Liniște, vă rog! 3


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 2 min)

M-am tot mutat la viața mea, așa că am apucat să văd diverși agenți imobiliari incompetenți, proprietari cu tulburări de personalitate, apartamente cu trei camere care aveau de fapt două etc. Dar a existat o constantă: zgomotul!

Eu nu sunt un om zgomotos, ba chiar țin la bunăstarea și confortul vecinilor. Mă gîndesc bine înainte de a da sonorul mai tare la laptop, nu dau cu aspiratorul în orele de somn, nu fac petreceri de tip orgie în casă. Mă gîndesc că vecinii ar trebui să-mi plătească cu aceeași monedă, dar nu se întîmplă asta mereu.

Găurile: ele m-au urmărit mereu. Găuri oriunde stăteam, la ore de dimineață sau tîrzii în noapte. Atotputernica bormașină, zilnic, luni întregi. Mă întrebam ce poate găuri atît un om într-o casă cît o cutie de chibrituri. Dacă venea o inundație, apa ar fi curs în stradă, mă gîndeam că pereții erau șvaițer.

Aici unde stau acum, nu găurile sunt problema. De fapt, problema sunt două:

  1. Pereți foarte subțiri, prin care aud chiar și cînd respiră vecinul. Nu mai zic de sforăit, tras apa, suflat mucii, tras apa la baie etc.
  2. Un cîine care urlă cînd e lăsat singur. Eu lucrez mult de acasă, deci închipuiți-vă cum e să aud toată ziua animalul schelălăind de parcă i-a murit o rudă. De ce vrei cîine dacă pleci dimineața de acasă și te întorci seara?

Noroc cu dopurile de urechi industriale, mai atenuează cît de cît. La vîrsta mea, nervii tociți nu mai vor să mă susțină moral.

Aveți alte soluții?


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

3 gânduri despre “Liniște, vă rog!

  • Andra

    Nu am soluţii, am şi eu tot probleme. Vecinii mei de deasupra (un el şi, fireşte, o ea) se bat în fiecare noapte. În absolut fiecare noapte lăsată de la Dumnezeu, pe la ora 2, îi apucă. Să vă explic cum decurg ostilităţile: se aruncă, în principiu, cu cam tot ce e la îndemână: obiecte perisabile, mobilier, animale de casă, cuvinte injurioase, pumni şi palme. Se plânge mult, în ambele tabere, de obicei. Câteodată, după glorioasa bătaie se face “make-up sex” sau un soi de exorcizare, nu mi-e foarte clar. Acum câteva săptămâni, m-am întâlnit la lift cu vecinul de lângă. A încercat să mă atragă într-o bârfă mică: “Hă, hă, hă, don’şoară, ce-au făcut nebunii ăia aseară”. I-am mărturisit că am fost pe punctul de a suna la poliţie. M-a privit mustrător şi mi-a spus: “Pentru ce să le facem oamenilor necaz în casă?” De-atunci, mă priveşte mereu de ca şi cum s-ar putea trezi în orice secundă cu mascaţii la uşă din cauza mea. Câţi vecini, cam tot atâtea probleme: altul bate cuie cât e ziulica de lungă. Nu l-am văzut niciodată, dar îmi închipui că o fi vreun nene cu creierul prăjit care, din lipsă de ocupaţie, bate cuie într-o scândurică – sacadat şi chinuitor, cu cadenţa picăturii chinezeşti – în timp ce un şiroi de salivă vâscoasă i se scurge din colţul gurii. Noaptea, scoate toate cuiele din scândurică, iar dimineaţa, la prima oră, o ia de la capăt. Şi pereţii mei sunt prea subţiri. Si eu aud cum trage apa vecinul de deasupra. Şi cum face pipi. Ba chiar şi cum bea apă. De fapt, tot traseul fluidelor din organismul vecinului îmi ajunge mie la urechi: de la filtrare şi reabsorbţie, până la difuzia pasivă şi traversarea ansei lui Henle. O sută douăzeci şi cinci de mililitri filtraţi în fiecare minut, multe minute într-o zi şi mereu mult prea multe lucruri de auzit.

  • Crissa Toma

    Imi pare rau ca tot ce pot spune este ca… in astfel de momente, scap de complexe. Si eu sunt foarte sensibila la zgomote si sunt o fana a dopurilor de urechi, insa credeam ca e chiar grav daca sunt singura din casa afectata de usile tratite sau tropaitul elefantilor de la 4… Din pacate (sau nu), cred ca singura solutie e o casa, pe pamant, fara vecini deasupra, dedesupt etc.