Am fost călugăr urban la Chillya, două zile și o noapte


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 5 min)

Strada Atlasului este o stradă liniștită, plină de verdeață, pe undeva aproape de Băneasa. La numărul 3, o poartă și un gard cu litere agățate pe ele îți arată că acolo e un spațiu deosebit. Deschid poarta și mă întîmpină tăcute două căsuțe, de o parte și de alta a unei mici terase. În spate, o curte cu iarbă și plante, o trambulină elastică, o poartă de mini-fotbal și un grătar. Toate astea sunt semne că am ajuns la Chillya, locul unde poți crea în liniște, în Bucureștiul agitat.

Ce este Chillya

Citez de pe site-ul Studioului de Arhitectură Matius:

Inspirat de dorința arzătoare de evadare din aglomerația urbană, a căpătat formă conceptul de locuință temporară/sezonieră destinat iubitorilor de natură cât și celor care alocă timpul liber activităților creative, celor care doresc să finalizeze proiecte inspirate, departe de jungla urbană, ori de câte ori li se oferă ocazia. Chillya, construită ca un îndemn la relaxare, este un concept contemporan de reconectare a omului cu natura, cu sine și cu autenticul. Are saltea, spaţiu de depozitare, o sursă de iluminat şi o alta de sonorizare. Sistemul nu afectează deloc mediul și se poate muta oriunde se doreşte. Nu există o singură locaţie perfectă pentru Chillya. Obiectul sau ansamblul de obiecte sunt asimilabile uşor zonelor urbane, zonelor rurale, de munte sau în apropierea mării.

Această chilie urbană nu a fost gîndită să înlocuiască o casă sau o cameră de hotel și nu este nici un substitut pentru o rulotă. Este un spațiu temporar, dar poți sta acolo și o vară întreagă (pentru iarnă, nu există instalație termică).

În chilia anexă, există o toaletă, dar nu există duș. Chilia de locuit are spații de depozitare sub dușumea și sursă de curent. Patul se dezvăluie dacă ridici placa principală a dușumelei. Patul este la nivelul solului, ceea ce-ți accentuează impresia că ești în natură. Vara, cînd este foarte cald, poți dormi cu ușa deschisă, pentru a auzi greierii și cocoșii vecinului de lîngă.

Pe laturile mici ale construcției, sunt mesh-uri cu două fragmente de poeme de Eminescu și Arghezi, în română și engleză. Dacă ai timp și chef, poți citi din colecția revistei Iocan, pusă la dispoziție de Matius Ichim, cel care a gîndit acest spațiu inspirîndu-se din copilărie.

În curte, poți gusta din cireșele care atîrnă sau din căpșunele ce tocmai au început să se coacă. De-a lungul gardului, există tot felul de plante: pătrunjel, levănțică, mentă etc. Mi-am făcut un ceai cu frunze proaspete de mentă și jur că gustul bate orice pliculeț de hîrtie cu plante mărunțite!

Seara, grație obiectelor de iluminat furnizate de Can&Power, locul se transformă într-un spațiu misterios și confortabil. Poți schimba culorile luminilor după bunul plac și mai poți zăbovi un pic pe terasă, înainte de culcare.

Chilia ca spațiu de lucru

Chillya este un loc mic, dar care-ți dă senzația de spațiu deschis, datorită transparenței și formei construcției. Cînd toate lucrurile personale sunt depozitate, căsuța devine birou. Pui cîteva saltele pe jos, îți conectezi laptop-ul la WiFi-ul spațiului și te pui pe lucru! Nu strică să-ți iei lîngă tine niște apă și niște fructe din grădină.

Liniștea (întreruptă în mod firesc la vreo 10 minute de o voce a unui vecin sau de puținele mașini care trec pe stradă) te face să te focalizezi mai bine pe ceea ce ai de lucrat și-ți dă impresia că faci echipă cu tine însuți. Eventual faci o pauză de lucru cînd te vizitează nea Ion, un vecin care culege din curte iarbă pentru păsările lui de curte.

Deși căsuța este departe de centrul orașului, simți că nu te-ai despărțit total de București. Cînd m-am întors în oraș însă, mi s-a părut un pic că revin din vacanță, deși am lucrat acolo ca la un birou obișnuit.

Mergi o noapte la Chillya!

“Chilia pentru sfinți urbani” este la dispoziția tuturor celor care vor să folosească locul pentru a crea, fie că e vorba de munca obișnuită de zi cu zi, fie că vor să aibă la final un produs palpabil – o pictură, o sculptură, o proză scurtă etc.

Dacă vreți să petreceți o noapte acolo, luați legătura cu Matius! Nu strică să explorați un pic și site-ul studioului, ca să vedeți ce alte minunății au mai creat ei prin București și prin țară.


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.