CARTE Mihai Eminescu, românul absolut. Facerea și desfacerea unui mit – Lucian Boia


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 8 min)

“Și mai potoliți-l pe Eminescu!”, îi transmitea P. P. Carp lui Titu Maiorescu, de la Viena, făcînd aluzie la articolele vehemente din Timpul ale poetului. Acest citat și alte asemenea “amenințări” au întărit ideea că Eminescu a fost ucis de serviciile secrete austriece și această ipoteză a cauzei morții sale s-a adăugat la șirul de teorii care mai de boia-mitul-eminescu-copertacare mai fantasmagorice.

În afară de registrul senzaționalismului, cum ne mai putem situa față de Eminescu astăzi? Ce mai înseamnă el pentru tinerii de azi, în afara unei poveri de lectură și a unor comentarii literare stereotipe în plus? De la aceste întrebări pornește Lucian Boia în demersul său de explicare a componentelor mitului marelui poet național.

Elementele mitului identificate de autor sunt:

Poezia

Eminescu a folosit o limbă română corectă, melodioasă, a introdus neologisme, a inventat expresii. Poezia lui are adîncime, conține subtilități menite a fi interpretate și reinterpretate, deși pare accesibilă oricui. Poemele lui sunt ușor de memorat și le ții minte chiar și o viață întreagă, chiar dacă unele dintre cele mai interesante creații ale lui rămîn necunoscute publicului larg.

Poezia eminesciană a anilor ultimi, limpede şi armonioasă, pe deplin eliberată de „surplusul“ şi de obscurităţile primei maniere. Inteligibilitatea şi muzicalitatea au fost factori decisivi, dat fiind că o mitologie răspunde sentimentului general, nu doar gustului unui cerc de cunoscători rafinaţi. Eminescu a reuşit performanţa de a face poezie înaltă în termeni accesibili, abordând temele fundamentale, triplul registru: filozofic, patriotic şi erotic, într-un limbaj seducător şi pe înţelesul oricui.

“Accidentul” biografic

Tot nu se știe în totalitate cum a murit Eminescu, deși au apărut zeci de teorii de-a lungul timpului. După ce trece în revistă cîteva dintre acestea, Boia pare să fie de acord cu explicațiile oferite de medici și specialiști în volumul coordonat recent de Eugen Simion.

„Nebunie“, desigur, e un termen care ţine de vorbirea curentă, dar oricare ar fi diagnosticul corect al bolii (în jurul căruia controversele s-au ţinut lanţ) şi cauzele acesteia (un sifilis ereditar sau contactat, în opinia iniţială, motiv contestat ulterior), cert este că poetul a suferit o brutală prăbuşire psihică şi intelectuală. Eminescu intră astfel într-o galerie imaginară foarte caracteristică secolului al XIX-lea, cu figuri (care se pot combina) precum „geniul neînţeles“, „geniul nebun“ sau „poetul blestemat“ („poète maudit“).

Pesimismul

Este o trăsătură de caracter pe care s-a tot bătut monedă în școală, la orele de literatură română, dar și în critica literară. Sunt tot felul de mărturii despre viața mizeră a autorului și se spune că poetul trăia din mila prietenilor și a rudelor.

A fost sau nu Eminescu o victimă a societăţii, a „orânduielii crude şi nedrepte“? Şi aceasta e o întrebare care, prin răspunsurile flagrant contradictorii, a alimentat mitul. Pentru Maiorescu, nici vorbă de vreun dram de nefericire în viaţa poetului. Cum ar putea Luceafărul, „nemuritor şi rece“, să fie nefericit? „Dacă ne-ar întreba cineva: a fost fericit Eminescu? am răspunde: cine e fericit? Dar dacă ne-ar întreba: a fost nefericit Eminescu? am răspunde cu toată convingerea: nu!“

La un moment dat, chiar din timpul vieții lui, Eminescu ajunge al tuturor și fiecare are o opinie despre el. Dacă restul scriitorilor rămîn în grija criticilor literari, Eminescu este în grija poporului și a oricui se simte îndreptățit să-și exprime părerea despre el. După moartea lui, a fost o explozie de studii literare, articole în presă și monografii, care mai de care mai ieșite din comun, care voiau să demonstreze unicitatea și geniul poetului sau, din contra, să-l minimalizeze.

După 1940, Boia crede că s-a trecut la o nouă fază: Eminescu intră în absolut și începe să reprezinte spiritul românesc în sine. Acest salt s-a făcut și cu ajutorul unor mari scriitori și filosofi care-și “dau cu părerea” despre poetul național. Un moment crucial a fost apariția “Vieții lui Mihai Eminescu” de George Călinescu, un tînăr abia cunoscut în 1932, cînd a apărut volumul. Este poate cea mai cuprinzătoare biografie a poetului, dar și cea mai echilibrată, o carte în care Eminescu apare ca un tînăr autor talentat, inventiv, pasional, pesimist și preocupat de moartea sa.

Cartea lui Lucian Boia este un exercițiu extraordinar monografic și de documentare. Dacă în prima parte autorul abordează mitul lui Eminescu din perspectiva componentelor acestuia, în partea a doua el urmează cronologia și, în paralel, curentele care l-au luat în considerare pe “poetul nepereche”.

Boia ajunge cu analiza sa chiar și în perioada comunistă și este surprinzător să aflăm că atunci poetul a fost promovat, sigur, cu cenzura și platoșa ideologică de rigoare, pe alocuri mai mult decît la debut sau imediat după moartea sa. La fel de surprinzător, după Revoluția din 1989 se dezvoltă cu mare succes un curent de respingere a lui Eminescu, ca parte dintr-o mișcare mai largă de respingere a miturilor naționale.

Ideea de final este că am avut nevoie de Eminescu, pentru a mai scăpa un pic de complexele unei țări mici, cu o cultură mică. Deși poetul a fost tradus în foarte multe limbi ale lumii, este puțin cunoscut în afara țării, oricum mult mai puțin decît Eugen Ionescu, Emil Cioran și Mircea Eliade.

A fost nevoie de Eminescu, de Eminescu cel mitificat, într-o cultură mică, dornică de afirmare şi de recunoaştere, dar încă nesigură pe mijloacele ei. O cultură mare şi lipsită de complexe s-ar fi simţit, dimpotrivă, sărăcită punându-se toată sub semnul unui singur şi desăvârşit spirit tutelar.

Recomand cartea mai ales elevilor care poate încearcă să citească poeziile lui Eminescu, nu doar să copieze de la colegi comentariile literare lipsite de sens care circulă prin licee și online. O recomand și celor interesați de construirea și deconstruirea miturilor. Nu în ultimul rînd, criticilor literari, ca o altă carte echilibrată care trece în revistă componentele mitului eminescian, de la un autor care nu s-a declarat niciodată eminescolog.

CARTE “Mihai Eminescu, românul absolut. Facerea și desfacerea unui mit” de Lucian Boia, 2015, Editura Humanitas, 224 pagini.

Cumpărați cartea de la:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.