(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 2 min)
The Promise (Das Versprechen) (1995) ✭✭✭✭✩



După ridicarea Zidului Berlinului, câțiva prieteni evadează în Germania de Vest, prin canalizare, însă unul dintre ei nu reușește. Zeci de ani apoi ei încearcă să se reunească cu el, dar asta nu este posibil, din diverse motive. Este o poveste emoționantă despre prietenie și lupta pentru libertate, mai ales pentru cei interesați de istoria comunismului.
Conspiracy (2001) ✭✭✭✭✩



La întâlnirea de la Wannsee, lângă Berlin, în 1942, 15 ofițeri și funcționari de rang înalt ai Reich-ului discută despre modul de punere în aplicare a „soluției finale”, adică exterminarea evreilor. Încălziți cu vin, coniac și trabucuri, acest grup detaliază cum vor fi omorâte milioane de evrei din Europa. Dincolo de cinismul discuțiilor, se reliefează și unele regrete ale câtorva membri ai grupului, dar și eficiența germană a organizării întâlnirii de către Eichmann.
David Brent: Life on the Road (2016) ✭✭✭✭✩



După ce termină treaba cu „The Office”, Ricky Gervais devine liderul unei trupe rok fără succes. Impresionează însă tenacitatea cu care David Brent continuă să facă turnee și să se considere artist, deși toate semnele arată că nu este vorba despre asta nici pe departe. Umor de tip „cringe”, specific serialului citat, care vă va aduce aminte și de „Larry David”.
Clear History (2013) ✭✭✭✭✭



Am revăzut acest film cu aceeași plăcere ca și prima oară. Larry David este un afacerist partener într-o firmă de automobile electrice. Din cauza orgoliului său, renunță la acțiunile din companie și, astfel, la o avere. Este important comicul de situație; evident, acea jenă pe care numai Larry David o poate provoca este și aici la loc de cinste.
::: Seria Am văzut trei filme :::