(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 9 min)
Sunt multe tipuri de proști și destule metode prin care putem combate flagelul prostiei în cartea ”Ce ne facem cu atîția proști” de Theodor Paleologu. Aveți de unde alege, dacă și voi sunteți înconjurați de proști în lumea asta largă.
Personal, tind să aleg metoda practicată de autor, numită parrhesia. Ea constă în a spune lucrurilor pe nume, pe șleau și fără menajamente. Este o atitudine stoică, situată la mijlocul drumului dintre a fi indiferent și a-ți dedica mare parte din timp și viață luptându-te cu proștii.
La metoda asta contribuie mult să ai o cultură solidă bazată pe scrierile satirice, umoristice și ironice. Iar ce exponent mai important al acestui curent la noi există în afară de Caragiale? Să-i servești unui prost un citat din Caragiale sau să te comporți cu el ca într-o scenă dintr-una dintre scrierile marelui scriitor îl poate descumpăni pe idiot, îl poate supăra sau enerva în așa măsură încât poate ai norocul să te lase în pace.
Proști proști, proști deștepți și proști temporari
Un element interesant pe care Paleologu îl subliniază și în interviuri este că prostia nu are legătură cu IQ-ul. Există, spune el, „mari proști cu un IQ ridicat”, pentru că prostia nu vine din lipsa de inteligență, ci din refuzul reflecției, din graba cu care oamenii își formează opinii și din incapacitatea de a-și controla emoțiile. Stoicii numeau asta disciplina gândirii, a voinței și a dorințelor, iar Paleologu o reia ca pe un antidot necesar într-o lume în care reacția impulsivă a devenit normă.
Demonstrația supremă a inflației de proști este chiar afluența de comentarii negative, injurioase, amuzant de stupide la simplul anunț al lui Theodor Paleologu referitor la apariția cărții. Românașii noștri evlavioși și extrem de educați s-au supărat pe îndrăzneala autorului de a lansa o asemenea carte cu un asemenea titlu. Cu alte cuvinte, proștii s-au simțit vizați de un drob de sare care era cât pe ce să cadă pe copilul lor numit creieraș, deși nu citiseră niciun cuvânt din carte. Dacă vreți să vedeți reacțiile de pe Facebook, le găsiți aici.
Partea și mai gravă (sau amuzantă, depinde cum priviți) este că nici nu vor cumpăra și/sau citi cartea, dar o vor critica pentru că… e ceva ce ei nu înțeleg.
Amenințarea din partea educației și a culturii
Aceasta este de altfel una dintre caracteristicile de bază ale proștilor: ei se simt amenințați de orice le este necunoscut, din orice sferă, dar și de orice element cultural sau intelectual. Ei se vor autositua deasupra creației culturale, acuzând-o că ea pervertește mințile. Or mințile proștilor trebuie conservate, cu orice preț.
Structura cărții lui Theodor Paleologu este destul de simplă:
- un capitol este dedicat rădăcinilor prostiei,
- un altul tipurilor de proști care pot fi întâlniți pe Pământ
- și ultima parte ne propune soluții pentru a scăpa de ei. Aceste soluții vin din curentele filosofice, dar autorul ne propune și propria sa soluție la final, aceea a atitudinii stoice în fața valului prostiei.
Un alt aspect pe care cartea îl atinge, și care apare și în prezentările editoriale, este că Paleologu nu se limitează la tradiția antică. El trece prin Erasmus, Voltaire, Flaubert și Caragiale, arătând că prostia este un fenomen universal, trans-istoric, iar reacțiile oamenilor la ea sunt surprinzător de constante. În felul acesta, cartea devine nu doar un eseu despre prostie, ci și o mică istorie culturală a felului în care marii autori au încercat să o înțeleagă și să o combată.
Și pentru că tot am scris de curând despre dictatura lui ”cumva”, am apreciat și ideea denaturării limbii sau, din contra, obtuzitatea în fața împrumuturilor lingvistice:
”Doar ce e propriu omului poate fi afectat de prostie – gîndirea și limbajul, ele fiind de altminteri indisociabile. Din snobism mimetic, unii compatrioți au adoptat o păsărească de import împănată pînă la refuz cu „vibe“, „call“, „gap“, „feeling“, „insight“, „mindset“, „trigger“ etc. Dar și refuzul obstinat al oricăror cuvinte și expresii noi dovedește rigiditatea mentală a celor care taxează cu un aer pedant:„Nu așa se spune în limba română“. De ce nu? – atîta vreme cît nu există un echivalent în limba română și neologismele respective sînt compatibile cu spiritul ei. De fapt, problema rezidă în caracterul lor mimetic, repetitiv și pauper, în faptul că multă lume dă din gură fără să reflecteze asupra termenilor folosiți.”
Internetul, catalizatorul fenomenului homo prostus
Din păcate, Internetul în general și rețelele ”sociale” în special sunt pepiniere excelente pentru proști. Ei consideră că aceste unelte li se cuvin la fel de mult ca semenilor din societate care dau dovadă de inteligență, așa că le folosesc fără discernământ.
”Fără Facebook, nu aș interacționa zilnic cu atîția proști care insultă, calomniază și repetă tot felul de aberații văzute pe internet. Puși în rețea, ei se reped în haită și se încurajează unul pe altul. Cel mai adesea îi blochez, conștient că orice dialog este de prisos, certitudinile lor fiind la fel de tari și de împungătoare precum cornul unui rinocer. Trivialitatea insultelor depășește orice imaginație, referințele obsesive la sexul oral și anal, la defecare și urinare fiind simptomul unei grave perturbări psihice. Ne aflăm în prezența acelui tip ideal al prostiei betonate, rezultate din sinergia celor trei surse ale sale.”
În plus, Paleologu observă (și o spune explicit în interviuri) că prostia modernă are o componentă emoțională mult mai agresivă decât cea din trecut. Emoțiile negative, precum gelozia, furia sau invidia, „tâmpește”, cum spune el, și transformă prostia într-o forță activă, nu doar într-o lipsă. Iar rețelele sociale amplifică exact aceste emoții, făcând prostia mai contagioasă și mai vocală ca oricând.
Luați câteva pagini de trei ori pe zi
În cele din urmă, cartea lui Theodor Paleologu nu oferă doar o taxonomie amuzantă a prostiei, ci și un mic manual de igienă mintală pentru vremurile noastre. E genul de lectură care te face să râzi, să oftezi, să dai ochii peste cap și, inevitabil, să te întrebi unde te situezi tu însuți în toată povestea asta.
Dacă aveți impresia că sunteți înconjurați de proști, cartea vă va confirma suspiciunile. Dacă aveți impresia că nu sunteți… cu atât mai mult ar trebui s-o citiți. Paleologu nu oferă soluții miraculoase, dar oferă ceva mai util: o oglindă lucidă și unelte pentru a nu vă lăsa târâți în mlaștina prostiei altora.
Așa că, înainte să vă enervați pe Internet, înainte să intrați în polemici inutile sau să vă întrebați „oare numai mie mi se pare că lumea o ia razna?”, căutați cartea, răsfoiți-o, luați-o acasă. S-ar putea să descoperiți că nu sunteți singuri în lupta asta și că, măcar din când în când, prostia poate fi învinsă cu un zâmbet, cu un citat bine plasat și cu un dram de stoicism.
”Ce ne facem cu atîția proști” de Theodor Paleologu, 2026, Editura Trei
Cumpărați cartea de la: