(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 1 min)
Bărbatul de 60-65 de ani s-a ridicat din colțul în care dormitase pînă atunci și s-a întins puțin ca după somn. Stăteam în gară de vreo 20 de minute și nu-l văzusem mișcîndu-se deloc. Nu m-ar fi mirat să fie cherchelit sau beat de-a binelea, ca orice homeless care se respectă.
S-a ridicat și a luat de ghidon bicicleta rezemată de perete. M-am gîndit că vrea să o fure, profitînd de semiobscuritatea din acea sală de așteptare a gării din Iași. „Unde te duci?”, l-a întrebat femeia. Avea vreo 70 de ani și glasul îi era gîjîit. Prea mult frig, prea multe cafele, prea mult alcool. „Pînă aici”, a zis el și s-a suit în șa. Piciorul drept atingea pămîntul. În partea stîngă, bicicleta nu avea pedală. În locul ei era o scîndură lungă, prinsă peste pedalier.
Folosindu-se de piciorul drept, bărbatul s-a îndreptat spre spatele gării. Nu pedala, avansa împingînd cu singurul picior pe care-l avea, dreptul. Femeia l-a privit cîteva secunde, apoi și-a înfundat din nou fața în pufoaică și a închis ochii la loc.