CARTE + AUDIO Cum se educă fetele în Boemia – Michal Viewegh 8


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 8 min)

În Boemia, fata de bani gata își petrece după-amiezile și serile dormitînd în pat, lîngă o sticlă de vin. În camera de la mansardă este mereu semi-întuneric. Biblioteca ce desparte încăperea în două delimitează spațiul de „lucru“ de cel de odihnă. Eroul nostru (autorul), profesor de școală generală, este angajat de bogătașul Král („rege“, în limba cehă), pentru a o readuce pe fiica lui cea mare la viață, printr-un pseudo-curs de scriere creativă predat în particular. Bietul profesor de gimnaziu încearcă din răsputeri să o facă pe Beáta să treacă peste despărțirea de fostul ei iubit, “Tîmpitul” (un gigolo fără scrupule), dar cade în capcana farmecelor ei fizice și intelectuale și se îndrăgostește de aceasta.

Cu ironie, intertextualitate și franchețe jucată, Michal Viewegh face din cartea “Cum se educă fetele în Boemia” un fel de roman-tratat de erotism, aventură și critică literară. Nu eram familiarizat cu stilul acestui autor ceh contemporan de succes, așa că întîlnirea cu el nu poate decît să mă bucure.

Timpul face oamenii

Acțiunea se petrece în anii 1991-1993, în perioada schimbărilor majore și a începutului tranziției în Europa Centrală și de Est. Scepticismul autorului față de noul regim politic transpare prin aluzii, citate și un ton lapidar, secvențial. Profesorul de gimnaziu, eroul cărții, este pictat ca o victimă a vremurilor. Căsătorit și avînd o fetiță, proful este aruncat în mediul familial al unui nouveau riche care are drept prim scop să-și vadă fata cea mare pășind peste “marele” șoc al despărțirii și, eventual, să o vadă scriind ceva inteligent. Agáta, fata cea mică, este adjuvantul care prefigurează destinul asemănător celui al Beátei, dar într-o altă generație.

Nu știu cum fac, dar dau peste cărți în care jocurile de cuvinte și lumea școlii sunt la putere. În Cum se educă fetele în Boemia, totul este joc de cuvinte, de la numele personajelor pînă la aluziile acestora și citatele din opere literare, discursuri celebre, interviuri ale vedetelor etc. Școala este descrisă drept un loc al pierzaniei, în care, laolaltă, elevi, profesori și părinți simulează viața și educația. Sunt evocate scene în care elevii din clasele mari îi leagă pe profesori cu capul în jos în sala de sport, îi ironizează și-și rîd de ceremonia de absolvire sau de ieșirile la concerte „educative“. Profesorii încearcă să păstreze aparențele, elevii se pregătesc mai degrabă pentru viața dură din țara lor, părinții nu vor decît să știe că “e bine” în general cu odraslele lor.

De curînd, am remarcat la David Duchovny tendința de a crea o legătură strînsă cu cititorul oferindu-i explicații din „bucătăria“ scrisului. La Viewegh, această metodă este mult mai fățișă. Autorul anticipează cum urmează să scrie, ne oferă mostre ratate de scriitură literară, se scuză pentru unele figuri de stil și își justifică ne/verosimilitatea narațiunii. Nu voi uita, spre exemplu, metoda bagatelizării și a redirecționării, prin care scriitorul ironizează aspectele grave ale vieții, pentru a distrage atenția cititorului. De altfel, personajul-autor are drept crez crearea permanentă a bunei-dispoziții printre cei din jur, cu riscul sacrificării propriei fericiri:

[…] să te sacrifici, să te mulțumești cu puțin; dacă nu te poți mîntui tu, străduiește-te să-i salvezi pe alții. 

E trucul suprem al celor mai șmecheri dintre egoiști.

Eroul este un maestru al citatelor. Le folosește pentru a-și întări argumentele, pentru a scoate oamenii din letargie, dar mai ales pentru a eluda realitatea care nu-i convine. În acest context, am apreciat foarte mult notele de subsol explicative ale traducătorului Mircea Dan Duță. Momentul în care personajul principal simte că nu mai are citate elocvente este cel în care se îndrăgostește de Beáta. După dezamăgirea previzibilă, el intră într-o „împietrire treptată a inimii“, pe care o numește pseudo-științific „redescoperirea capacității de distanțare ironică“. Este și faza în care glumele sunt emise în rafală, ironiile capătă mai multă vigoare, dar și cea în care omul nostru se reîntoarce către familie, după ce trece prin aventuri precum ziua plină de ore la școală, după o noapte de dezmăț la bordelul deținut de Král:

Este admirabil modul în care Michal Viewegh jonglează cu scriitura clasică și în care reușește să urmeze un fir narativ coerent, intercalînd în text zeci de citate, două povestiri (din care una chiar a apărut în revista Playboy) și un meta-discurs de critică literară popularizată.

– Păi ce era să fac, să-i aduc o profesoară? Ar fi mîncat-o de vie.
Rosti cuvîntul “profesoară” cu un aer îngrozit pe care nu încerca să-l ascundă.
“Care pe care ar fi mîncat-o?” mă întrebai.
– A fi profesor e o meserie, apelă el la un banc cunoscut. A fi profesoară e un diagnostic.
Rîsei din curtoazie.

