(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 3 min)
Dacă primele 3 sezoane mi-au menținut atenția la cote destul de ridicate, al 4-lea sezon al serialului „La casa de papel” seamănă cu un artist care a avut succes pe vremuri și acum se hrănește din amintiri. Cantitatea de flashback-uri și povești paralele este enormă și aproape că-ți pierzi încrederea că serialul va avansa, pe măsură ce-l privești.
Nu vă pierdeți timpul cu primele două episoade, sunt doar o adunătură de amintiri, narațiuni paralele din trecut și foarte, dar foarte puține scene din prezentul narativ! Eu cel puțin m-am săturat la un moment dat de oda adusă lui Berlin. Montajul din cele două episoade se hrănește din nunta lui cu o femeie ca și cum n-ar mai fi avut filmări disponibile…
Desigur, în prezentul narativ, povestea continuă cu jaful de la Banca Națională a Spaniei, după ce primele 3 sezoane s-au desfășurat la Monetăria Statului. Se topește aur în continuare și se va mai topi și în sezonul al 5-lea, pentru că povestea de la finalul episodului 8 din prezentul sezon se termină cu un cliffhanger, cu o amenințare la adresa Profesorului.
De data asta, am fost uimit de multiplele greșeli de scenariu, erorile de continuitate și dialogurile și situațiile ilogice. Sunt momente flagrante, de exemplu cînd un personaj spune lucruri pe care n-ar fi avut cum să le afle sau cînd rana de pistol se produce la o parte a corpului și în altă secvență se „mută” pe trupul personajului.
Nu mai știu dacă în sezonul 1 a fost explicată motivația jafului de la Monetărie, dar acum, în al 4-lea sezon, demersul găștii „Dali” pare inutil și seamănă cu o boală incurabilă. Desigur, manifestațiile populației din fața Băncii Spaniei de dau un indiciu cum că jaful este un semn de protest împotriva „capitalismului sălbatic” și lăcomiei unui grup de bogați ai lumii. Dar e un fir prea subțire pentru a justifica îndîrjirea cu care acționează trupa celor îmbrăcați în salopete roșii și poartă nume de orașe.
Primele 3 sezoane au fost presărate de momente sensibile, de fraternizări în toate direcțiile, de spectacol al slăbiciunilor umane, dar în acest sezon s-au cam întrecut cu aceste elemente și scenariștii au făcut ca serialul să pară pe alocuri o soap opera nord-americană sau o telenovelă sud-americană.
Din punctul meu de vedere, acesta este ultimul sezon care mai merită văzut (cum spuneam, începînd de la episodul al 3-lea pînă la al 8-lea). Următoarea serie va urma aceeași rețetă: polițiști care vor schimba taberele, cîteva victime (dar nu în exces) în tabăra jefuitorilor Dali, unele mărturisiri „cutremurătoare” și, peste toate, „geniul” Profesorului, cel care, evident, pare că a plănuit totul în urmă cu mult, mult timp.