CARTE + AUDIO “Fake News în Epoca de Aur. Amintiri și povestiri despre cenzura comunistă” – Ioan T. Morar


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 9 min)

Cei care au mai aruncat o privire pe acest blog poate au observat că sunt preocupat de viața cotidiană în comunism și că am o serie de amintiri din acea perioadă. Am încercat să fiu și eu glumeț în povestirile mele, însă stilul lui Ioan T. Morar face toți banii! Cu umor fin, autoironie și unele observații despre viața de atunci, autorul te cucerește de la primele pagini.

Poveștile din “Fake News în Epoca de Aur” sunt împărțite în trei secțiuni:

  1. “Am creat o Epocă Nouă, nu vouă!”
  2. “Fake News ca o văpaie despre Ceaușescu Nicolae”
  3. “Micul eroism de catifea”

Partea I evocă diverse episoade despre comunismul ceaușist în general: nerespectarea drepturilor omului, alimentația “rațională”, lipsa condițiilor decente de trai, abuzurile din diverse domenii.

Partea a II-a se focalizează pe cultul personalității, imaginea familiei Ceaușescu în presă și în mentalul colectiv, scurte portrete ale odraslelor Valentin, Zoia și Nicu.

Partea a III-a vorbește despre racolările încercate de Securitate și cum te puteai fofila ca să nu colaborezi ca informator, traseul autorului pînă la funcția de redactor la “Viața studențească”, falsurile publicate de acesta în presă.

Inventio est excogitatio rerum verarum

Voi începe cu ultima parte: Morar recunoaște că a inventat o mulțime de materiale, atît articole cît și literatură. Admite acest lucru cu o undă de haz, justificîndu-și gestul destul e elaborat:

Deosebirea dintre fake news-urile epocii si cele fabricate de mine era că, în vreme ce primele erau produse cu concursul cenzurii și al propagandei, ale mele erau publicate păcălind cenzura. Ştirile false despre Epoca de Aur, Ceauşescu şi minunata lume socialistă erau forme ale constrîngerii ideologice. La mine erau o formă de libertate clandestină, de evadare din constrîngeri. 

Inventînd, de pildă, cărţi care nu au existat, simțeam că e un gest de frondă, un mod al meu de a “lărgi” peisajul editorial strîmt al epocii. Sigur, nu am inventat cărţi care să-l înjure pe Ceauşescu, nu am produs samizdaturi, nu asta îmi propusesun. Simțeam că, dacă eu sînt liber cînd scriu așa ceva, și cititorul va resimţi acea libertate. Aceste fake-uri erau, în mintea mea, un fel de vehicul al complicităţii cu cititorul. 
[…]
Traduceri inventate, uneori din autori inventați, alteori din autori celebri, toate acestea au fost pentru mine, în acei ani, o modalitate de a lua în răspăr cenzura, furnizîndu-i texte, uneori banale, dar cu tematică “beton”, păcălind-o sistematic, dar, nu în ultimul rînd, o cale plăcută de a cîștiga niște bani din care, cel mai adesea, mi-am cumpărat cărți. Fake poems for real books!

Era cît pe ce să spun că a inventa niște texte, fie ele jurnalistice sau literare, și a le publica în presa vremii, ar putea fi considerat azi un gest imoral și lipsit de etică. Dar mi-am adus aminte că trăim acum în epoca știrilor false; din această perspectivă, am putea spune că Morar a fost un vizionar. Titlul de marketing al cărții dovedește asta o dată în plus.

Pe de altă parte, nu Morar a fost primul care a practicat metoda inventării textelor. Într-o presă care nu avea vreo influență reală în societate, aproape că nu mai conta cu ce umpli paginile. Erau puține domenii, cum ar fi literatura, în care autorii puneau preț pe ceea ce se publica, deoarece acele texte puteau deveni o rampă de lansare către publicarea unei cărți.

Cine sunt tinerii de azi?

Din cînd în cînd, autorul se simte dator să le explice “celor tineri” ce era una sau alta sau cum funcționau anumite lucruri din comunism: telexul, telefonul fix, tipărirea ziarelor etc. Nu-mi închipui cine sunt acești tineri de care vorbește el. Am mari îndoieli că un “tînăr” de astăzi se simte brusc preocupat de epoca aceea și este avid de a citi povești din acea vreme.

Și ce înseamă un tînăr astăzi? În ce generație denumită printr-o literă de la finalul alfabetului se încadrează? Din nefericire, nu cred că această carte este de interes pentru un elev sau student de astăzi, dacă nu cumva studiază istoria sau un domeniu adiacent și este musai să aibă o bibliografie specializată.

Tînărul Ioan T. Morar de atunci se justifică de vreo trei ori în carte pentru faptul că a devenit membru de partid. El explică aproape scuzîndu-se că nu putea să ajungă la profesia dorită, aceea de jurnalist în presa studențească și literară, dacă nu era membru PCR, pentru că angajările și avansările se făceau numai din rîndul membrilor.

Secvențe

Ca de obicei la o carte mozaic, mi-au rămas în minte cîteva episoade inedite, unele adevărate, altele date ca adevărate, altele false de-a dreptul:

  • Pentru a testa serviciile poștale, autorul a trimis tot felul de plicuri cu însemnări ciudate, ca să vadă dacă ajung la destinație. Unul dintre ele a fost în formă de pește; lîngă capul acestuia, el a scris “de aici se împute”; în altă parte, a scris “de pește hotare”. Plicul a ajuns la destinație.
  • În ultimii ani ai cafelei adevărate “la liber”, la Timișoara, la barul hotelului Banatul, se vindea un “meniu” interesant: cafea naturală + o țigară Kent + o bomboană cu ciocolată = 3,50 lei.
  • Ca să-i împiedice pe studenți să meargă de Paști la biserică, la Arad comuniștii organizau, în noaptea de Înviere, “discoteca pînă-n zori”. O discotecă lungă, o dată pe an.
  • Un tînăr cenzor, poet aspirant, a trimis și el la cenzură primul lui volum de poezii. Acesta s-a întors cu ștersături și adnotări. Editorul l-a îndemnat să vorbească cu colegii lui de la cenzură, ca să fie mai îngăduitori. Cenzorul a mărturisit însă că el însuși a cenzurat volumul, considerînd că unele versuri sunt “subversive”.
  • Ca să nu existe alte portrete în public decît cel al lui Ceaușescu (și eventual al cuplului dictatorial), pe coperta revistei Cinema nu mai era voie să apară un singur actor, ci cel puțin un cuplu de actori. De asemenea, la televizor, nu putea apărea un singur cîntăreț, ci trebuia înconjurat de alții care-și “așteptau rîndul”.
  • În 21 decembrie 1989, Zoia și Valentin au mers în biroul tatălui lor și l-au îndemnat să demisioneze. Nicolae nu s-a lăsat înduplecat și a zis: “Mergem pînă la capăt”.
  • În zona Piața Muncii, o casă a fost demolată în timp ce proprietarii erau plecați în vacanță. Ceaușescu a făcut celebrul gest cu mîna, care însemna “să dispară asta de aici!”. A doua zi, casa nu mai era și lucrurile din interior îi așteptau pe proprietari într-un depozit.

După poveștile de acest tip, cartea se încheie cu o addenda consistentă, ce cuprinde poezii și texte inventate de Ioan T. Morar pentru rubrica “Lumi paralele” din revista Viața Studențească.

“Fake News în Epoca de Aur. Amintiri și povestiri despre cenzura comunistă” de Ioan T. Morar, 2020, Editura Polirom, 332 pp.

Cumpărați cartea de la:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.