din Curtea de Arges ar fi fost o aventura fonetica pentru mine, sunt destul de putine Adriane pe metru patrat si cel mai important, ca dozaj, este exact cat trebuie. Altfel spus, nu am dus niciodata lipsa unui nume mijlociu sau unei onomastice religioase.
Mai mult decat atat, am hotarat ca in orice situatie sociala care implica cel putin o a doua fata pe nume Adriana sa ma afirm cat de repede posibil ca fiind Alfa Adriana, adica DOAR Adriana, iar celelalte sa se multumeasca cu Adriana 2 sau sa isi foloseasca numele de floare sau de sfanta.
Revenind la semnificatie, acum exista una. Este ceea ce sunt, ceea ce am facut si ceea ce am creat. Numele meu exista pentru societate, pentru ca altii sa ma poata identifica. Eu stiu cine sunt, atat cat sunt in masura sa stiu la 22 de ani, si pe deasupra sunt si Adriana. Iar daca mi-as exclude constiinta din ecuatie, semnificatia numelui meu ar fi un amalgam de impresii din prisma tuturor celor pentru care exist in acest moment.
In acest moment imi convine numele meu.
Interesant ca ai ales fragmentul cu dulaii pentru clipul audio :)
L-am ales pentru că mi s-a părut reprezentativ pentru stilul autorului. În plus, poate fi înțeles și de către cineva care nu a citit cartea.
Nu prea ma inscriu la concursuri din astea, dar cartea asta suna bine si autorul mi-a starnit de ceva timp curiozitatea. Numele meu trebuia sa vina de la nasi, ca la noi in familie asa se face de generatii. Pe nasa o cheama Cecilia (nasaCici), pe nasul meu il cheama Gabriel (nasu si nasacici), iar pe baiatul lor il cheama Florin (florin-al-lu-nasacici).
Din toata treaba asta tata zis ca vrea baiat, dar am iesit fata, a vrut sa fiu razboinica si cu nume nobil, asa ca a ales Diana (zeita vanatorii).
Catalina a venit pentru ca au vrut sa mai am un nume. Tata iar a vrut ceva, un sfant, o floare, dar mama a zis ca el a ales deja un nume si ei i-a placut Catalina (mama e mai spirit de artist si s-a gandit, probabil, la Luceafarul).
Cum jumatatea masculina a neamului nostru vine de pe langa Bistrita, dintr-un sat numit Zagra…numele de familie era, invariabil si imposibil de comentat, Zagrean. Si asa am aparut eu.
ps: Tata si-a razbunat ficatii cand s-a nascut sormea si i-a zis Florina (da, dupa florin-al-lu-nasacici) si Ceriza, dupa mama lui. Tot n-a iesit baiat, dar si-a facut damblaua :)
sper sa catig cartea, ca din bugetul de jurnalist inca nu-mi permit sa-mi cumpar carti de autori la moda :))
Profa de romana mi-a spus ca Ioan inseamna Inaintemergatorul, desi facand un google search am aflat ca inseamna si binecuvantarea Domnului. Desigur, ma indoiesc ca exista vreun nume a carui semnificatie sa fie „omul care sparge seminte pe strada” sau „cel neam prost” asa ca semnificatia numelui nu poate fi neaparat un argument.
Sunt foarte multumit de numele meu pentru ca e exact ca in calendar.
Daca ar fi sa-mi schimb numele, l-as schimba doar pentru unu din urmatoarele:
Ilarion, Agheu, Aron.