Ce cred studenții mei despre blog și scris 8


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 8 min)

La cursul Scriitura pentru medii digitale, studenții de la masterat – anul I au avut de creat un blog și de scris cîteva texte aplicînd ceea ce au învățat la clasă. Unul dintre texte a avut ca scop să arate avantajele și dezavantajele unui blog. Am spicuit din lucrări și iată cam ce cred ei despre acest lucru. În fiecare fragment, am subliniat partea care putea fi dezvoltată în text, ca să iasă unul și mai interesant.

Dacă vă pasionează ce au mai făcut masteranzii, urmăriți și seriile stil blogger și profil blogger.

Însă blog-ul, așa cum îl înțeleg acum, este până la urmă un experiment în sine, o formă de cunoaștere și interacțiune cu ceilalți. Este un exercițiu prin care gândurile timide întâlnesc idei nebune, fac sex fără perdea și dau naștere unui mix de povești și experiențe, un dialog virtual în care ești liber să spui aproape orice. Contează doar să fii sincer.

Iar atunci când povestea mea devine povestea ta, iar povestea ta devine povestea multor altora, ne dăm seama că lumea este brusc mult mai mică, iar noi toți am putea fi niște vecini de bloc care nu de mult obișnuiau să bată mingea pe același trotuar în cartier.

 

Vrei sa intri si tu in rând cu lumea,vrei și tu să îți faci blog pe care să scrii ce iți trece prin cap? Te gândești că nu e greu. Ai Facebook deja și bagi statusuri toată ziua despre ce ai mâncat, ce ai fumat, ce ai condus. Nu e greu deloc, doar că ai o mare sansă să faci un blog cu fix 2 unici/zi. Tu și iubita ta care e obligata sa aiba o impresie buna despre tot ce faci tu ca na, asa e in dragoste.

Sunt blogurile bune sau rele? Sunt cuțitele bune sau rele?  În ambele cazuri depinde foarte mult de cine le folosește:  un pungaș sau un chirurg.

 

Nu, nu sunt de acord cu blogul meu pentru că mă număr printre persoanele care mai repede te-ar scoate la o cafea ca să-ți povestească filmul pe care vor să îl facă decât să îți scrie un synopsis de 3 rânduri pentru el. Faptul că nu consider că am talent la scris (da, consider că implică talent) este cel mai puternic argument pe care îl am. Însuși faptul că am investit mai mult timp în personalizarea paginii decât în titlul ei urlă “tu nu ar trebui să ai un blog!”.

Update:

Am descoperit că pot atașa fotografii în postări. Încep să fiu de acord.

 

Blogul meu personal nu o să existe, deși sună paradoxal pentru că articolul acesta e scris pe blogul meu. In primul rând pentru că nu am fost niciodată talentată la scris și în al doilea rând pentru că nu mi-a placut niciodată să fac asta.

 

De ce nu mi-am făcut acest blog de mai demult? Sincer… nu prea suport (sau citesc) blogosfera românească. De ce nu o suport? Poate e teribilism. Poate doar am o problemă în a accepta opiniile altora. Poate dau doar peste bloguri scrise prost sau pompos. Postarea nu este despre mine sau opiniile mele. Menționez totuși că am dat și peste bloguri pe care le consider „bune”, însă asta s-a întamplat abia în ultimii 2 ani.

 

Marele De Ce? 

De ce să pierzi 5 minute din viață ca să îți creezi un blog?

De ce să pierzi alte 5 minute înzecite ca să postezi diverse? 

Ei bine, nu știu alții cum sunt, dar pe mine încă mă macină ca pe nes întrebările astea.

 

Blogul e un fel de gimnastică regulată a creierului pe muzica ideilor care ne traversează invariabil. Putem să privim procesul și altfel.  Creierul nostru e un fel de silent disco. Doar noi auzim ce gânduri se zbenguie în voie acolo în carcasa întunecată.

 

Un blogger, doi bloggeri, trei bloggeri hop și eu… Am luat literele la o mică discuție și le-am spus că de acum încolo o să facă doar ce vreau eu. Apoi le-am învățat să formeze silabe ca mai târziu să se unească în cuvinte cu care să creez fraze. Când s-au făcut mai mari și au prins curaj le-am luat cu mine la casa de vacanță Blog.

 

Cred cu o oarecare fermitate, că fiecare om are o nevoie naturală şi firească de comunicare/exteriorizare a propriului Eu. Atunci când nu reuşim să facem acest lucru, de cele mai multe ori, ne îmbolnăvim. Exprimarea ne ajută să rezolvăm din tensiunile interioare. Emoţiile refulate pentru mai multă vreme, ne pot crea probleme reale de relaţionare cu ceilalţi, de obiectivare a propriei imagini şi nu în ultimul rând, de încredere în sine. Avem nevoia de a fi oneşti, măcar cu noi înşine. Şi mai avem nevoie de părerea onestă a celorlalţi despre noi înşine. E o mică parte din procesul integrării noastre în social. Blogul personal e o fereastră deschisă către lume. E locul unde dai glas dorinţelor cele mai arzătoare, planurilor de viitor, introspecţiilor şi retrospectivelor evoluţiei tale ca individ. Şi mai e locul în care îţi construieşti o imagine a ta în ochii lumii. Adevarată sau falsă. Depinde doar de tine!

Ca de fiecare dată, mă frapează unele lucruri:

  • Mulți dintre ei spun că nu au talent la scris, dar nu încearcă să scrie sistematic. Pe de altă parte, dacă vii la un masterat la o facultate de științele comunicării, la ce te aștepți să faci? Să înveți cum să însămînțezi ogorul?
  • Unii spun că au creat acest blog ca temă și-l vor șterge peste un timp. Nu vor să lase urme în care nu cred. Nu se gîndesc că uneori o temă poate trezi în ei motivații latente.
  • Mulți au fost la curs, și-au notat, au avut întrebări pertinente, dar nu au aplicat după aceea aproape nimic din ceea ce au învățat.

Pe măsură ce trece timpul, generațiile se schimbă. Masteratul merge încet către facultate, facultatea către liceu, liceul către școala generală și școala generală direct către grădiniță. Și, îmi pare rău, dar eu sunt un simplu asistent amărît, nu pot ține loc de părinți, gramatică, muncă și celebrul talent.


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

8 gânduri despre “Ce cred studenții mei despre blog și scris