Dincolo de ornamentele tehnologice, romanele lui Jules Verne sunt basme ale epocii moderne, care fac modernităţii concesiile strict necesare pentru a-şi asigura credibilitatea. […] Şi mai este încă, aş spune într-o măsură şi mai mare, dorinţa de evadare. Există la Jules Verne o întreagă geografie secretă, inepuizabilă reţea de adăposturi ascunse, al căror rol nu este atât de a întreţine misterul, cât de a materializa aspiraţia lui profundă spre evadare şi izolare. Reîntoarcerea în sânul Pământului, maniera aceasta de „învăluire” progresivă denotă o tendinţă regresivă, de reducere la o viaţă aproape embrionară. Cu greu s-ar găsi, în întreaga istorie a literaturii, o căutare atât de obsedantă a izolării cu orice chip.

(„Jules Verne. Paradoxurile unui mit” de Lucian Boia)