EBOOK Scurtă istorie a vieții mele – Stephen Hawking 1


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 9 min)

„Scurtă istorie a vieții mele“ de Stephen Hawking concentrează în numai 130 de pagini o viață de om de știință de excepție. Cartea urmărește firul cronologic, dar există și unele rememorări, iar în partea a doua autorul oferă o serie de explicații științifice care s-ar putea să depășească pregătirea cititorului fără cunoștințe de fizică, astronomie și matematică.

Ca la orice carte a lui Hawking, este greu să scapi de lectura filtrată de boala autorului. Sunt două posibilități:

  1. La cărțile lui științifice, chiar dacă nu înțelegi totul ești fascinat de complexitatea explicațiilor despre spațiu și timp, iar din cînd în cînd vei ofta gîndindu-te că toate vin de la un om care nu-și mai poate mișca decît o parte a obrazului;
  2. La poveștile lui de viață, aștepți cu nerăbdare momentele care să te facă să înțelegi cum de a avut Stephen un destin excepțional, dar iarăși oftezi cînd apar primele semne ale bolii lui.

„Scurtă istorie a vieții mele“ este o combinație între cele două perspective. Cartea este scrisă într-un limbaj simplu, povestea vieții este sinceră, candidă pe alocuri. Dacă e să spun ce m-a surprins pe mine, aș spune că este faptul că Hawking nu a știut dintotdeauna ce urmează să facă în viață. Tatăl lui a avut o influență destul de mare; autorul povestește despre aceasta ca despre o persoană dezamăgită de ceea ce (nu) a realizat în viață pînă atunci.

Când am împlinit 13 ani, tata a vrut să încerc să intru la Westminster School, una dintre cele mai cunoscute școli particulare din Marea Britanie. După cum spuneam mai înainte, la vremea aceea învăţământul depindea de clasele sociale, iar tata simţea că privilegiile sociale pe care mi le putea oferi școala reprezentau un mare avantaj în viaţă. Tata era convins că lipsa lui de încredere în sine, dar și lipsa de relaţii sus-puse explicau faptul că persoane mai puţin înzestrate decât el îl depășiseră în carieră. Se simţea oarecum frustat, fiindcă i se părea că oameni inferiori lui, dar care beneficiau de avantajul originii și al relaţiilor, ajunseseră mai departe.

Mi-a plăcut partea în care Stephen povestește despre metodele prin care tatăl lui încerca să facă economie (e adorabilă partea în care spune cum a adaptat o rulotă țigănească pentru a-și petrece vacanțele cu copiii).

Tata știa că n-am să studiez biologia, dar mă îndemna să învăţ chimie și doar puţină matematică. Credea că în felul asta îmi rămâneau mai multe porţi deschise către știință. Acum am un post de profesor de matematică, dar de fapt n-am avut nici o pregătire formală în domeniul matematicii după ce am absolvit școala St. Albans, la șaptesprezece ani. Tot ce știu acum a trebuit să învăţ pe parcurs, pe măsură ce avansam în cercetare. Pe studenţii de la Cambridge îi supervizam învăţând cursul cu o săptămână înaintea lor.

Care a fost norocul lui Hawking, dacă este să vorbim în termeni de soartă în legătură cu viața lui? Poate faptul că a dat peste profesori buni și echipe competente în cercetare.

E foarte greu să te afirmi cu un subiect experimental. În general, faci parte dintr-un grup numeros, angrenat în experimente care pot dura ani de zile. În schimb, ca teoretician îţi poate veni o idee într-o după-amiază sau, ca în cazul meu, când mergi la culcare, iar că să-ţi faci un nume scrii lucrarea singur sau în colaborare cu unul, doi colegi.

Dar mai este ceva și autorul arată aici o modestie demnă de admirat: sclipirile de geniu, modul în care i-au venit unele idei, în care a făcut conexiuni noi. Pasiunea lui Hawking pentru domeniul căruia și-a dedicat viața se observă din explicațiile elaborate pe care le oferă despre teoriile sale, încercînd să pună totul într-un limbaj cît mai accesibil și adăugînd o doză de umor.

