(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 1 min)
Am citit de curind cartea coordonata de Adrian Neculau, „Viata cotidiana in comunism” si mi se pare fascinanta analiza fenomenului cozii la alimente si alte produse de stricta necesitate.
Binenteles, amintirile m-au napadit, vorba cintecului si nu pot spune ca mi-au facut mare placere. Este straniu sa constat ca deja nu mai am aceleasi referinte cu studentii, in ceea ce priveste comunismul. Deja diferenta de virsta este prea mare pentru a mai face aluzii la acea perioada.
Pentru ei, nu inseamna nimic strigatul „A venit lumina/Cu trenul din China” al copiilor din fata blocului, atunci cind revenea curentul electric sau desenele animate cu Mihaela de simbata de la prinz sau Eugenia sau „corabioarele” de 50 de bani. Cea mai „amuzanta” perioada a fost ’84-85, cind chiar nu se mai gasea nici bruma de ciocolata si Pepsi, produse care mai existau prin ’74-’76.
Chiar m-ar interesa daca ati spune, ca un comentariu aici, ce va amintiti din acea perioada.
Mihaela era parca seara la 7 fara zece inainte de telejurnal, sambata la pranz era Gala Desenului Animat cu Viorica Bucur. Mai sunt de notat cozile la ratiile de ulei si de zahar, graba cu care ma trimiteau ai mei la cozi ca „bagasera” oua sau carne sau diminetile cand ma sculam la 6 sa prind sportul si sportul supliment (sambata parca) de la tutungerie si ma stiam cu toti mosii din cartier. Vremuri taica, acu’ avem internetu’. :)
Imi aduc foarte bine aminte cum am stat eu la o coada in timp ce tata a fugit acasa sa-si ia cartela. Se vindea salam si cat timp am asteptat mi-a fost frica sa nu cumva sa nu mai ajunga tata inainte de a se termina salamul. Aveam vreo cinci ani si eram foarte pofticioasa. Asa ca, in momentul in care a reusit sa cumpere, tata a rugat vanzatoarea sa-mi taie o felie, ca sa nu mai astept pana acasa. A fost cea mai tare felie de salam din toata viata mea, cred. Neterminata de altfel, pentru ca tata m-a rugat sa o pun la loc in plasa, sa nu le fie pofta celor care nu mai apucasera sa cumpere…
Cred ca de fapt atunci au aparut problemele mele cu mancatul pe strada. Daca se uita cineva cu pofta la ce mananc eu, deja nu mai pot sa iau nici o inghititura.
Si-mi mai amintesc perfect povestile tatalui meu vitreg despre vizitele saptamanale la securitate (fata lui si ginerele fugisera din tara).
Da, chiar a fost oribil. Iar eu n-am prins prea mult din toate astea (aveam 7 ani cand a picat comunismul)si nici mi-au lipsit prea multe, presupun ca ai mei cunosteau pe cine trebuia. Dar tot nu pot sa inteleg cum poate spune cineva ca era mai bine atunci…
Amintirile din comunism sunt un subiect fascinant. Aş vrea să creez un sit web pe care să se poată publica *amintiri bune, rele şi sechele* din epoca comunistă.
E cineva interesat de o colaborare?
BTW, există o colecţie impresionantă de astfel de amintiri pe un forum româno-italian, dar am pierdut adresa. Vezi Google.
Lumea zice ca era mai bine pt ca era. Eu am 22 de ani , nascut in 87, am stat in spitale din 88 si pana in 92. Au fost cu greu medicamente de ex, dar am scapat de o boala de care lumea moare la greu. La mine a fost cu noroc. Medici super ! Apartamentul era apartament. Si daca nu erai strungar .. o duceai ca un sef. Acuma spune tu, dupa ce iti faculta de 2 lei, in care iesi mai proasta decat atunci cand ai inceput-o , te angajezi sef de raion la Auchan si stai in chirie. Cum traiesti acum ? Sa imi zice-ti voi .