Noi, românii din Torino 6


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 4 min)

Cică în Torino este cea mai mare comunitate de români din cele 2.000.000 dintre ai noştri răspîndiţi în “Cizmă”. Şi chiar pare aşa, cînd auzi toată ziua pe străzi vorbindu-se în româneşte. Sau în moldoveneşte, că am înţeles că e o limbă diferită.

Sunt mai multe tipuri de români aici:

  • cei timizi, care tac cînd aud că şi tu eşti român
  • cei tăcuţi, care nu-ţi răspund dacă-i întrebi ceva în româneşte
  • cei reticenţi, care-ţi spun unde e strada de care ai întrebat, apoi grăbesc pasul
  • cei vorbăreţi, care stau la taclale pe stradă cu tine

Am avut ieri privilegiul de a sta de vorbă cu două românce pe Corso Regina Margherita din Torino. Eram pe bicicleta închiriată, pedalasem vreo 5 ore (citeşte povestea la Bicla.ro) şi am descoperit o stradă pustie. Am urmat-o şi am dat peste o parcare transformată în teren de fotbal. Cîţiva băieţi cu burţile ieşind de sub tricouri învîrteau cu foc băşica pe teren. I-am întrebat dacă sunt români şi mi-au răspuns că da. Atît. Judecînd după patima cu care jucau fotbal, mi-am dat seama că e mai bine să fac de departe poza de mai jos.

romanii-din-torino

M-am îndepărtat şi am auzit alte voci în română. Două femei la vreo 60 de ani mergeau împreună vorbind. Una dintre ele purta o cruce mare la gît. Am frînat lîngă ele, le-am salutat şi le-am întrebat cum de sunt atîţia români în Torino. Le-am spus că nu sunt jurnalist, sunt doar un curios care le vorbeşte limba. Una dintre ele a preluat controlul discuţiei.

Are doi copii: fata îşi face facultatea în Românica şi de aia a venit aici, ca să facă bani pentru ea. De altfel, chiar patroul ei italian este profesor la Politehnica din Torino. Băiatul locuieşte în Irlanda şi tot trage de ea să meargă acolo şi să-i lase pe macaronari în pace. Cu un accent uşor moldovenesc şi folosind uneori cuvinte în italiană, femeia a continuat: nu-i convine deloc că unii români ne fac neamul de rîs ocupîndu-se cu ilegalităţi în Italia. Era foarte amărîtă cînd spunea asta. Cică sunt mulţi români aici pentru că legile sunt laxe şi serviciile sociale sunt foarte bune: loc de dormit ţi se dă, păpică da, de lucru nu, deci de ce să nu-ţi faci de cap?

Colega ei era mai reţinută, am aflat doar că lucrează la o fermă la ţară, unde are grijă de o femeie bătrînă. Venise în vizită la Torino şi se duceau la gară, pentru că ea trebuia să se întoarcă.

De vreo 3 ori ne-am salutat de despărţire şi am continuat discuţia. Am fost sfătuit să las naibii România şi să vin în Italia sau, şi mai bine, să emigrez în Canada. La întrebarea mea, referitoare la cum fac rost de banii necesari, n-au mai avut răspuns. Noroc că nu le-am spus că sunt profesor, că le-aş fi stricat ziua femeilor.

Ne-am despărţit şi, îndepărtîndu-mă cu bicicleta, am mai auzit cum comentau discuţia noastră.


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

6 gânduri despre “Noi, românii din Torino