CARTE (+AUDIO) „Fetița și nazistul” de Franco Forte, Scilla Bonfiglioli


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 7 min)

Am tot citit cărți de ficțiune, biografice sau documentare despre Holocaust, dar cred că majoritatea erau scrise din perspectiva victimelor. „Fetița și nazistul” este un volum care povestește ororile din lagăre, în principal de la Sobibor, din perspectiva unui ofițer nazist. Este o operă de ficțiune în totalitate, dar autorii spun în postfață că sper că au existat în realitate astfel de persoane în rândul ofițerilor germani.

Hans Heigel este un ofițer care lucrează la un birou de la prezidiul nazist din Osnabrück. Viața lui și a soției sale se destramă în urma morții fetiței lui, din cauza unei boli teribile. Imediat după asta, el află că este detașat la lagărul de la Sobibor. Tot pentru o muncă de birou, dar în mijlocul unui mini-oraș al morții, cu mii de prizonieri de tot felul, dar mai ales evrei.

În ziua următoare s-a întors acasă cu o cutie în brațe, în care luase cele câteva lucruri pe care le adunase pe biroul lui de la prezidiu în ultimii ani. Soarele coborâse deasupra Osnabrückului, lungind umbrele în lumina serii. Porumbeii gângureau în cuib, fără nicio grijă, pentru că pentru ei primăvara era la fel de luminoasă ca întotdeauna. Sosise ziua dinaintea plecării în Polonia. Începuse să se contureze în depărtare, precum muntele în spatele ceții. Hans a primit momentul plecării fără stupoare. Fără să simtă nimic: nici teama pentru ceea ce avea să găsească la Sobibor, cu vagoanele şi gazele de eşapament, nici milă pentru Ingrid, care deja nu mai cânta şi nu mai vorbea. Singurul lucru prețios care-i mai rămânea era amintirea privirii fetiței lui.

În lagăr este adusă o fetiță, alături de mama ei. Copilul îi amintește brusc lui Hans de Hanne, fiica lui dispărută tragic. El își promite că trebuie să aibă grijă de această fetiță, cu orice preț. De aici pornește un lanț întreg de întâmplări, pline de suspans și emoție. Pe fondul emotiv de dinainte de detașarea sa la Sobibor, ofițerul Heigel se schimbă total și ajunge să urască uniforma de nazist și îndatoririle cu care venea aceasta.

Din punctul în care se afla, putea să vadă hoarda de prizonieri. Dincolo de poarta care despărțea Vorlagerul de Sectorul II, din colo de primele barăci, circa șase sute de bărbați și femei se mişcau precum o singură creatură tremurătoare. O armată epuizată, palidă, care abia se ţinea pe picioare, dar hotărâtă să moară numai pentru a-şi recâştiga libertatea.

În strigătele furibunde alea gardienilor din turnuri, se adunaseră cu toții lipiți de rețeaua lungă al gardului. Negri în întuneric, înghesuiţi unii într-alții, urlau împingând sârma ghimpată a gardu lui – un val negru care împingea într-un dig flexibil.
- Nu mai fugim? a întrebat Leah.
- Nu pe acolo, gemu adresându-se amărâților care se îngrămădeau disperaţi. Brusc, gardul a cedat. Unii dintre prizonieri au rămas prinşi în sârma ghimpată, zbătându-se răniţi şi sfâşiați, ceilalți călcau peste ei, strivindu-i, în timp ce luminile farurilor se plimbau peste tot, iar gloanțele trase din turnuri îi loveau cu furie. Tot în acelaşi fel a fost doborât şi al doilea gard. Doborât de panică, printre strigătele răniților şi ale celor care rămâneau în urmă. Apoi au fost dincolo, afară…

Autorii îi creează lui Hans o personalitate ieșită din comun, în discordanță față de portretele dure realizate celorlalți ofițeri. Prins între datorie, durerea de a nu mai putea comunica cu soția sa și preocuparea de a avea grijă permanent de Leah, ofițerul suferă profund, chiar visceral. Autorii romanului reușesc să ne facă să-l îndrăgim pe Hans, să fim alături de el în momentele când secretul lui este cât pe ce să fie dat în vileag, să sperăm că războiul se va termina și cei doi vor supraviețui împreună.

Crematoriile, cu gurile cuptoarelor mereu aprinse, devorau trupurile într-un ritm mult prea lent. Aşa că s-a luat decizia de a umple uriaşele gropi comune cu morții aşa cum erau, fără să se mai chinuiască să-i ardă, nici să le smulgă dinții din aur, dacă-i mai aveau.

Îngrămădiți în autocare, prizonierii erau luați de umeri şi de picioare şi apoi aruncați acolo, în aceeaşi gură neagră în care el o aruncase pe Larysa. Un strat de morți, unul de pământ. Apoi din nou morţi, pământ, morți. În scurt timp, fălcile enorme ale Majdanekului au fost îndestulate, umplute până la refuz.

În timpul nopții, locurile de îngropăciune se umflau, de parcă morţii şi-ar fi căutat liniştea sau ar fi încercat să se răsucească pe o parte sau pe spate, pentru a se aşeza mai comod în acel somn sinistru în care erau cufundați. Gropile pline ochi se ridicau, iar dimineața coborau la loc eliberând duhori de moarte.

Romanul este foarte grafic la nivelul descrierilor. Există scene extrem de dure și adevărul este expus fără menajamente. Cu toate acestea, cartea nu este la fel de sfâșietoare precum cele biografice despre Holocaust. De aceea, recomand acest volum celor care încă nu au foarte multe lecturi despre fenomenul exterminării evreilor în Al Doilea Război Mondial, ca o metodă de „antrenament” pentru imaginile mult mai dure din alte creații literare.

„Fetița și nazistul” de Franco Forte, Scilla Bonfiglioli, 2021, Editura RAO, 320 pp.

Cumpărați cartea de la:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.