(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 6 min)
Neutralitatea Internetului este unul dintre acele concepte care se discută la nivel european, despre care habar nu avem şi care apoi ne afectează profund. De data aceasta, dezbaterile vor avea loc în timpul sesiunii din octombrie a Parlamentului European.
S-a adoptat…
….dar acum este posibil să plătim mai mult dacă vom folosi Internetul pentru video streaming sau chat pe Skype, de exemplu. Asociaţia pentru Tehnologie şi Internet (ApTI) a aruncat o privire peste ghidul publicat de Organismul Autorităților Europene de Reglementare în Domeniul Comunicațiilor Electronice (OAREC sau BEREC) şi s-a prins că acesta „poate lăsa deschise o serie de portițe pentru furnizorii de servicii de acces la Internet, care ar putea încerca să încalce principiile neutralității Internetului expuse în Regulament”.
Traseul este acesta:
Uite ce e important să ştim
Neutralitatea Internetului înseamnă că nu trebuie să-l doară pe ISP la ce foloseşti tu Internetul pe care-l plăteşti. Indiferent că te documentezi pe Web pentru lucrarea de doctorat, vezi pe Facebook poze cu pisici sau îţi pierzi timpul cu clipuri amuzante pe Youtube, nu trebuie să plăteşti diferit în funcţie de protocol, servicii sau pachet de date. Net-ul e făcut din 1 şi 0, iar aceste două cifre nu au sex, religie, greutate corporală sau număr la pantofi.
Acum aşteptăm să se pună la punct reglementarea acestor schimbări, adică să se stabilească aplicarea celor trei concepte de bază:
- Zero-rating (evaluarea zero). Aici pot intra unele înţelegeri între furnizorii de acces la internet (ISP) şi producătorii de conţinut sau furnizorii de servicii online. Cei din urmă pot să se pună de acord cu primii pentru ca traficul de date care vine de la ei să nu fie contorizat. De exemplu, Youtube face o înţelegere cu Vodafone în aşa fel încît să poţi vedea clipuri video cu pisici pînă ţi se face rău, fără să ţi se contorizeze acel trafic. Dar firmele mai mici nu pot face de obicei astfel de contracte, deci nu-i corect pentru aceştia! Din perspectiva utilizatorului, dacă eu vreau să văd conţinut video găzduit de un site care-mi place mie, mi se va scădea din traficul de date inclus în abonament; dacă mă uit la Youtube, nu mi se va scădea.
- Managementul traficului. Este ce spuneam mai sus: traficul de date nu are culoare, trebuie tratat la fel indiferent de sursa lui. De exemplu, chat-ul video prin Skype ar trebui să fie acelaşi lucru cu chat-ul video cu o aplicaţie mai puţin cunoscută la nivel global. Dar viitorul regulament ar putea să-i lase pe ISP-işti să considere traficul VoIP, de exemplu, ca fiind altceva decît traficul consumat pe cititul e-mail-urilor sau navigarea pe Web.
- Servicii specializate. Acestea ar fi unele “ciudăţenii”, servicii aflate încă în testare sau care încă sunt de nişă, cum sunt cele de tipul Internet of Things. Iată, dacă eu apăs un buton de pe frigider şi comand automat un carton de ouă la magazinul online setat în aplicaţia acelui buton, acel trafic de date ar putea fi considerat serviciu specializat. În propunere, se spune că nu pot fi oferite astfel de servicii dacă ele ar diminua lăţimea de bandă a Internetului “normal”. Dacă însă aceste servicii ciudate pot fi furnizate şi prin Internetul clasic, atunci nu pot fi considerate servicii specializate. Ideea de bază este că serviciile specializate nu ar trebui să încetinească serviciile de acces normal la Internet ale utilizatorilor.
Iată cum ne putem implica
Cum spuneam, OAREC a stabilit ghidul general pentru punerea în aplicare a obligațiilor autorităților naționale de reglementare în supravegherea implementării legii. Suntem în faza consultării publice, pînă în 18 iulie, deci ne putem spune părerea.
Campania Save the Internet a fost inițiată pentru a ajuta cetățenii să răspundă la consultarea publică a BEREC în cel mai ușor mod cu putință. Site-ul campaniei este deja activ și tradus în 8 dintre limbile Uniunii Europene, inclusiv în limba română. Spune ANCOM-ului (Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comuncații) opinia ta privind noile reguli pentru neutralitatea Internetului folosind chestionarul. Răspunde cu DA sau NU la chestionar, apoi trimite părerea ta. Dacă ai timp, completează chestionarul avansat.
De unde ne mai informăm
În 5 iulie, ApTI ne invită la o dezbatere liberă în cadrul căreia analizăm ce presupune neutralitatea Internetului în lume și în România și care sunt opiniile actorilor din România. La dezbatere vor fi prezentări din partea reprezentanților ANCOM care au lucrat pe textul propus de OAREC, dar și din partea ApTI cu privire la principalele chestiuni problematice.
Ce să mai, trebuie să ne salvăm pisicile de pe net – foto, video sau de altă formă – cît mai rapid!