CARTE Dosar permanent – Edward Snowden 2


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 9 min)

Pentru a scrie această carte, Edward Snowden a făcut un curs de scriere de 9 luni. Ați putea spune că oricum nu are mare lucru de făcut în locuința lui “secretă” din Moscova, dar nu este chiar așa. După cum explică el, viața lui de zi cu zi nu diferă de viața noastră, a celor care nu suntem urmăriți de National Security Agency (NSA) sau de Central Intelligence Agency (CIA).

Ca și noi, și Snowden stă în fața laptop-ului, în cea mai mare parte a timpului. Citește știri, joacă jocuri piratate (pentru că nu mai folosește card-uri bancare de cînd a fugit din SUA), participă la întîlniri ale fundației în al cărei comitet de administrație este, oferă interviuri etc. Îi este alături Lindsay, iubita lui de mulți ani, cu care s-a căsătorit de curînd.

Una dintre cele mai dramatice părți din cartea “Dosar permanent” mi s-a părut cea în care noul whistleblower caută pe harta lumii măcar o țară în care să poată fugi, o țară care să nu aibă legături atît de strînse cu SUA încît să-l dea pe mîna guvernului american imediat ce atinge pămîntul ei. Astfel ajunge să aleagă Hong Kong, unde locuiește cîteva săptămîni la hotel, fără să iasă din cameră. Acolo se întîlnește cu jurnaliștii Laura Poitras și Glenn Greenwald și din filmările din acea cameră de hotel reiese documentarul “Citizen Four”.

Copilărie cu inginerie socială

“Dosar permanent” se vrea o autobiografie. Însă Snowden nu are decît 36 de ani, deci nu are mare lucru de povestit din viața lui, iar copilăria lui a fost destul de plictisitoare. Oricît încearcă el să ne convingă de faptul că era un mic geniu, nu ne impresionează mare lucru din perioada lui de școală primară și de pubertate. Poate doar modurile în care încerca să scape de supravegherea părinților și de responsabilitățile de la școală: de exemplu, părinții îl lăsau să joace un joc video doar după ce citea o carte extracuriculară. Așa că împrumuta de la bibliotecă volume tot mai scurte, cu cît mai multe ilustrații, ca să le termine mai repede. Ha-ha!

Dependența de computere s-a instalat la o vîrstă fragedă. Edward era un copil curios, avid de cunoaștere. Faptul că tatăl său era inginer și era preocupat de noile aparate de la acea vreme l-a ajutat să fie la curent cu cele mai recente descoperiri tehnologice. Iar Internetul l-a ajutat să învețe singur orice dorea, așa că, la 13 ani, a hotărît să nu-și mai facă temele de la școală.

Angajat cu drepturi depline de securitate

După 11 septembrie 2001, agențiile de informații ale SUA s-au deschis mai mult deoarece aveau nevoie de tot mai mulți angajați pe care să-i angreneze în ceea ce a devenit “războiul cu terorismul”. Asta și faptul că Snowden își dorea foartea mult să se angajeze la NSA sau CIA a făcut să treacă rapid toate testele necesare pentru a primi cea mai înaltă autorizație de securitate, fără care nu poți fi angajat de vreo agenție americană.

Ca angajat acolo, el ajunge să intre în cele mai ascunse cotloane ale supravegherii cetățenilor de către guvernul american. Așa că nu e de mirare dacă volumul acesta e presărat de reflecții despre acest proces global de creare a “dosarului permanent” al tuturor pămîntenilor.

Probabil că aceasta era cea mai comună problemă a generației mele, prima care a crescut online. Am putut să ne descoperim și să ne explorăm identitățile aproape nesupravegheați, fără să ne gîndim cîtuși de puțin că remarcile nesăbuite și vulgaritățile noastre aveau să fie păstrate pentru eternitate.

Pentru că oricum avea o experiență enormă în computere, tot atunci tînărul își dă seama că nimic nu se șterge din înregistrările făcute de marile companii de Internet și de guverne. La fel ca și pe computer, sectorului respectiv de date “șterse” i se pierde urma, astfel încît utilizatorul să nu le mai poată accesa. Datele însă rămîn în alt cotlon și cei care lucrează în agenții le pot accesa oricînd, pînă la sfîrșitul Terrei.

Martir sau tînăr rebel?

Vă întrebați ce l-a determinat pe Snowden să copieze o mulțime de fișiere secrete de pe serverele NSA și să le dea publicității. Sigur, putem găsi o groază de motivații ascunse, putem ajunge ușor la teoriile conspirațiilor. Naiv cum sunt, eu chiar cred că el a vrut să scoată la iveală încălcările legilor pe care le face Guvernul SUA, contrar tuturor evenimentelor și actelor istorice adoptate în această țară.

Sunt multe pagini în carte în care autorul încearcă să se justifice. Argumentația este ascendentă, Snowden vrea să ne facă să intrăm în pielea lui, să încercăm să resimțim revolta, repulsia, indignarea pe care le-a simțit el pe măsură ce decidea să devină un fugar care dezvăluie secrete, act ce este considerat astăzi drept spionaj de către autoritățile americane.

Era pur și simplu imposibil ca America să aibă atît de multe informații despre ce făceau chinezii fără să fi făcut și ea o parte din aceleași lucruri și am avut senzația neplăcută, în timp ce verificam tot acest material despre China, ca mă uit în oglindă și văd imaginea Americii. Ceea ce China făcea în mod public cu cetățenii săi, America putea face – poate chiar făcea – în secret lumii întregi.

Dincolo de aceste justificări, cartea este în parte și manual de securitate digitală. Afli de la Snowden cum să-ți criptezi laptop-ul și comunicările, cum să folosești Tor pentru a accesa anonim Web-ul, cum să-ți alegi parole bune ș.a.

Generațiile viitoare ar trebui să se obișnuiască cu o lume în care supravegherea nu e ceva ocazional și direcționat către circumstanțe cu justificare legală, ci o prezență constantă și generalizată: urechea care aude mereu, ochiul care vede mereu, amintirea care este neadormită și permanentă.

Am fi naivi să credem că nu există supraveghere sau că ea nu se face la scara largă descrisă de Snowden. Și este trist să susținem că nu ne deranjează asta pentru că nu avem nimic de ascuns. Așa cum spune și autorul, nu putem renunța la dreptul la viață privată. Ne naștem cu el și face parte din noi toată viața (și chiar și după ce nu mai suntem). Iar dacă unul dintre noi renunță la el, este ca și cum toți oamenii ar face asta.

Pe de altă parte, au fost nenumărate exemple ale faptului că această supraveghere n-a prevenit acte teroriste și nu contribuie la prinderea mai rapidă a infractorilor. De asemenea, trebuie să ne așteptăm ca guvernele să nege de fiecare dată cînd avertizorii de integratitate dau publicității secrete de stat. Mai mult, guvernele sunt antrenate în a arunca în derizoriu aceste dezvăluiri și în a inventa trecuturi sordide ale whistleblower-ilor.

Citiți această carte, dacă sunteți conștienți măcar de cîteva aspecte minore ale supravegherii în era tehnologică! A, apropo: Snowden spune că americanii chiar au ajuns pe Lună.

“Dosar permanent” de Edward Snowden, 2019, Editura Nemira, 560 de pagini.

CUMPĂRAȚI CARTEA DE LA:



Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

2 gânduri despre “CARTE Dosar permanent – Edward Snowden