CARTE (+AUDIO) “Eu și comunismul” de Alex. Ștefănescu


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 6 min)

Titlul cărții este dezarmant de simplu, dar te și poate intriga. Poate fi considerat ca o generalizare (autorul a avut o relație cu comunismul, dar nu dă detalii), dar și ca o experiență personală. Ei bine, după ce citești aceste “schițe”, îți vei da seama că titlul se referă la a doua variantă. Cartea lui Alex. Ștefănescu este o colecție de amintiri și opinii din și despre perioada comunistă, aranjate oarecum cronologic.

Avem aici amintiri din copilăria, adolescența și maturitatea autorului, din perioada comunistă, toate evocând câte un aspect sau două pe capitol. Alex. Ștefănescu evocă primele sale impresii despre dictatură, primele momente în care și-a dat seama că există o forță nevăzută dar ubicuă numită Securitate, povestește clipele în care a început să fie persecutat, își amintește cu amărăciune de perioadele de puternică propagandă și cenzură, își exprimă părerea cu privire la modul în care comuniștii vedeau aspecte ale societății precum colectivizarea, proprietatea personală, cultura, educația și chiar familia.

Am apreciat îndeosebi episoadele literare, mai ales cele în care persoane cunoscute din intelectualitatea românească, precum Octavian Paler și Nicolae Manolescu, sunt situate de autor în paradigma comunistă. Alex. Ștefănescu a avut o mulțime de experiențe și întâlniri inedite și despre toate povestește simplu, ca și cum un prieten ți s-ar destăinui în fața unui pahar.

Devalorizarea cuvintelor, prin folosirea „limbii de lemn“, nu-i preocupa pe propagandiştii PCR. Ei nu voiau neapă rat să convingă, ci să ocupe toate canalele de comunicare cu frazeologia lor, astfel încât alte informații sau opinii să nu mai ajungă – să nu mai găsească loc pe unde să ajungă – la conştiinţa oamenilor. Propaganda comunistă avea un conținut (pueril-aberant), dar nu conținutul conta, ci fap tul că funcționa ca un bruiaj, imens, atotcuprinzător. În România, în deceniile opt şi nouă, nu se mai auzea nimic altceva decât vocea partidului.

Ca și pe autor, și pe mine m-au cutremurat referirile la lipsa de empatie, de educație și cultură a celor puși în poziții cheie în stat. Acești oameni lipsiți de statură morală și de simț estectic erau cei care decideau soarta unui nou volum de versuri, a unui roman bine lucrat sau a unui autor talentat.

Sunt total de acord cu teoria lui Alex. Ștefănescu, conform căreia comunismul s-a instaurat din cauza unor frustrări ale unor oameni puțin dotați intelectual, care se simțeau amenințați de cei inteligenți și educați din jurul lor. În loc să se bucure de existența și opera unor autori, comuniștii făceau tot ce le stătea în putință pentru a-i denigra, persecuta și umili pe aceștia, ca sistem de autoapărare în fața excelenței.

Ura împotriva „duşmanului de clasă“ are la origine uriaşa acumulare de nemulțumire, invidie și exasperare din sufletele celor incapabili să învingă în viață, martori la succesele unor semeni mai înzestrați. Nefiind în stare să admire, ei urăsc. Urăsc în principiu ceea ce le este superior, în numele lor şi al celor ca ei, iar ideologia marxist-leninistă le dă cuvintele justificatoare: ,,lupta de clasă”. În ceea ce mă priveşte, sunt foarte sensibil la manifestările, fie și foarte discrete, fie şi postcomuniste, ale urii de acest fel. O descifrez în loviturile nemiloase date cu nesaț lui Messi sau lui Ronaldo în timpul unui meci de fotbal de fotbalişti care nu vor avea niciodată strălucirea lor. O sesizez în campania înverşunată (din fericire, hilar-inutilă, dusă de câțiva ani de unii scriitori rataţi împotriva Uniunii Scriitorilor, tocmai în momentul în care la conducerea ei se află scriitori de elită).

Autorul are mult umor, ironie și autoironie. Dacă nu ai un anumit filon intelectual, e posibil să nu savurezi pe deplin unele episoade evocate. În schițele sale, Alex. Ștefănescu își permite să râdă de comunism într-un mod sănătos și sincer, lipsit de încărcătură ideologică. Desigur, autorul poate fi și grav, atunci când este cazul.

Tin minte multe replici care au declanșat explozii de râs. O tânără de 20 de ani, studentă la Matematică (acum stabilită în SUA și autoare a multor cărți), a intrat pe neaș teptate în încăperea în care lucram, s-a aşezat cu fundul ei (frumos) pe biroul meu, pe un teanc de manuscrise, și, întorcându-se spre mine, mi-a făcut o propunere șocantă:

- Domnule Alex Ştefănescu, dacă-mi publicați o pagină de poezii în SLAST, mă culc cu dumneavoastră. Eu, nefiind lipsit de spontaneitate, i-am răspuns:
- Bravo, domnişoară, adică să vă fac două servicii?

Recomand această carte celor care vor să descopere o frântură din lumea literară a anilor 70-80 din România comunistă, dar și celor care au mai citit despre acea perioadă și vor să descopere o nouă perspectivă.

“Eu și comunismul” de Alex. Ștefănescu, 2020, Editura Curtea Veche, 208 pp.

Cumpărați cartea de la:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.