Cu ce vin de la Berlin 1

(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 2 min)

Cu amintiri plăcute. A fost o şedere destul de scurtă, cu un program încărcat. N-am mîncat atît de gourmet în viaţa mea şi n-am mai pictat niciodată un Buddy Bear oficial (şi mai ales n-am mai cîştigat niciodată o cameră video cu ajutorul ursului pictat).

Îmi vor mai rămîne în memorie unele scene din capitala Germaniei, dar nu sunt neapărat observaţii culturale înălţătoare:

O femeie în vîrstă ia de pe jos o cutie goală de energizant şi o aruncă la gunoi, nu înainte de a citi eticheta cu atenţie.

Biciclete vintage (cum ar zice Matei), recondiţionate, aproape toate cu portbagaj.

Biciclişti mergînd în grup şi discutînd în timp ce se deplasau pe pistele largi.

Şniţel vienez la 16 euro la Berlin, motiv de obsesie pentru colegii de deplasare.

Televizorul LCD din baia hotelului şi televizorul Bang & Olufsen din cameră, cu o telecomandă care putea sparge nuci cu succes.

Mîncare gourmet la Kaefer, pe acoperişul Reichstag-ului şi apoi tortilla la MacDo cu Ionuţ şi bere la terasă încălzită cu gaze, la o discuţie despre blogosferă, evoluţia României şi chirii în Bucureşti.

Drumul de o oră cu autobuzul, dus-întors, la Villa Kult, şi viziunea pusă în practică de către Renate încă de cînd lucram la Bucureşti la un proiect Phare.

Organizatorii care intrau în panică din cauza oricărei întîrzieri mai mari de un minut.

Liniştea din trafic, liniile temporare trasate pe străzi în zonele cu şantier şi modul în care se ţinea maşina după o biciclistă care nu prindea mai mult de 11 kmh.

Privitul pe fereastră în timpul prînzului de la restaurantul Aigner, cu un peisaj care-mi amintea de Proust.