CARTE + AUDIO 1985-1989. Arhitect în „Epoca de Aur“ – Gheorghe Leahu 3


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 13 min)

Cartea 1985-1989. Arhitect în „Epoca de Aur“ este un jurnal al durerii. Este un volum care evocă tot ce a avut comunismul mai urît, asta dacă acceptăm prin absurd că a avut și unele lucruri frumoase. Autorul a fost arhitect-șef la institutul „Proiect București“, cel mai bun institut de arhitectură din țară. În această calitate, s-a ocupat de proiecte importante precum magazinul Unirea.

Nu știu cît de „secret“ a fost jurnalul lui Gheorghe Leahu, dar autorul a avut mare curaj scriind pe ascuns aceste texte. În carte se observă revolta interioară a omului, neputința de a putea asigura familiei un trai confortabil. Se vorbește mult în volum despre lipsa mîncării de calitate bună, despre cozile imense la produse de larg consum precum pasta de dinți și hîrtia igienică, despre obligația de a lucra în zilele de odihnă sau declarate libere de stat. Te-ai aștepta de la un intelectual să nu fie preocupat de astfel de aspecte telurice ale vieții, dar adevărul este că nu puteai rezista atunci la nesfîrșit. Gheorghe Leahu a încredințat jurnalului frustrările sale, dar cartea are valoare mai ales datorită observațiilor despre planurile de urbanism din acea vreme, arhitectura adoptată de Ceaușescu, „primul arhitect al țării“, demolările sadice și reconstruirile haotice.

Autorul explică foarte rar de ce ține acest jurnal, dar mărturisește că scrie în el seara, singur în camera de lucru, cînd soția și băiatul dorm. Din cînd în cînd, este cuprins de îndoieli în privința demersului său sau încearcă să-și ofere justificări de a continua:

Ce scriu aici, în acest caiet cu supracoperți cenușii e viața de fiecare zi, e hăituiala după existență, este oglinda a ceea ce facem în aceste „vremuri noi“, românii ce locuim în capitala țării în anul de grație 1986. Poate vor veni vremuri mai bune, poate le vom uita pe cele de azi, dar doresc să-mi păstrez închise aici în taină miile de mizerii și umilințe pe care le trăim acum, așa cum n-am trăit nici cînd eram copil în timpul războiului, nici în anii grei din timpul secetei, nici mai tîrziu. Pro memoria.

Cele mai multe referiri sunt însă la mîncare. Gheorghe Leahu este hăituit de capetele de porc, singurele produse alimentare care se găseau fără să stai la coadă, de lipsa șuncii de Praga, a crenvurștilor, a cafelei, a ciocolatei ș.a.m.d. Este un pic sinistru să constați că un arhitect șef, proiectant principal gradul I, cu 31 de ani experiență în acel moment, care a vizitat zeci de țări și a ținut conferințe (mai multe informații biografice sunt aici), are mintea ocupată de… mîncare. Ceaușescu a făcut piramida lui Maslow evidentă, a corupt minți și a dominat conștiințe.

Absurdități din epoca de aur

Sunt evocate o mulțime de situații care par absurde astăzi chiar și pentru un copil de cinci ani, dar care atunci erau considerate măsuri de economisire a resurselor, cu scopul declarat al lui Ceaușescu de a plăti datoria externă a României. Altele vin din despotism, din cenzurarea tuturor creațiilor etc.

  • piesele de teatru începeau la 17 sau 17.30, ca să nu se consume curent electric după ora 20, cînd de obicei se întrerupea alimentarea cu energie pentru o oră sau două; oamenii veneau la teatru direct de la serviciu, unii îmbrăcați în salopete de lucru
  • se dădeau dispoziții să existe un bec la două etaje în scara blocurilor, ceea ce crea o atmosferă lugubră
  • deși stratul de zăpadă era insignifiant, se interzicea circulația automobilelor luni întregi; chiar și cînd străzile erau deszăpezite complet, șoferii nu aveau voie să iasă cu mașinile; în schimb, coloanele oficiale cuprindeau zeci de automobile, multe dintre ele 4×4
  • un ferpar pentru un prieten și coleg de o viață, nu este acceptat la ziar, pentru că-l evocă pe acesta în cuvinte care-i erau destinate numai „celui mai iubit fiu al poporului“, problema cea mai mare fiind că se folosește sintagma „profesionist de excepție“ în anunț; cum altfel să vorbești, după moarte, despre un om care chiar și-a făcut foarte bine meseria?

Alte situații evocate sunt de-a dreptul amuzante prin grotescul lor. De exemplu, în 23 august 1986, slugile lui Ceaușescu au creat o simulare inedită a Dîmboviței, pentru a arăta cum va fi canalul plin cu apă. Au adunat sute de școlărițe, le-au îmbrăcat în albastru, le-au coborît în albia de beton a rîului și le-au pus să fluture batiste albastre deasupra capului. Valuri, nu-i așa?

Mici derapaje

Mi s-au părut foarte ciudate observațiile xenofobe ale lui Gheorghe Leahu, mai ales la adresa țiganilor. În mai multe pasaje, autorul consideră că țiganii sunt o pătură socială care o duce mult mai bine decît… cum să-i numesc, „albii“, „românii“ din țară?! Ei sunt văzuți drept profitori, speculanți, descurcăreți în sensul de șmecheri etc. Pe ici-colo, sunt luați în vizor și studenții străini din București, unii dintre puținii care puteau circula cu mașina cînd bucureștenii nu aveau voie sau care puteau intra în fața cozii la benzină formate din 300-400 de mașini, pentru că plăteau în valută și aveau regim preferențial.