E incomod să faci speculaţii pe faţă asupra călătoriilor în timp, și asta din mai multe motive. Dacă presa ar afla că guvernul alocă fonduri pentru cercetări privind călătoria în timp, lumea fie ar protesta că se cheltuiesc aiurea banii publici, fie ar cere să fie clasificate cercetările, din motive militare. La urma urmelor, cum am putea să ne apărăm dacă rușii sau chinezii ar cunoaște călătoria în timp – iar noi nu? Ei ar putea să-i aducă înapoi pe tovarășii Stalin și Mao! În cercurile fizicienilor, doar o minoritate de nesăbuiţi ca noi se ocupă de un subiect care în ochii unora este neserios și incorect politic. În consecinţă, deghizăm scopul cercetării folosindu-ne de termeni tehnici, de pildă, „istorii închise ale particulelor“ – reprezentând limbajul codificat pentru călătoria în timp.

Volumașul are nuanțe de ironie, umor și conține din cînd în cînd sfaturi de viață. Dar cel mai mult m-a surprins optimismul lui Hawking și spiritul său liberal în gîndire și acțiuni.

Când eram student, cursul de fizică era astfel alcătuit încât puteai foarte ușor să eviţi munca. Am dat un examen la începutul primului semestru, după care, timp de trei ani, am stat liniștit, n-am mai avut decât examenul final. Am calculat o dată că de-a lungul celor trei ani de studii am muncit aproximativ o mie de ore, adică o oră pe zi. Nu sunt mândru de această nemuncă, dar așa mergeau lucrurile pe atunci, iar majoritatea colegilor mei aveau exact aceeași atitudine ca mine. Afișam un aer de totală plictiseală și aveam sentimentul că nimic nu merită vreun efort. Boala mi-a schimbat complet perspectiva. Când ești confruntat cu posibilitatea unei morţi timpurii, îţi dai seama că viaţă merită trăită și că vrei să faci o sumedenie de lucruri.

Fotografiile din carte te vor ajuta să te apropii sufletește de autor, să-l cunoști mai bine. Există cîteva personaje caracterizate mai mult decît altele și astfel îți poți da seama ce oameni au avut importanță în viața autorului.

Eu lipisem pe ușa biroului meu de la DAMTP un autocolant pe care scria: GĂURILE NEGRE NU SE VĂD. Asta l-a enervat așa de tare pe șeful departamentului, încât a pus la cale alegerea mea ca titular al Catedrei lucasiene, m-a mutat așadar într-un birou mai bun și a smuls cu mâna lui autocolantul jignitor de pe ușa fostului meu birou.

Oricît de complexă ar fi personalitatea marelui fizician, a fost un copil normal, crescut într-o familie care nu a avut întotdeauna de toate, care a fost nevoit să lupte pentru a-și cîștiga o poziție respectată în societate. Dar, înainte de toate, Hawking este împăcat cu sine însuși pentru că a făcut ceva ce mulți dintre noi nu apucă să facă deși au mobilitatea fizică normală, capacitatea mintală și posibilitățile financiare: a lăsat ceva valoros în urmă.

Primele mele cercetări au arătat că relativitatea generală clasică își pierde valabilitatea în singularităţile de la big bang și din găurile negre. Mai târziu am arătat că teoria cuantică poate prezice ce se întâmplă la începutul și la sfârșitul timpului. A fost minunat că am rămas în viaţă și că am făcut cercetări de fizică teoretică. Sunt fericit că am contribuit cu ceva la înţelegerea universului.

„Scurtă istorie a vieții mele“ de Stephen Hawking, 2015, Editura Humanitas, trad: Liliana Donose Samuelsson, 132 pp.

Cumpărați cartea de la:


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Un gând despre “EBOOK Scurtă istorie a vieții mele – Stephen Hawking

  • Cornel

    Am avut ocazia sa iau cartea la doar cateva zile de la Bookfest, acolo unde a fost si lansata doar ca nu am putut sau n-am stiut exact ca o pot lua si mai devreme. Pot spune doar ca e geniala si ca te va atrage foarte mult, sper sa gaseasca si alte persoane ceea ce am gasit eu in ea.