Hai să vezi 10 filme de Crăciun din 2021!


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 10 min)

Anul acesta, filmele de Crăciun au început să apară cam prin octombrie pe platformele de streaming și încă mai sunt multe anunțate pentru luna decembrie. O caracteristică importantă este că pandemia nici nu există, dacă e să judecăm realitatea după aceste filme – nici urmă de mască de protecție, de dezinfectant sau persoane bolnave!

Iată 10 filme din acest an. Nu este vorba despre un top, la fiecare există un scor format din stele și există un icon care arată dacă filmul este de văzut cu toată familia sau nu.

Unele servicii de streaming video amintite aici nu sunt disponibile oficial în România și veți avea nevoie de un VPN pentru a le accesa. 


Father Christmas Is Back (2021) ✭✭✭✩✩ 👨‍👨‍👧‍👦

Caroline Christmas-Hope ține foarte mult să reunească familia de Crăciun, la castelul lor din Yorkshire. Cele patru surori diferite ca fire încă au probleme vechi între ele, iar mariajul Carolinei cu Peter scârțâie. Sora-șefă a pregătit un program dens de sărbători, cu mese, plimbări, cântece și tradiții. Dar toate se prăbușesc încă de la început, din cauza comportamentului diferit al surorilor. Colac peste pupăză, pică neanunțat James Christmas, cel care a părăsit familia în urmă cu mulți ani. Va putea Caroline să salveze reuniunea?

Filmul este salvat în mare măsură de Kelsey Grammer și John Cleese și vă veți bucura să o revedeți pe Elizabeth Hurley.


Noaptea magică (Bad Christmas / La noche mágica) (2021) ✭✭✭✭✭

Chiar de sărbători, un hoț se întâlnește pe terasa casei pe care vrea să o jefuiască chiar cu amantul femeii al cărei soț e plecat la lucru. Acesta se întoarce mai devreme, dar nu bănuiește nimic. Hoțul însă este hotărât să-și continue jaful și-l ia pe amant ca ajutor. Treptat, totul degenerează și se ajunge la violență, crimă și consum de psihedelice. Hoțul devine un Moș Crăciun ideal pentru fiica ce avea probleme de spectru autist. Un film plin de suspans, psihologic și cu accente de umor negru.

Natalia Oreiro chiar face un rol bun, iar dinamica dintre cei doi soți, dar și dintre ea și hoț, sunt elemente care contribuie la suspansul filmului.


Next Stop, Christmas (2021) ✭✭✭✭✩ 👨‍👨‍👧‍👦

Pare că „Polar Express” a revenit! Angie este absorbită de lucru și nu poate să fie alături de familie de Crăciun. Ca în fiecare seară, ia trenul înapoi spre casă. De data asta însă, vânzătorul de bilete și ghișeul lui arată retro și biletul pare un cupon promoțional. Se întâmplă apoi mai multe ciudățenii: în tren, Angie se trezește alături de fostul ei iubit, trenul oprește în orașul ei natal și anul nu mai e 2021, ci 2011. Cum va ieși Angie din această buclă temporală?

Îl veți revedea pe Christopher Lloyd (doctorul din “Înapoi în viitor”), într-un rol în care este, din nou, cel care manipulează timpul.


Love Hard (2021) ✭✭✭✩✩ 👨‍👨‍👧‍👦

Natalie n-are de ales și, după multe dezamăgiri, își caută iubirea pe o aplicație de dating. Deși își alimentează articolele pe care le scrie la o publicație cu experiențele sale neplăcute, se bucură când dă peste un tip aproape perfect în aplicație. După lungi conversații și schimburi de fotografii, ea se gândește să-l surprindă pe Josh și-l vizitează în orașul său. Din nefericire, ajunsă acolo își dă seama că a fost “catfished” și că bărbatul din aplicație nu este același cu cel din realitate.

Deși filmul este oarecum stereotipat și încearcă din greu să mențină balanța de corectitudine politică, umorul și farmecul Ninei Dobrev îl salvează.


Christmas Thieves (2021) ✭✭✩✩✩ 👨‍👨‍👧‍👦

De la “Singur acasă” încoace, hoții tot încearcă să intre în case în care copiii sunt… singuri acasă. Așa este și în acest film realizat ca o combinație de joc de actori cu animație (animație în două stiluri chiar!). Este de văzut în familie, dar este mai plictisitor decât un cântec de leagăn. N-am înțeles legătura dintre povestea din carte și realitate, în ciuda aluziilor constante și a așa-ziselor învățături de viață.

