CARTE “Un glonte pentru rezident” de Haralamb Zincă


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 6 min)

Ehei, ce bine ar fi fost să fie securiștii din România așa cum sunt descriși în cartea lui Zincă! Se știe că Securitatea din țara noastră a fost un aparat represiv, menit să-i urmărească, tortureze și întemnițeze pe “dușmanii poporului”, adică pe cetățenii care li se părea ofițerilor din Securitate că nu se conformează regulilor absurde din România comunistă.

În “Un glonte pentru rezident”, securiștii fac chiar ceea ce spunea definiția acestei instituții: contraspionaj și apărarea țării de amenințări din afară. În această carte, ofițerii de diferite vârste află și demontează o rețea de spionaj latentă, de după cel de-Al Doilea Război Mondial, pornind de la unul dintre spioni care, într-un moment de fală, se demască parțial.

- Spionilor le place să fotografieze, dar nu le place să fie fotografiaţi. Vorbea cu privirea în tavan. E aproape o regulă. Iar când dispar, sunt atenţi să nu lase nimic în urmă, în afară, bineînțeles, de o „perdea de fum”.
Din nou se așternu între ei tăcerea… o tăcere fierbinte, istovitoare. După un timp, Lucian mormăi moleşit:
-Ar fi trebuit să sune, nu-i așa?
Pop îşi ridică brațul păros şi-şi cercetă ceasul:
-Da. Cele treizeci de minute au trecut.

Fixând telefonul, ochii lui Lucian se micşorară. Se gândea atât de intens la Pantazi, încât aparatul luă ca prin minune chipul bătrânului spion. Zâmbea superior, îndreptându-şi papionul. “Cine eşti tu? îl chestiona Lucian, comerciantul din Lausanne sau pensionarul din Bucureşti? Cu care dintre voi am stat la masă şi am ciocnit liniştit un păhărel de coniac? Chiar dacă am vorbit cu tine, «elvețianule», de ce ai avut nevoie de stratagema asta? Cu ce scop ne-ai alarmat?”

Căpitanii Lucian Viziru și Frunză și colonelul Panait vor să dea de urma lui Tiberiu Pantazi, un fost spion implicat într-o afacere mai veche, în care fusese implicat un “spion-fantomă”, Richard Brooke, personajul principal al unei alte cărți de-ale lui Haralamb Zincă. Pe măsură ce anchetează, cei trei își dau seama că Pantazi se “multiplică” sau așa pare: personajul e în mai multe locuri în același timp, ba e în țară, ba a trecut granița, ba este spion, ba este inofensiv.

Ca orice carte a lui Zincă, romanul este dens în personaje și situații. Autorul face scurte divagații istorice, sociale și politice, pentru ne situa în context. Se face referire la alte cazuri, care reprezintă de fapt ale cărți ale autorului. Ba chiar Zincă se și autocitează și se pune în replicile ofițerilor.

Securiștii din acest roman sunt inteligenți, au putere deductivă, sunt amabili, dar și fermi. Zincă îi umanizează când îi situează în contextul familial, iar replicile din afara serviciului dintre ei sunt spumoase și ironice. Sigur te vei atașa de ei, dar mai ales de colonelul Panait, cel care-și neglijează familia și își sacrifică sănătatea pentru a fi disponibil non-stop, în vederea finalizării anchetei.

Ah! oftă din rărunchi colonelul Panait, de aici începe toată zăpăceala… Înscenare? Caz real? A fost executat sau trăieşte? E erou sau trădător? Braşoveanu, apărătorul lui din oficiu, deci omul care a ţinut în mână dosarul procesului, îl prezintă, în perspectiva timpului, ca pe victima unei înscenări… Bătrâna lui mamă nu ezită să ne prezinte «învierea agentului P-41» după ce, mai înainte, participase la înmormântarea lui… Ziaristul Traian Nicoară semnalează prezenţa unui bărbat care a coborât din tren, la braț cu Norma Taylor… Într-un moment când bătrâna Anghelini afla şi ea, dintr-o scrisoare a fiului ei reînviat, că, în sfârşit, se va căsători cu femeia cu care, de altfel, convieţuia de ani buni… Putem deduce de aici că individul Virgil Obretin era una şi aceeaşi persoană cu Codruţ Anghelini? Ipotetic, da… Rămâne însă un alt mare semn de întrebare: de ce, de la tragicul sfârşit al Normei Taylor până acum, nu demult, nimeni nu s-a mai zbătut să intre în posesia mesajului lui Codruţ? De ce s-a aşteptat împlinirea a două decenii de la procesul lui Codruţ pentru ca disputa să reînceapă?

Panait se opri în mijlocul încăperii cu privirea în dreptată spre fereastra deschisă; afară se stârnise un fleac de vânt, iar perdeaua se umfla şi se dezumfla ca într-un joc de sine stătător.

Ca la orice carte polițistă, te vei gândi pe parcurs care este soluția. În timp ce am citit, mi-am luat notițe și am intuit unele lucruri, dar asta nu mi-a răpit plăcerea descoperirii întregi enigme la final.

Haralamb Zincă este, alături de Rodica Ojog-Brașoveanu, un maestru al genului policier în România. Deși sunt situate în contextul epocii, romanele lui pot fi citite cu plăcere și interes și astăzi. Scrisul lui este alert, plin de detalii, cu dialoguri bine construite, iar enigmele se mențin până la finalul creațiilor sale.

Un glonte pentru rezident” de Haralamb Zincă, 2021, Editura Publisol, 430 pp.

Cumpărați cartea de la:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.