CARTE + FILM (+AUDIO) “Parfumul” de Patrick Süskind


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 6 min)

Recunosc că m-a prins încă de la început romanul “Parfumul” și l-am citit într-un timp foarte scurt (sunt doar 200 și ceva de pagini, oricum). Am admirat efortul scriitoricesc deosebit prin care autorul reproduce prin text experiențe complet senzoriale.

Filmul cu același nume pornește de la carte, dar își permite unele licențe cinematografice, cu care am fost de acord în mare parte. Pelicula reușește să transmită la nivel vizual senzorialitatea de care vorbeam.

Romanul vînătorii parfumului suprem

Jean-Baptiste Grenouille se naște în condiții grele și viața îi este stigmatizată de acest început. După ce-și descoperă talentul de a mirosi orice aromă din lume și de a ține minte mii de înregistrări olfactive, eroul pornește în căutarea ingredientelor pentru a crea parfumul suprem, cel mai bun din lume.

Personajele cu care se întîlnește tînărul sunt simpli adjuvanți nesemnificativi, de care el profită din plin, pentru a-i abandona apoi prin diverse metode. Grenouille se comportă de cele mai multe ori asemeni unui orb și se orientează în orașe și în sălbăticie numai cu ajutorul nasului.

Avem ocazia să explorăm alături de el o lume plină de mirosuri care mai de care mai originale, de la cele emanate de corpul uman la cele industriale care vin de la sute de metri depărtare, gîdilîndu-i nasul lui Grenouille mai mult sau mai puțin plăcut.

Scena acestor debordări era, cum altfel, imperiul său lăuntric, în care gravase de la început contururile tuturor mirosurilor care-i ieşiseră vreodată în cale. Le invoca, pentru a se pune în atmosferă, mai întîi pe cele timpurii şi mai depărtate: emanaţia duşmănos-aburoasă din odaia unde dormea Madame Gaillard; odoarea de piele uscat-tăbăcită a mîinilor ei; mirosul acru-oţetit al lui pater Terrier; sudoarea isterică, matern-fierbinte a doicii Bussie; duhoarea de cadavre din Cimetière des Innocents; mirosul de ucigaşă al mamei sale. Și se ghiftuia de silă şi ură, iar părul i se făcea măciucă de groază. 

Băiatul nostru este un monstru în felul lui. Nu se dă în lături de la acte reprobabile pentru a capta diferitele arome, mai ales pe cele de pe trupuri de oameni. Grenouille este însă și un inovator și un inventator. Dacă la început trece neobservat prin orașele Franței pe care le străbate, spre final el devine un personaj pe care locuitorii nu-l mai pot ignora.

Tînărul are însă un scop ascuns: să se facă iubit. El, care nu simțea nicio senzație de iubire față de semenii săi, nici măcar față de animale, vrea să nu treacă neobservat și, mai mult, să inspire admirație și dragoste pură. Prin parfumuri încearcă el să atingă acest țel imposibil și diversele combinații pe care le încearcă sunt obținute în urma unor întîmplări ieșite din comun.

Îl cuprinse deodată o mare mulţumire. Nu o beţie, cum simţise în singuraticele sale orgii din castelul de pe munte, ci o satisfacţie rece, lucidă, aşa cum o naşte conştiinţa propriei puteri. Acum ştia de ce e în stare. Izbutise, datorită geniului său, să imite cu cele mai precare mijloace mirosul omenesc; şi încă de la prima încercare nimerise atît de bine, că se lăsau păcăliţi chiar şi copiii. Ştia însă că poate mai mult. Va crea nu un iz omenesc, ci suprauman, o mireasmă angelică, atît de indescriptibil izbutită şi dătătoare de viaţă, încît să rămînă vrăjit oricine-o miroase, văzîndu-se silit să-l iubească din toată inima pe el, pe Grenouille, purtătorul. 

Cartea este remarcabilă prin stilul meticulos al autorului, prin descrierile bogate ale Franței secolului al XVIII-lea și, mai ales, prin exactitatea cu care scriitorul știe să “picteze” în cuvinte mirosuri și parfumuri.

Filmul unei povești despre unicitate și singurătate

În filmul din 2006 regizat de Tom Tykwer, Grenouille este parcă mai uman și te atașezi mai ușor de acest personaj decît de omologul lui din carte. În volum, Jean-Baptiste este descris ca nu neapărat frumos, ba chiar “urîțel” și un pic cam șchiop. Parfumierul ucenic din film este însă carismatic, este elocvent și are o istețime care-i prinde bine în momentele tensionate.

Există în film scene dezgustătoare, menite să ne inspire mirosurile pe care le simțea Grenouille, dar două scene cheie din carte sunt exprimate mai soft aici decît în volum.

Am apreciat măiestria cu care au fost re-create așezările franceze prin care trece Grenouille, iar tendința oamenilor de atunci de a ascunde murdăria este evidentă (machiaj strident, peruci, galbenul cosmetizat al dinților etc.).

Dacă în carte personajele secundare sunt folosite și abandonate, în film ele capătă personalitate mai pregnantă, iar unele dintre ele beneficiază de un contur bine realizat. Vezi, de exemplu, personajul Baldini, jucat de Dustin Hoffman sau nobilul Richis interpretat de Alan Rickman.

Fascinantă este scena în care Grenouille își dă seama de puterea pe care o are asupra mulțimii, cînd o manipulează conform scopului său urmărit în secret. Iar ultima scenă, tot o confruntare cu mulțimea, dar de altă factură, este cutremurătoare și ridică în mintea spectatorului unele întrebări de etică și morală.

“Parfumul” de Patrick Süskind, 2012, Editura Humanitas, 240 pp.

Cumpără cartea de la:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.