Mouse-ul de la Festivalul Internațional de Film de la Ploiești


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 5 min)

În prima zi a Festivalului Internațional de Film de la Ploiești, mouse-ul a fost personajul principal al proiecțiilor. L-am văzut într-un lungmetraj de vreo 40 de minute, cît s-a plimbat pe ecran încercînd să găsească setările proiectorului din sală, începînd cu ora 15 (cînd trebuia să înceapă programul).

Exact la ora 15 (cînd trebuia să înceapă programul), domnul cu boxele de scenă s-a prezentat la Cinema Premiera, pentru a le monta. Boxele erau necesare pentru ca o domnișoară cu fustă creponată și ciorapi lycra albi să ne spună în 10 secunde că începe proiecția, cu unele probleme tehnice. Și a avut dreptate, s-a văzut ca pe un laptop cu Windows vechi de vreo 10 ani și s-a auzit ca la un radio scăpat din greșeală în apă și uscat într-un borcan plin cu orez.

Frizerul Rebengiuc era puțin neclar din cauza mouse-ului plimbăreț, dar măcar s-a auzit cît de cît bine. Din Tuns, raz și frezat (Bogdan Mureșanu), am învățat că e bine să fii răbdător ca să ai parte de răzbunarea mult așteptată. Chiar dacă acel client care i-a călcat pragul frizeriei nu era securistul mult așteptat, Rebengiuc și-a vărsat oful și i-a vărsat puțin sînge din brici. Un scurtmetraj comic prin situație, melancolic prin tematică, dar parcă finalul a fost prea ca la țară.

Urmăream Kurgan Oblast (Stela Pelin) și mă gîndeam cum ar fi fost mamaia mea în locul Vioricăi Drucioc din film. Ar fi povestit despre cum a fost viața la boieri, ce trebuia să îndure ca fată în casă, cum au golit comuniștii moșia și cum s-a găsit ea cu tataia. Povestea Vioricăi este despre deportarea în Siberia și reîntoarcerea în Republica Moldova. Tonul bătrînei lasă să se înțeleagă că ea și moșul ei au îndurat totul cu stoicism, nu s-au revoltat, au înfruntat provocările vieții cu rezistență și înțelepciune.

httpvh://www.youtube.com/watch?v=yuLYqeKI70I

Alberto (Costin Shinijikun) este un băiat de la casa de copii, are doi frați, dar de fapt „mai are trei” în afară de cei doi. Îi place școala și nu vrea să facă prostii precum ceilalți băieți. I-ar plăcea să devină șahist sau cineva important. Scurtmetrajul abordează o temă mult bătută pe la noi, dar montajul, muzica și liniștea pe care ți-o transmite Alberto cînd povestește transformă filmul într-o creație remarcabilă.

La limita dintre documentar, eseu cinematografic și exercițiu de montaj, se află Vibrația (Germain Kanda). Cu idei și scene fluide, cu cadre strînse, rapide și colorate, scurtmetrajul pare un videoclip extins și reușește să-ți transmită însăși vibrația care reprezintă subiectul abordat de „povestitor”. Este o incursiune de cîteva minute în sunet, muzică, dans și comunicare.

Și viii plîng (Basil Da Cunha) vine cu alegoria dorinței neîmplinite a personajului principal. Marea dorință a lui Ze este să ajungă în Suedia, de fapt să poată vedea și altceva decît colțișorul lui insalubru din Lisabona. Evident că acest lucru nu se întîmplă, pentru că nu se cade ca un om fără noroc să devină un privilegiat al sorții. Asta nu înseamnă că visul nu-i poate oferi împlinirea dorinței. Deși în închisoare, Ze ajunge pe vasul care-l poartă peste mări și țări.

Acestea sunt titlurile care mi-au rămas în minte în prima zi a festivalului. Din păcate, condițiile tehnice extrem de precare și desincronizarea în organizare (la secțiunea NexT International Winners s-a renunțat la două filme, din cauza întîrzierii) m-au determinat să plec din Ploiești mai devreme decît programasem. Slavă Domnului, am văzut Domestic cu altă ocazie!

De data asta, m-am bucurat să mă reîntîlnesc cu Ploieștiul pe care nu-l mai văzusem de cînd eram în școala gimnazială:

[nggallery id=58]

Dacă aveți drum prin Ploiești azi, nu ezitați să vizitați Cinema Premiera. Cine știe, poate nu joacă tot mouse-ul în rolurile principale…

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.