Amintiri din comunism: Bunii mei prieteni, pick-up-ul și discurile de vinil 1

(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 4 min)

Asta nu era o plimbare obișnuită cu mama și tata, nu părea. Pentru că foarte rar mergeam la magazinul Dacia pînă la ultimul etaj, la raionul Sport-Turism. Lîngă el, era cel de electronice.

Nu mai știu dacă tata ne-a cerut părerea sau pur și simplu pusese ochii pe acel pick-up. Nu mai țin minte nici dacă a fost greu să cărăm aparatul și cele două boxe. Țin minte însă clar cele două discuri de vinil pe care le-am ales eu: „Sînziana și Pepelea“ și „Peripeții noi – Mircea Vintilă“. Au fost primele mele discuri ascultate la pick-up-ul rusesc cu trei turații: 33, 45, 78.

Dați Play la piesa de mai jos (M. Vintilă – Peste răbdări te-am așteptat) și citiți mai departe:

Am ascultat de foarte multe ori cele două discuri și am simțit nevoia de altele noi. Aproape săptămînal, cumpăram unul nou. Se găseau la librării. Banii de buzunar nu se mai duceau doar pe cărți, ci și pe discuri acum. De fapt, foarte rar i-am dat pe jucării, pentru că ele oricum veneau, cumpărate de părinți.

Descoperiri pe mai multe turații

Am cumpărat și ascultat o mulțime de genuri, dar cel mai mult îmi plăceau discurile cu povești și piese de teatru. Unul din pereferatele a rămas „Ocolul Pămîntului în 80 de zile“, cu Radu Beligan în rolul lui Phileas Fogg. Îmi închipuiam cu fascinație cum se înregistrau acele piese, cum reușeau să recreeze atmosfera numai din zgomote improvizate, cum actorii transmiteau emoții prin inflexiuni vocale, intonație…

Un alt disc de care-mi aduc aminte foarte bine este single-ul „Beat It – Michael Jackson“. Era un disc mic, pe 45 de turații, cu o gaură mare în mijloc, nepotrivită pentru platanul pick-up-ului nostru. Cu carton și ceva scoci, am improvizat un nou mijloc pentru micuțul single și l-am putut asculta. Discul era trimis de un prieten din Franța cu care corespondam prin scrisori. Îi găsisem adresa în revista rusească „Micha“ (eu primeam versiunea în franceză). Așa se legau atunci prieteniile la distanță. Mi-a spus că are o boală incurabilă, nu mai țin minte care. La un moment dat, nu mi-a mai trimis răspuns.

O fază importantă a discurilor mele a fost cea în care am descoperit colindele. Pe timpul lui Ceașcă, ele erau interzise, așa că le-am descoperit cu plăcută surprindere în decembrie ’89. Am ascultat toată iarna colinde și am cumpărat vreo trei discuri cu cîntece de tipul ăsta. În sufragerie, cu bradul împodobit și luminat, ascultam colinde și nu găseam în minte nici un motiv pentru care ai vrea să interzici niște creații populare atît de melodioase și pline de simboluri.

Lecții particulare

Cu ajutorul pick-up-ului și al discurilor mele, am învățat ce e muzica. Am învățat să discern creațiile, să învăț cum sună diverse instrumente, am reușit să disting partitura fiecăruia dintre ele. La un moment dat, a cumpărat și mamaia un pick-up identic, așa că bucuria ascultării continua la țară. În vacanțe, scoteam o boxă pe prispă și puneam muzică, povești și piese de teatru pînă seara tîrziu. Pe vecini nu numai că nu-i deranja, dar se îngrijorau dacă nu auzeau într-o zi nimic din curtea mea. Sunetele care veneau de la mine îi însoțeau la lucrul din jurul casei. Eram un DJ bun.

Uneori mai privesc vechiul pick-up care se odihnește alături de un teanc mare de discuri de vinil. Îmi vine să mă apropii de el, cînd nu e nimeni prin preajmă, să-l șterg de praf și să-i șoptesc: „Mulțumesc, prietene. M-ai ajutat enom.“

Despre pick-up-ul portabil, pe care-l duceam la orele de muzică din școala generală, pentru a asculta muzică simfonică, poate într-o altă poveste.