(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 1 min)
Mă gîndeam că avem mare noroc că s-au făcut filme înainte să se perfecționeze procesoarele computerelor cu care se fac azi efecte speciale. Altfel ce am mai fi văzut azi, numai filme în care actorul principal e calculatorul?
1. Intouchables
Un tetraplegic angajează un tînăr negru să-l îngrijească. Devin prieteni. Este o prietenie deosebită, în care franchețea tînărului și mirarea bolnavului se ciocnesc într-un mod foarte amuzant. Cu accente de film american pe alocuri, dar un film foarte agreabil, emoționant și vesel. Aici.
2. Cafe de Flore
Două povești paralele, la 40 de ani distanță, care n-au legătură decît prin faptul că vorbesc despre emoții asemănătoare. Pe de o parte, o mamă are grijă de băiețelul ei care are sindromul Down. Pe de altă parte, un DJ alege o altă femeie decît cea care crede că el era „flacăra pereche” din viața ei. Un film excelent montat, cu muzică, liniște și o tramă frumos împletită. Aici. Apropo, Cafe de Flore există în St. Germain des Pres, la Paris.
3. Kinsey
Încercările lui Alfred C. Kinsey de a elucida misterele sexualității umane. Filmul surprinde prin modul în care doctorul împletește viața privată cu cercetarea științifică. Nu este un film biografic, dar este dominat de figura lui Kinsey. Mi-a plăcut modul în care a fost creată atmosfera acelor vremuri, cu decorurile și moravurile sale. Aici.
doar nu esti la cluj/tiff?!
Nu sunt.