Treburi digitale online (Milluu, The Future Is Now, Medintelligence, legume pe net, Vecinultau.ro, Medipress.ro)


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 4 min)

Închiriază-ți casa pentru medici!

Prin Milluu, poți face diferența: închiriază apartamentul tău unui medic din prima linie! Aplicația caută apartamente în apropierea spitalelor mari din București. Pentru a ajuta în campanie, listează-l la preț redus sau chiar cu chirie zero. Instalează Milluu și precizează #LocuințePentruMedici în anunțul tău. Milluu acoperă chiria timp de 3 luni, cu posibilitatea de prelungire.

Dacă ești medic, intră în legătură cu Milluu pentru a-ți fi distribuit un apartament în apropierea spitalului unde lucrezi.


Nevoile spitalelor sunt acum centralizate

Pe TheFutureIsNow.ro, o platformă lansată de Asociația Adrenallina Media, sunt centralizate toate nevoile de echipamente și aparatură ale fiecărui spital public din România, din toate județele, în speța COVID-19, anunță RevistaBiz. Printre acestea se numără nevoia de materiale și echipamente, precum halite de unică folosință, combinezoane, măști FFP2 și FFP3, dezinfectant, mănuși, ventilatoare, filtre HEPA -filtre pentru ventilatoarele din secțiile de terapie intensivă.

Voluntarii asociației sunt în legătură cu spitalele, la nivel național și actualizează constant necesarul de echipamente. Astfel, oricine este interesat să doneze pentru un anumit spital – persoană fizică sau juridică – poate vedea exact, în timp real, nevoile concrete ale instituțiilor medicale.


Același scop îl are și platforma MED creată de Medintelligence. Aici, necesarul de produse poate fi vizualizat într-o formă grafică mai atractivă. Treci cu mouse-ul peste harta țării și, la fiecare județ, ți se va afișa numărul de unități de produse necesare.

Pe site, ai la dispoziție un formular prin care poți semnala o nevoie în județul tău.


Prietenie între producătorii de legume și marile magazine

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a lansat o platformă online care să faciliteze legăturile dintre micii producători de legume și marile lanțuri de retail, anunță RevistaBiz. Producătorii agricoli pot publica oferte, cu condiția să aibă un atestat sau certificat de producător valid. Pentru a putea completa informațiile în portal, producătorii trebuie să se autentifice, după ce-și creează un cont.

Ministerul Agriculturii recomandă micilor producători să încarce în platformă cantităţile de legume de care dispun. Potrivit MADR, platforma are scopul de a identifica cele mai bune modalități de preluare a mărfii direct de la producători de către marile lanțuri de retail din România, mai ales în această perioadă.


Sprijin digital pentru oamenii vulnerabili

Vecinultău.ro este o aplicație web prin care persoanele cu dizabilități, vârstincii și familiile monoparentale pot beneficia de ajutor gratuit din partea unor volunari aflați în apropiere, anunță RevistaBiz. Volunarii înscriși în aplicație pot ajuta persoanele vulnerabile în fața crizei cononavirusului cu procurarea alimentelor, cumpărarea medicamentelor sau plimbarea animalelor de companie. Serviciile voluntarilor înscriși pe platforma vecinultău.ro sunt disponibile în toată țara, inclusiv la nivelul micilor comunități.

Serviciul este gratuit, costul alimentelor și al medicamentelor fiind cel de pe bonul de casă. Plimbarea animalelor de companie este de asemenea gratuită.


Canal de comunicare pentru avertizorii de integritate (whistleblowers)

Medipress.ro oferă medicilor, asistentelor și oricărei persoane implicate în lupta cu coronavirusul, care-și asumă identitatea, un canal de comunicare direct cu jurnaliștii, în contextul COVID-19. Publicul va avea acces la informațiile de pe site doar după publicarea lor de către presă, în urma procesului de documentare și verificare a informațiilor, în conformitate cu regulile profesionale și deontologice.

Scopul acestei platforme de comunicare este de a-i încuraja pe avertizori să comunice presei problemele cu care se confruntă după izbucnirea epidemiei COVID-19, în special atunci când văd că autoritățile ascund adevărul față de opinia publică.

::: Seria “Treburi digitale online” :::

Abonează-te
Anunță-mă cînd apar
guest

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments