Amintiri din comunism: Radioul albastru de la țară 1


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 5 min)

La el am auzit că a picat Ceaușescu. Tot acolo am aflat că există postul Vocea Americii (VA). La el ascultam “Noapte bună, copii!” în fiecare seară și “Teatru radiofonic pentru copii” duminica dimineața. Acolo am auzit prima oară “All That She Wants – Ace of Base”. El mă însoțea cînd mîncam, cînd citeam, cînd scriam, cînd îi ajutam pe bunici la depănușat.

Era un radio dreptunghiular, foarte mare pentru menirea lui meschină, adică aceea de a capta niște unde sonore. Albastru, de un plastic nefinisat, cum se făceau atunci la întreprinderea de stat comunistă specializată. Avea un mîner care părea atît de fragil încît mă făcea mereu mai atent cînd îl căram: închideam ochii puțin și mi-l închipuiam țăndări pe jos, apoi mă vedeam speriat și grăbit să ascund rămășițele dezastrului, dar și dezamăgit ca și cum mi-ar fi intrat un prieten în spital.

Radioul vechi de la țară a rezistat mulți, mulți ani. Era obiectul de bază în toate activitățile noastre, un fel de prieten plasticos. Treptat, a îmbătrînit: i s-a spart un colț și tataia l-a prins cu sîrmă de la niște covrigi de Buzău; i s-a desprins scala si l-am desfăcut eu din șuruburi și am lipit-o la loc; firul de alimentare s-a tot frecat pînă a început să iasă din soclu și l-am relipit la oraș, cu letconul.

Voci străine în radioul meu

Marcasem scala cu pixul, ca să știu unde să mă opresc cînd învîrteam butonul de bandă. Găsisem posturi bulgare, sîrbe, rusești… Trebuia să mișc foaaarte încet butonul. Mai tîrziu am aflat că în spatele butonului e o sfoară asemănătoare firului de catgut, care mișcă indicatorul pe scală. Așa am descoperit Vocea Americii.

Cei de la VA vorbeau altfel decît crainicii de la postul național: erau mai relaxați, aveau un anumit accent străin, foloseau cuvinte interzise precum libertate, democrație, dictatură, Ceaușescu. Nu-i spuneau tovarășul Ceaușescu, ci simplu, Ceaușescu. La Vocea Americii am aflat că la Timișoara se întîmplă niște lucruri neîntîmplate.

Ascultam VA seara, mai ales la masă. Dădeam volumul tare, tataia mă certa, spunea că nu e bine să dau tare, dar nu-mi explica de ce, așa că-l ignoram. N-am avut niciodată probleme din cauza asta. În fond, poți să te iei de niște oameni care seara, la ciorbă cu mămăligă, ascultă niște voci purtate de unde? Stăteam cu o mînă pe lingură și cu una pe butonul de bandă. Se bruia masiv postul și se schimba mereu banda. Erau momente cînd pierdeam sfîrșitul frazelor, dar noroc că veneau altele viguroase din urmă.

Radioul meu revoluționar

După discursul lui Ceaușescu din balcon, știam că VA va fi activă. Am dat drumul la vechiul radio albastru și era un entuziasm deosebit la acel post de radio. Apoi, au început și posturile noastre naționale să difuzeze Deșteaptă-te, române! Mă luptam atunci cu mamaia, care mă tot chema la masă. Eu nu voiam să închid televizorul și nici să deplasez radioul, de teamă să nu pierd istoria.

S-au liniștit lucrurile și radioul albastru și-a reluat menirea obișnuită, aceea de a ne distra. L-am luat pe baterii, la cîmp, l-am agățat de gardul din sîrmă groasă atunci cînd bunicii făceau vinul, l-am pus pe pervazul ferestrei din camera din spatele casei atunci cînd veneau vecinii să ne ajute la depănușat toată noaptea.

La un moment dat, nu l-am mai deschis. Televizorul a devenit mult mai important și mai ușor de folosit: nu avea ață în spatele scalei, nu trebuia să stau cu mîna pe buton, schimbam mult mai ușor canalele. În plus, avea și imagini!

Nu știu unde e acum radioul meu albastru de la țară, dar va rămîne pentru mine un simbol al izvorului de informații de care nu te saturi niciodată, mai ales atunci cînd îți e mare sete.


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Un gând despre “Amintiri din comunism: Radioul albastru de la țară