Chiar simt nevoia să fac asta? Și de ce fiecare intenție artistică serioasă îmi degenerează într-o comedie grotescă? Probabil că din prea multă considerație față de cititor – ceea ce eu numesc “sindromul de gazdă”. Știți, obligația aia de a ne ocupa de oaspeții noștri și de a-i distra. “Doamna Cuřínová, chiar nu vă e curent lîngă fereastra aia? Are toată lumea de băut? Dar subiecte de amuzament aveți?”

Și acum, ambițiile mele:
Să parazitez povestea tragică a unei fete de douăzeci de ani cu o foame de senzațional demnă de un jurnalist.
Să planific în mod conștient efectul pe care îl va avea asupra cititorilor “kitschul observării obsesive a propriilor trăiri (Jan Lopatka).
Să încerc a dovedi că, pentru Dumnezeu, literatura contemporană nu trebuie să arate numai “cît este de greu să creezi literatură” (John Fowles).
Să-mi demonstrez erudiția.
Să-mi satisfac înclinația către exhibiționism.
Să-mi jignesc și să-mi rănesc soția.
Să le fac rău cîtorva foști colegi.
Să scandalizez cît mai multă lume.
Să instig la un alt atac la adresa ministrului Învățămîntului.
Să mai primesc un premiu literar.
Să mai cîștig niște marafeți.
Să-mi alung mustrările de conștiință.
Să scriu un roman bun.
(Barați cu o linie variantele necorespunzătoare).

Dacă vreți să descoperiți literatura cehă contemporană și nu v-ați săturat de povești de dragoste pe fundal depresiv și post-modern, aflați Cum se educă fetele în Boemia.

Cartea poate fi cumpărată de la:

 


Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

8 comentarii la “CARTE + AUDIO Cum se educă fetele în Boemia – Michal Viewegh

  • sofia petra

    Super fain concurs! Super faina recomandare! Pe mine una aceasta prezentare m-a cucerit! De abia aștept sa câștig cartea și să mi urez” lectura plăcută la citit!” M-a atras foarte mult descrierea dumneavoastră, m-a făcut în același timp curioasă, “Cum se educă fetele în Boemia este in același timp, un fel de roman-tratat de erotism, aventură și critică literară”. Trebuie sa recunosc ca nu sunt absolut deloc familiarizata cu stilul acestui autor ceh, așa că pentru mine ar fi o adevărată provocare. Și un DA foarte mare. As recomanda o cu mare drag, celei mai bune prietene ale mele, mare iubitoare de citit. Și DA i-as imprumuta-o deoarece dacă vrei sa arăți cuiva ca ții la el (ea) îi împrumuți cartea pe care tu tocmai ce ai citit-o! Nu o ții doar pentru tine! Nu m-am putut limita la doar 3 rânduri! Nu se supără nimeni, sper!?

  • Dana Dumitru

    Mi-aş dori să citesc cartea pentru că în afară de Kundera, Karl Josef Bones, Jiri Marek şi Kafka nu am mai citit niciun alt autor ceh. Totodată, îmi plac poveştile de dragoste mai ales cele în contextul modern, actual. Este interesant de observat cum se schimbă perspectiva scriitorilor asupra dragostei dacă eşti familiarizat şi cu scrierile mediavale, romantice, clasice, etc.

  • Popescu Oana

    Mi-as dori sa citesc aceasta carte pentru ca m-a atras prin titlu si prezentare. Imi place ideea ca “Eroul este un maestru al citatelor.” si nu, nu-s satula de povesti de dragoste, fie ele chiar zidite pe un fundal depresiv si post-modern.

  • Lucian @CititoruldeCărți.ro

    Păi să vedem… Eu vreau s-o citesc pentru că am văzut undeva în cadrul recenzie cuvântul erotism și sunt curios să văd cum e un astfel de pseudo-tratat, pentru că ultimele două cărți presupus erotice pe care le-am citit m-au dezamăgit într-un mare fel. Cui aș recomanda-o? Celor care intră pe http://www.cititoruldecarti.ro în căutare de recomandări de cărți de citit. Dar, bineînțeles, doar dacă merită.

    ps: simpatică-i coloana sonoră din fragmentul pe care l-ai lecturat.

  • Andreea

    Hmm… de ce îmi doresc să citesc cartea? Pentru că am răsfoit de atât de multe ori cele (aproape) 100 de volume din biblioteca personală încât m-am săturat să fiu purtată de aceleași personaje, prin aceleași decoruri. Le-am învățat pe de rost angoasele, bucuriile, ridurile și lacrimile. Le șterg periodic praful de pe canapele și suflete.

    Mi-e dor să simt în palme o carte proaspătă, să-i simt mirosul alături de cel care iese din cana de cafea, să încep cu primul cuvânt și să o las jos după ce am citit ultimul cuvânt, urmat de un moment de reculegere după devorarea unei povești noi.

  • Lucian

    Eu nu as citi cartea. Cel mai probabil pentru ca am alte 3 incepute. In schimb as face-o cadou mamei mele. Ea se bucura mereu cand ii duc carti. I-am laut 2 carti cadou de Craciun si a citit una din ele in 2 zile. Eu nu am citit niciodata o carte in 2 zile!

    Plus ca pare foarte interesant subiectul. Hai noroc mie si mamei mele! :)