Merită văzut totuși pentru prestația amuzantă a lui Michael Madsen și cea care se vrea serioasă a lui Tom Arnold, doi actori care astfel dau semne că se apropie de finalul carierei.


Home Sweet Home Alone (Home Alone) (2021) ✭✭✭✩✩ 👨‍👨‍👧‍👦

“A nu se reîncălzi ciorba de găină”, ar trebui să scrie pe franșiza “Home Alone”. Iată un nou film din serie, cu unele aluzii la primul film din anii ’90 și cu apariția lui Buzz McCallister, fratele lui Kevin de pe timpuri, acum pe post de polițist de cartier. Nu este rău filmul și e posibil să fie apreciat de copiii din ziua de azi. Contrastul dintre personalitățile cuplului Pam – Jeff aduce o parte din umor. Deși sunt o mulțime de mutilări cu jucării și apar gadget-uri moderne, povestea este prea… moale.

Povestea vine tot de la John Hughes, care a încercat să respecte schema seriei “Singur acasă” de pe timpuri.


A Boy Called Christmas (2021) ✭✭✭✭✩ 👨‍👨‍👧‍👦

Mult așteptatul film după cartea lui Matt Haig nu dezamăgește. Povestea confruntării dintre bine și rău este nuanțată și transformată în mini-aventuri amuzante. Este o reinterpretare a modului în care a apărut sărbătoarea de Crăciun. Filmul abundă în efecte speciale și transmite un mesaj optimist și inspirațional la final.

Unele cronici spun că sunt prea multe personaje “întunecate”. Da, probabil că, din perspectiva puristă americană, ar părea așa. Însă avem și multe personaje pozitive, dotate cu superputeri și cu elocvență, ceea ce echilibrează totul foarte frumos.


Spencer (2021) ✭✭✭✭✩

„Spencer” este un film greu de văzut. Acea senzație de disconfort ți se va transmite încă de la început. Diana era în perioada în care se simțea sufocată de familia regală. Ducea dorul copilăriei, al casei și al tatălui. În timp ce se confruntă cu depresia și bulimia, prințesa se luptă să fie o mamă bună și își găsește supapa în conversațiile cu Maggie, camerista sa fidelă.

Pendularea între necesitatea de a se simți liberă, iubită de Charles și independentă, pe de o parte, și obligațiile din cele trei zile în care e nevoită să petreacă Crăciunul alături de regină și familie, pe de altă parte, o consumă până la extrem. Diana cea timidă și fermecătoare este, în „Spencer”, un animal hăituit, care se străduiește să scape din cușcă și să redevină omul cu poftă de viață care era înainte de a deveni Prințesa de Wales.


A Castle for Christmas (2021) ✭✭✭✩✩ 👨‍👨‍👧‍👦

Trebuie neapărat să spun că Brooke Shields arată… cel puțin ciudat, din cauza operațiilor estetice. Poate și faptul că apare rar pe marele ecran mă face să consider fiecare rol al ei un eveniment. În acest film semi-amuzant, situat în Scoția, avem acea schemă cu scriitoarea de succes care vrea să-și retrăiască o parte din copilărie și ajunge la un castel la care lucrase tatăl ei.

Desigur, există povestea de dragoste cu proprietarul castelului, un duce scăpătat. Filmul se leagă încet-încet și n-are pretenții (de exemplu, decizia autoarei de a cumpăra castelul vine fără prea multe explicații). Având în vedere că a fost filmat integral în Scoția, este o gură de aer printre filmele hollywoodiene. Atmosfera de Crăciun intervine abia în a doua parte a filmului.


The Princess Switch 3 (Romancing the Star) ✭✭✭✩✩

Din seria “The Princess Switch”, vine acest al treilea film, în care, ca de obicei, Vanessa Hudgens joacă trei roluri. Din punctul ăsta de vedere, filmul este bine realizat tehnic. Pe de altă parte, cred că n-am mai văzut într-un film o atmosferă de Crăciun atât de… exagerată și sunt sigur că unele dintre decoruri au fost generate pe computer, pentru că altfel ar fi pur și simplu prea mult!

Partea interesantă este modul în care Vanessa Hudgens pendulează între cele trei roluri diferite și, mai ales, cum cele trei femei își schimbă personalitățile.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.