CARTE Stillness Is the Key – Ryan Holiday


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 9 min)

Ryan Holiday este unul dintre cei mai cunoscuți autori contemporani la nivel internațional, marketer și antreprenor care a transformat principiile și înțelepciunea filosofiei stoice în strategii de marketing revoluționare. El va urca pe scena de la GPeC Summit în 4-5 noiembrie, la Teatrul Național din București.

“Stillness Is the Key” nu este un roman sau o culegere de povestiri. Nu este nici o carte de marketing. De data asta, Holiday nu vrea să te ajute să vinzi mai mult sau să-ți construiești strategiile. Este o carte-manual, care-și propune să-ți arate cum poți avansa foarte mult dacă… nu te miști foarte mult.

Dar ce înseamnă, de fapt, “stillness”?

Stillness is the key to, well, just about everything. To being a better parent, a better artist, a better investor, a better athlete, a better scientist, a better human being. To unlocking all that we are capable of in this life.

Dincolo de titlul de marketing (evident, nu?), acest volum este inspirat din stoicism, budism și alte filosofii ale lumii și este structurat pe secțiuni care vorbesc despre componentele ființei: minte, spirit, corp.

Cum să fii prezent cu mintea ta

  • Ai avut de ținut un discurs vreodată și, în loc să intri în panică, ai devenit conștient/ă de cei din fața ta, care-ți așteptau cuvintele?
  • Te-ai confruntat vreodată cu o problemă care ți se părea de nerezolvat și, brusc, pentru că a încetat să te obsedeze, ai găsit soluția?
  • Te-ai plimbat vreodată singur pe stradă, în timp ce ploua sau ningea, numai ca să te depărtezi de un conflict cu o persoană?

Ei bine, toate aceste situații reprezintă acel stillness de care vorbește autorul. Este mai mult decît calm, este conștientizarea faptului că poți merge mai departe numai dacă dai un pic înapoi, pentru a avea perspectiva situației din acel prezent.

Holiday vrea să demonstreze că totul în viață poate deveni profund dacă reușești să obții această balanță între cele trei elemente amintite: minte, spirit, corp.

This is the balance we want to strike. If we aim for the trophy in life—be it recognition or wealth or power—we’ll miss the target. If we aim too intensely for the target, we will neglect the process and the art required to hit it. What we should be doing is practicing. What we should be doing is pushing away that willful will.

Fiecare capitol al cărții începe cu un “studiu de caz”. Sunt evocați mari personalități ale istoriei, care au reușit să realizeze acel echilibru. Unele povești poate vor fi cunoscute, pe altele le veți descoperi acum.

De exemplu, știați că Napoleon lăsa să se scurgă două săptămîni pînă răspundea la corespondența care nu era urgentă? Cînd ajungea la acel termen și deschidea scrisorile, constata că majoritatea acelor probleme se rezolvaseră deja!

Cum să-ți stăpînești spiritul

Este vorba despre suflet, acel element pe care dăm vina de multe ori cînd constatăm că mintea a luat o decizie greșită. Cu toții avem un spirit puternic, care poate ne deosebește de celelalte ființe de pe planetă. Dar tot de noi ține să fim conștienți de el și să nu-l lăsăm să preceadă mintea, în cadrul acțiunilor noastre.

Most desires are at their core irrational emotions, and that’s why stillness requires that we sit down and dissect them. We want to think ahead to the refractory period, to consider the inevitable hangover before we take a drink. When we do that, these desires lose some of their power.

Holiday recunoaște că acestea nu sunt teoriile lui în totalitate, ci că a împrumutat multe idei de la diverse filosofii dezvoltate de-a lungul timpului. Însă el reușește să le aducă în prezent, ba chiar să le pună în relație cu elemente actuale, precum tehnologia.

Instinctele dezvoltate în era modernă ne fac să devenim sclavii dorințelor, ai plăcerilor, ba chiar ai violenței nejustificate. Autorul crede că trebuie să alocăm timp disecției fiecarui impuls emoțional, pentru a-i oferi totuși și o valoare conștiență, care să țină de minte. Abia la finalul acestei analize vom putea spune că am luat o decizie corectă.

Cum să-ți antrenezi corpul

Mi-a plăcut și cred că e folositor exemplul lui Winston Churchill. De- lungul vieții, acesta își dezvoltase un ritual ce semăna cu tic-tac-ul unui ceasornic. Avînd în vedere multe roluri îndeplinite în istorie de Churchill, discursurile și cărțile lăsate în urmă, ai spune că acest om lucra non-stop. Nici pomeneală!

Programul lui era cam așa:

  • se trezea la 8 și făcea o baie;
  • următoarele două ore, citea;
  • apoi răspundea la corespondența politică;
  • pe la prînz, ieșea din birou pentru a-și saluta soția pentru prima oară în acea zi;
  • după aceea, lucra la un discurs sau o carte;
  • se oprea pentru a lua prînzul și abia atunci schimba pijamalele cu hainele de zi;
  • după-amiază, ieșea la o plimbare pe domeniul lui, pentru a hrăni lebedele și peștii;
  • apoi zăbovea pe verandă, admirînd peisajul;
  • pe la 3 după-amiaza, se punea pe un somn de două ore;
  • după ce se trezea, petrecea timp cu familia;
  • făcea a doua baie și
  • pe la 8 seara, lua cina și bea ceva;
  • înainte de culcare, mai petrecea ceva timp scriind.

Se ținea de rutina asta pînă și de Crăciun!

Autorul oferă și în această secțiune diverse sfaturi despre cum să-ți ții corpul sănătos și în acord cu mintea și spiritul. Poate unul dintre cele mai utile sfaturi este cel despre cum să te plimbi:

The key to a good walk is to be aware. To be present and open to the experience. Put your phone away. Put the pressing problems of your life away, or rather let them melt away as you move. Look down at your feet. What are they doing? Notice how effortlessly they move. Is it you who’s doing that? Or do they just sort of move on their own? Listen to the sound of the leaves crunching underfoot. Feel the ground pushing back against you.

Nu e vorba despre a arde calorii sau a te antrena pentru vreun sport, ci pur și simplu îi oferi corpului tău conexiunea cu natura și mișcarea de care are nevoie biologic.

Slow-book pentru o viață plină

“Stillness Is the Key” nu este o carte de citit cu nesaț, ci cu înțelepciune. Deși nu are acțiune, vei vedea că îți va imprima un anumit ritm. Eu am citit unul-două capitole în fiecare seară, înainte de culcare și în timpul călătoriilor cu trenul, legănat de mersul lui și ascultînd muzică de relaxare în căștile cu funcție de anulare a zgomotului.

Mai am mult pînă la a ajunge la acest “stillness” despre care vorbește Holiday, dar, cum spune și el, totul se face cu pași mici, dar siguri! Sau poate scopul nici nu este să ajungem la starea evocată de autor, ci măcar să luăm din carte, de ici-colo, sfaturile practice care să ne facă o persoană mai bună.

De același autor, citește și “Crede-mă, te mint. Confesiunile unui manipulator media”.

“Stillness Is the Key” de Ryan Holiday, 2019, Penguin, 288 de pagini

CUMPĂRĂ CARTEA DE LA:


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.