Minuni de la studenți >>> Ochi albaștri, țiganca Mara și pauza de scris din vacanță


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 4 min)

M-am luat cu vacanța/concediul și am uitat că mi-au mai rămas trei texte pentru showroom din seria articolelor bune scrise de studenți. Așa că închei aici seria pe anul universitar 2012/2013. De la toamnă, sper să vin și cu alte perle în sensul bun al cuvîntului, nu asemeni celor de la admitere.

Ana-Maria Anițoiu: Cetățenii nimănui

Ana-Maria surprinde o felie din viața locuitorilor din Tecuci care au rămas fără locuințe din cauza viiturii din 2007:

Ferestre sparte, pereți scorojiți, mizerie, câini vagabonzi. Liniște, sărăcie, dezolare. Doi ochi albaștri de copil mă cercetează. Fetița are vreo cinci ani. Cobor încet din mașină, cu aparatul foto în mână. Tresare și fuge. Merg pe o alee asfaltată, spre intrarea întunecată, fără ușă, a clădirii. Ajung aproape de scări când, din întuneric, apar cinci copii. Fetița cu ochi albaștri e ținută în brațe de o copilă de vreo 13 ani. Se așază toți santinele în fața intrării. Îi salut, le spun că vreau să le fac poze și „să-i dau la ziar”, ca să afle lumea despre ei. Citiți articolul integral.

Cam mulți ochi albaștri în text, dar textul studentei mă transpune în atmosferă și-mi oferă detalii, deci cred că autoarea și-a atins scopul.

Mădălina Chiuoru: Despre cel mai frumos om pe care l-am întâlnit

Despre Mara Ioana, o prietenă din copilăria Mădălinei:

Aveam şapte ani când m-am bătut prima dată cu un băiat pentru Mara. I-a spus că e o ţigancă şi să nu se mai joace cu noi. Ea a început să plângă şi a dat să plece. Eu nu înţelegeam foarte bine pe atunci de ce îi spune ţigancă, dar pentru că o făcuse să plângă pe fata cu păr negru şi buclat, am ripostat. Citiți articolul integral.

Mara a murit din motive necunoscute, dar textul Mădălinei ne face să o vedem acum așa cum a văzut-o și autoarea atunci.

Anca Drăghia: Ultimul pe anul II

Anca reflectează asupra facultății alese, asupra carierei. Un text despre alegeri și responsabilitățile unei tinere:

Deşi îmi place facultatea asta, încă nu sunt foarte convinsă că e ceea ce voi face toată viaţa. Se poate să fie şi din cauză că de mică voiam să devin actriţă. Mereu mi-am închipuit că asta e menirea mea, ca să zic aşa. A fost mai mult decât un vis din copilărie, oricum. Am crezut în asta până acum doi ani. Probabil încă mai cred, doar că nu vreau să recunosc, nici măcar mie nu-mi recunosc. În fine, ideea cu blogul ăsta e că mă temeam să fiu criticată sau să se râdă de articolele mele. Nu spun că mi-a dispărut sentimentul meu. Încerc să spun, sau, cel puţin, să îmi induc, că ăsta e modul prin care scrierea mea se va îmbunătăţi. Citiți articolul integral.

Singurul regret pe care-l am este acela că Anca a decis să nu mai scrie vara asta și să “uite de blog”, ca și cum scrisul și publicarea ar fi o corvoadă pentru un student la Jurnalism. De fapt, așa se ascut instrumentele studentului creativ, prin scris.

Abonează-te
Anunță-mă cînd apar
guest

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments