CARTE (+AUDIO) „Proiectul Hail Mary” de Andy Weir
În această poveste, oamenii de știință își dau seama că Soarele se va stinge în numai câțiva ani, din cauza unor particule care se hrănesc cu energia lui și care se înmulțesc mergând spre Venus.
În această poveste, oamenii de știință își dau seama că Soarele se va stinge în numai câțiva ani, din cauza unor particule care se hrănesc cu energia lui și care se înmulțesc mergând spre Venus.
Era cît pe ce să spun că a inventa niște texte, fie ele jurnalistice sau literare, și a le publica în presa vremii, ar putea fi considerat azi un gest imoral și lipsit de etică. Dar mi-am adus aminte că trăim acum în epoca știrilor false; din această perspectivă, am putea spune că Morar a fost un vizionar. Titlul de marketing al cărții dovedește asta o dată în plus.
Nu este o carte demnă de renumele lui King, așa că suntem răbdători și așteptăm o poveste nouă mai bună de la maestrul genului thriller/horror.