Alături de scris, şi cititul m-a ajutat să-mi ordonez lumea. Imediat ce am ajuns în Coreea de Sud şi am putut să fac rost de traduceri ale marilor cărţi din toată lumea, le-am devorat pur şi simplu. Mai tîrziu le-am putut citi şi în engleză. Iar cînd am început să scriu şi eu cartea mea, am dat peste un citat celebru din Joan Didion: „Ne spunem poveşti ca să putem supravieţui”. Chiar dacă eu şi această scriitoare provenim din culturi atît de diferite, simt că adevărul acestor cuvinte îşi găseşte ecou înăuntrul meu. Înţeleg că uneori singura modalitate de a supravieţui amintirilor noastre este să le turnăm într-o poveste care să explice întîmplări ce par inexplicabile.

(„Drumul către libertate. Autobiografia unei refugiate din Coreea de Nord” de Yeonmi Park)

Scriu și adun sentimente, gânduri, cuvinte cotidiene. Încerc să conturez modul de viață al sufletului. Viața unei zile obișnuite a unor oameni obișnuiți. Aici însă nimic nu e obișnuit: nici evenimentul, nici oamenii, nici când au început să populeze un spațiu nou. Pentru ei Cernobîl nu este o metaforă, un simbol, e casa lor.

(„Dezastrul de la Cernobîl. Mărturii ale supraviețuitorilor” de Svetlana Aleksievici)


CARTE „Numele lui Dumnezeu este Milostivirea. Un dialog cu Andrea Tornielli” de Papa Francisc

Nu este neapărat o carte religioasă, nu vă fie teamă de ea. Este, să spunem, o colecție de ziceri pe alocuri înțelepte, cu o mulțime de referințe culturale. Totuși, este un volumaș care va fi citit cel mai lesne de cei care au dat pe la biserică, măcar în copilărie și de cei care sunt familiarizați cu vocabularul specific catolicismului.

Numele Domnului este Milostivire - Papa Francisc - prev

Fenomenul ‘jihadului individual’ este foarte îndepărtat de imaginea ‘lupului singuratic’. „Soliștii jihadului’ interpretează o partitură care nu le aparține. Ei urmează o strategie definită de alții. […] Acțiunile lui Merah nu erau decît sinistra concretizare a unei amenințări permanente și cunoscute în totalitate: aceea a ‘jihadului individual’, care producea teamă de mult timp în rîndul polițiștilor și al magistraților specializați. […] Merah era un lup singuratic și de aceea ne-a scăpat. […] Faptul că un terorist trecea singur la acțiune nu însemna neapărat că era unicul responsabil. Trecerea la acțiunea individuală devenise de mult normă, o dată cu proliferarea atentatelor kamikaze.

(„Terroristes. Les 7 piliers de la déraison” de Marc Trévidic)