(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 8 min)
Îmi pare rău că trebuie să o spun: m-a dezamăgit acest volum al lui Stephen King. Cu o idee cît de cît originală, romanul trenează, devine previzibil și are un deznodămînt în coadă de pește, deloc specific lui King. Pentru prima oară, observ că ritmul acela alert al autorului american s-a cam pleoștit aici. Se simte o scriitură comodă, fără mari suprize, cu acțiune liniară, pe un singur plan, cu o povestire aproape în timp real.
Intriga acestei cărți mai poate fi întîlnită în literatura SF: un apel pe toate telefoanele mobile active la un moment dat îi înnebunește pe cei apelați, îi transformă în zombie, îi trimite la instincte. Urmează un road trip, în care Clay se asociază cu alți oameni și are două scopuri: să scape de „teldemenți” (cei afectați de apelul telefonic) și să afle dacă fosta lui soție și fiul lui mai trăiesc sau s-au transformat și ei în acele creaturi ciudate.
Ca în orice basm, adjuvanții lui Clay i se alătură în momentele cheie și fiecare dintre ei are o anumită trăsătură de caracter dominantă, pe care o putem considera superputere. Unul dintre prietenii săi trage bine cu arma, altul știe multe despre calculatoare, altul e mai empatic decît ceilalți ș.a.m.d. Împreună, aceste personaje explorează lumea acum devastată de cei afectați de apelul pe mobil.
Din păcate, nu prea știm ce se întîmplă în restul lumii, așa că acțiunea este centrată pe călătoria pe teritoriul SUA. Există o aluzie la un moment dat, dar nu ni se dau detalii suficiente. Apelul i-a afectat pe toți pămîntenii care atunci vorbeau la mobil sau numai pe cei din SUA? De asemenea, nu vom afla din roman cine a cauzat această dereglare și cu ce scop. Se face referire la teroriști, dar ideea nu e dusă niciodată pînă la capăt.
Cu luna intrând şi ieşind din nori ca o ilustraţie dintr-un roman cu piraţi şi comori adresat băieţilor, gândi Clay , lăsară în urmă ferma de cabaline şi-şi reluară drumul spre nord. În noaptea aceea începură să întâlnească şi alţii asemenea lor. Fiindcă acum e ora noastră, îşi spuse Clay trecând automatul dintr-o mână în cealaltă. Complet încărcată, arma era a naibii de grea. Ziua este a teldemenţilor; când răsar stelele, apărem noi. Suntem ca vampirii. Am fost surghiuniţi în noapte. Din apropiere, ne recunoaştem reciproc, deoarece încă putem vorbi; de la distanţă mică, putem fi aproape siguri unii de ceilalţi după raniţele pe care le purtăm şi după armele pe care tot mai mulţi dintre noi le au; da/ din depărtare, unicul semn sigur este raza de lumină mişcătoare a lanternei. Cu trei zile în urmă nu numai că noi stăpâneam Pământul, ci dovedeam şi vinovăţia supravieţuitorilor față de toate celelalte specii pe care le exterminaserăm în ascensiunea noastră spre nirvana ştirilor non-stop prin cablu şi a floricelelor pregătite la microunde. Acum suntem Oamenii-Lanterne.
Se uită la Tom.
Unde se duc ei? îl întrebă. Unde se duc nebunii după apusul soarelui?
Tom îl privi îndelung.
La Polul Nord. Toţi elfii au murit de boala renului nebun şi tipii ăştia dau o mână de ajutor până apare noul contingent.
Isuse, făcu Clay, s-a trezit cineva cu faţa la fân în seara asta? Tom tot nu zâmbi.
Mă gândesc la motanul meu, spuse el. Mă-ntreb dacă n-a păţit ceva. Fără îndoială, crezi că asta-i o prostie.
Nu, răspunse Clay, deşi, având o soţie şi un fiu despre care să-şi facă griji, într-adevăr cam aşa credea.
Pe de altă parte, sunt unele scăpări de logică în narațiune: de exemplu, la un moment dat, Clay caută un bilețel pe care era notat un număr de telefon ce trebuia apelat de pe mobilul pe care i-l dăduse un alt personaj. Dar nu s-a gîndit acel personaj să tasteze numărul respectiv chiar în mobil, ca să nu mai fie nevoit să-l scrie pe o hîrtie ușor de pierdut?
Ideea de la care pornește romanul este ușor neverosimilă, dar nu asta ar fi problema, ci faptul că nu ni se dau destule detalii tehnice explicative. Se amintește la un moment dat că semnalul poate a plecat de la un server ascuns undeva, conectat printr-un modem și alimentat de un generator, din moment ce curentul electric fusese tăiat în toată țara. În jurul acestei teorii, gravitează unele idei rudimentare privind modul în care funcționează creierul uman.
Păi… şovăi Jordan Clay îşi dădu seama de asta , apoi păru să-şi regăsească ritmul. Dacă într-adevăr creierul nostru ar fi fost un hard disk, atunci sectoarele lui ar fi fost în cea mai mare parte goale. (Văzu că numai Alice îi înţelesese cuvintele.) Altfel spus, o bandă de teletext ar anunţa ceva de felul: 2% ocupat, 98% disponibil. Nimeni nu are o idee reală despre scopul celor nouăzeci şi opt la sută, totuşi potenţialul este impresionant. De pildă, victimele accidentelor cerebrale… uneori, ele accesează zone anterior latente ale creierului lor pentru a putea merge şi vorbi din nou. Este ca şi cum creierul lor ar stabili conexiuni în jurul zonei vătămate. Luminile continuă să ardă într-o zonă similară a creierului, dar de cealaltă parte.
Ai studiat chestiile astea? întrebă Clay.
Este un rezultat natural al interesului meu faţă de calculatoare şi cibernetică, ridică din umeri Jordan. De asemenea, citesc multă literatură science-fiction cyberpunk. William Gibson, Bruce Sterling, John Shirley…
Neal Stephenson? Întrebă Alice.
Jordan rânji cu gura până la urechi.
Neal Stephenson este un zeu.
Dacă este însă ceva de apreciat, este tocmai faptul că narațiunea se desfășoară pe un singur plan, dacă nu punem la socoteală seria de vise pe care le au personajele și mai ales Clay, eroul nostru. Spre deosebire de scriitorii cărora le place să-și etaleze trama pe planuri diverse, din trecut și viitor sau de aici și din depărtare, Stephen King a îmbrățișat abordarea cea mai simplă.
Un alt lucru demn de laudă este că, de cele mai multe ori, veți recunoaște în roman stilul gotic al autorului american și atmosfera apăsătoare, prevestitoare de rău. De asemenea, cei care apreciază scenele violente, cu descrieri plastice, nu vor fi dezamăgiți de acest volum. Nu este o carte demnă de renumele lui King, așa că suntem răbdători și așteptăm o poveste nouă mai bună de la maestrul genului thriller/horror.
„Mobilul” de Stephen King, 2020, Editura Nemira, 418 pp.
Cumpărați cartea de la: