CARTE Cărți, filme, muzici și alte distracții din comunism – Dan Lungu, Amelia Gheorghiță


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 5 min)

Volumul Cărți, filme, muzici și alte distracții din comunism este un amestec de amintiri și experiențe personale ale unor oameni care au trăit mai mulți sau mai puțini ani în comunism. Poveștile sunt de prin anii ’50 pînă în 1989, chiar înainte de Revoluție.

Dan Lungu, unul din coordonatorii cărții (alături de Amelia Gheorghiță), îi „scuză“ în cuvînt-înainte pe autori spunînd că aceștia nu sunt scriitori, unii dintre ei fiind chiar la primul text cu veleități literare. Poveștile au fost strînse în urma unui apel lansat pe Facebook. Cu toate acestea, există multe texte valoroase din punct de vedere literar.

Am constatat însă că degeaba ai amintiri cu potențial de interes dacă nu știi să le povestești în mod atrăgător. Pe de altă parte, o amintire fadă sau cu puțină valoare din punctul de vedere al temei cărții poate deveni un text valoros datorită talentului scriitoricesc al autorului.

Am regăsit în volum o parte din propriile mele amintiri, multe din ele vărsate în texte pe acest blog. Se vede o diferență între amintirile pure ale celor născuți în anii ’70 și observațiile profunde, pe alocuri lirice, ale celor apăruți în comunism prin ’50 și ’60. O bună parte dintre autori nu se limitează la nararea întîmplărilor, ci fac reflecții despre „Epoca de Aur“, traiul de zi cu zi, implicațiile istorice ale gesturilor lui Ceaușescu ș.a.m.d., ca o nevoie de a înțelege mai bine acele vremuri tulburi.

Unele texte sunt în mod evident amintiri personale, pe cînd altele au fost romanțate pentru a părea mai interesante sau mai autentice. De exemplu, ritmul confesiunii personale din textul „Shogun (de George Călinescu) este rupt de experiența librarei care nu știe unde să așeze în magazin volumele imense cu „Istoria literaturii române“.

Avem în carte experiențe frumoase și mai puțin plăcute, dar și amintiri traumatizante fizic sau psihic. Autorii se situează uneori pe poziții total diferite față de aceeași situație, dar în general sunt de acord asupra caracterului absurd ale unor acțiuni la care erau forțați să ia parte, precum defilările, adunările de pionieri în clasă sau filmările pentru „Cîntarea României“.

Una dintre cele mai amuzante povești este „Traducător de suspine“, în care autorul traduce pe loc o casetă VHS cu un film porno și încearcă să îndulcească vulgaritatea originalului „I want you to fuck me“. Culturalizarea prin vizionări-maraton de casete VHS, cu spectatori îngrămădiți în vreo sufragerie de bloc, după ce achitaseră proprietarului casei suma necesară taxei de închiriere a videoplayer-ului, apare des în carte, iar figura Irinei Margareta Nistor revine obsesiv în texte. Tot în cheie comică este tratată și povestea unui membru al Securității care decide să creeze în bloc un fel de televiziune cu circuit intern, adică să difuzeze de la videoplayer-ul propriu filme mai mult sau mai puțin artistice.

Sunt înduioșătoare poveștile în care:

  • un autor credea că filmele difuzate la TV sunt realizate în urma lecturilor părinților lui
  • party-ul ilegal la internat se numea „chindie“ și era o formă de socializare cu reguli clare de securitate și bună purtare
  • femeile dintr-un sat se resemnează în fața faptului că nu pot învăța să scrie și să citească la acea vîrstă, în ciuda dorinței partidului de a eradica analfabetismul
  • accidentul de la Cernobîl a stimulat pofta de lectură în rîndul copiilor nevoiți să rămînă un timp în carantină în case

Consider că cea mai bună poveste este „Domnișoară, vă invit la un blues imperialist“. Nu numai că este cea mai lungă, dar ea te plimbă pe la diverse niveluri ale relațiilor socio-umane din acea vreme și diseacă rapid modul în care romantismul putea supraviețui într-o vreme în care „libertate“ era un cuvînt inexistent în dicționar.

Pentru că am trăit și eu puțin în comunism, m-am simțit părtaș la majoritatea amintirilor evocate aici. Ba chiar am simțit că fac parte dintr-un grup select, exclusivist, cu amintiri comune, cu un limbaj comun și cu simboluri înțelese de toți membrii, un fel de „generația cu cheia la gît“ care simte că rememorările pot fi împărtășite uneori cu cei din afara grupului, datorită încărcăturii lor arhetipale.

“Cărți, filme, muzici și alte distracții din comunism” a apărut la Editura Polirom.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.