De asemenea, în 4 martie 1986 autorul se revoltă narativ împotriva lui Duțu Zwech, probabil directorul hotelului Ciucaș, unde Leahu era împreună cu familia, pentru că acesta nu le permite românilor să folosească autocarele pentru turișii străini, pentru a se deplasa la pîrtiile de schi. Din această cauză, autorul îl bănuiește de șovinism antiromânesc, singurul argument fiind numele străin al „tovarășului“.

La fel de ciudate mi s-au părut unele fraze care parcă demonstrează că jurnalul a fost adnotat înainte de publicare. La un moment dat, situațiile se îmbină extrem de ușor și autorul prevede în jurnal evenimente pe care nu avea cum să le anticipeze. Cele mai flagrante inadvertențe sunt spre final, în timpul Revoluției din decembrie, cînd se observă un spirit mult mai optimist al autorului. În 20 noiembrie 1989, Leahu notează:

În Bulgaria s-a cerut ca Todor Jivkov să fie deferit justiției pentru abuzurile comise în timpul guvernării sale. Al cui e rîndul? Ajută-ne, Doamne!

Culmea este peste cîteva file, cînd, după ce enumeră cîteva lozinci strigate la începutul Revoluției, autorul spune:

[…]acestea au fost lozincile pe care le-am răcnit și noi alături de mii de piepturi de români […] în zilele fierbinți de 21, 22, 23, 24, 25 și 26 decembrie.

N-ar fi nimic ieșit din comun, numai că însemnarea de jurnal este din 21 decembrie. Poți prevedea într-un jurnal ce vei face în următoarele cinci zile, cu o certitudine în ton care denotă o evocare?

Demolarea Mănăstirii Văcărești

Foarte multe pasaje din carte sunt dedicate acestui moment dureros din istoria Bucureștiului și a României. Furia demolărilor de care era dominat Ceaușescu nu a ocolit acest complex care se întindea pe terenul pe care se lăfăie acum noul Tribunal. Leahu este îndurerat de această decizie. Disidența lui este difuză, dar la un moment dat declară răspicat că s-a opus acestei acțiuni, alături de alți intelectuali.

De fiecare dată cînd vorbește despre momentele care au precedat demolarea, autorul este revoltat, explică importanța acestei construcții de secol XVIII, caracterul de unicitate în Europa complexului și pur și simplu pune pe seama nebuniei decizia lipsită de logică a soților Ceaușescu. În 11 ianuarie, amintește de un articol din revista „Săptămîna“, în care tînărul Corneliu Vadim Tudor justifică demolarea prin voința poporului.

Despre acest moment uluitor, cînd o parte importantă din istorie a fost pusă la pămînt, aflați mai multe dintr-un text de la Editura Mateescu și dintr-o emisiune de la TVR la care au fost invitați Răzvan Theodorescu și Gheorghe Leahu, în dialog cu Daniela Zeca.

Arhitect optzecist

Autorul dă unele detalii despre modul în care se lucra la Institutul Proiect București, iar atmosfera este dominată tot de lipsuri. La un moment dat, din cauza frigului, povestește cum fiecare proiectant avea pe aproape o sticlă cu apă caldă, ce servea la încălzitul mîinilor nevoite să traseze figuri geometrice delicate pe planșă. La limita riscului, pentru că nu erau permise reșourile în clădire, tot din cauza raționalizării consumului de energie

Sunt descrise planurile megalomanice ale lui Ceaușescu și se insistă pe construirea „Centrului civic“, o viziune urbană aberantă a unui om needucat care credea că poate crea forțat un nou oraș, numai al lui, o ctitorie schimonosită și plină de durere. Leahu insistă pe chinurile la care erau supuși arhitecții, nevoiți să refacă de la o zi la alta planurile, machetele, calculelele, doar pentru că Ceaușescu aruncase o vorbă în vînt, nu-i plăcuse ce făcuseră sau făcuse un gest cu mîna. Din această cauză, în sute de cazuri au fost demolate construcții care erau aproape gata, au fost mutate clădiri, au fost demolate biserici, au fost retrasate artere de circulație și a fost mutilat metroul bucureștean.

Demolările și capriciile lui Ceaușescu sunt cele care explică de ce Bucureștiul arată astăzi de parcă ar fi împărțit în mai multe orașe, fiecare cu stilul său arhitectural. Din aceleași motive, cîinii au rămas pe străzi în momentul în care oamenii din casele demolate au fost mutați la blocuri și tot din aceleași cauze au fost afectați psihic bucureșteni care au fost treziți noaptea de zgomotele buldozerelor care veniseră să le pună la pămînt casele.

Jurnalul unei drame

Eu aveam 13 ani și jumătate în decembrie 1989, dar m-am regăsit în mare parte în jurnalul lui Gheorghe Leahu. Chiar dacă, datorită părinților, n-am simțit întunericul și foamea la fel de dureros, am citit evocările arhitectului din „Epoca de Aur“ la nivel terapeutic. M-am identificat cu autorul și mi-am închipuit cum aș fi rezistat ca intelectual în acea vreme, ce fel de disidență aș fi adoptat (dacă aș fi adoptat), cum aș fi făcut să nu înnebunesc. Sigur, dacă nu vă amintiți mai nimic de atunci, puteți citi cu detașare această carte, dar tot este bine să faceți pauze din cînd în cînd și să reflectați asupra acelui tunel al minții din perioada 1965-1989. Pro memoria.

Dacă aveți răgaz, ascultați un fragment din carte citit de mine:

Cumpără cartea de la Libris, de aici.


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

3 gânduri despre “CARTE + AUDIO 1985-1989. Arhitect în „Epoca de Aur“ – Gheorghe Leahu