FILM Quod Erat Demonstrandum (Q.E.D.) 2

(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 7 min)

În primul rînd, filmul „Q.E.D“ m-a reintrodus în atmosfera anilor ’80 din timpul comunismului. Interioarele sunt foarte bine reconstituite, chiar mă întreb pe unde au mai găsit unele obiecte din case. Sigur, nu m-am identificat total cu locuința în vilă interbelică, într-un cartier care pare bun, dar totul a fost pentru a induce ideea de familie bună, de intelectuali.

Nici exterioarele nu sunt de colo, dar sunt numai planuri strînse. A fost însă o surpriză să văd un autobuz de la ITB, cu celebrul container cu gaz metan pe el, mai ales că scena a fost clar pentru a reconstrui atmosfera, deoarece nu a avut nici o valoare narativă.

Apropo de decoruri și atmosferă, o scenă este filmată în „Groapă“, adică una din cantinele din complexul Leu, unde am mîncat sute de ciorbe și zeci de verze călite cînd am fost student și cînd am lucrat la FJSC. Pe de altă parte, sunt sigur că acea clădire a fost martora multor întîlniri conspirative (sau deconspirative) și încă mai e. Doar numele serviciilor de informații s-au schimbat.

Salut cu entuziasm alegerea de a filma alb-negru. Dacă la început pare ușor surprinzător, te obișnuiești repede și nu simți deloc nevoia de culoare. O lume gri nu poate fi evocată decît în nuanțe de gri, nu cu filtre de Instagram.

Joc secund

Apoi, remarc cu mare plăcere transformarea lui Florin Piersic Jr. O fi fost mustața, foarte la modă în anii ’70-’80, o fi fost tonul liniștit și grav în conversații, mișcările meticuloase și fără greș sau poate toate aceste elemente la un loc. Piersic face un rol excelent și cred că mai putea fi ajutat prin scenariu să mai ofere cîteva dovezi de artă actoricească.

S-a mers destul de mult pe aluzii, dar au fost cîteva situații care au fost explicate în exces. Dar e bine, poate că tinerii care vor vedea filmul (dacă-l vor vedea, dar mi-e greu să cred că-i va atrage) vor înțelege astfel mai mult. De exemplu, frustrarea lui Lucian, colegul lui Sorin (personajul principal, asistentul de la Fac. de Matematică), se exprimă prea evident acasă, la partida de bridge, de față cu Sorin și cu Elena: o trimite cu un gest pe soția lui la bucătărie, îi pune într-un pahar mic whisky deși ea ceruse vodcă, îi critică strategia la jocul de cărți.

Filmul este despre rețelele care se dezvoltaseră voit sau din reflex în perioada comunistă. Oamenii se ajutau unii pe alții pentru a obține avantaje, iar uneori „ajutorul“ avea consecințe grave. Astfel…

• ofițerul de securitate se ocupă de cazul lui Sorin pentru că vrea să avanseze
• Lucian îi ajută pe securiști din cauza frustrării de a nu fi destul de celebru și de a nu se fi combinat cu Elena înaintea lui Ducu
• Elena ajută „organele“ de Securitate pentru că vrea să plece mai repede în Franța, acolo unde locuia Ducu, soțul ei, rămas acolo printr-o ocazie la un moment dat
• Angela îl ajută pe secretarul de partid susținînd excluderea Elenei din partid pentru că vrea un apartament cu două camere
• Sorin o ajută pe Elena să treacă mai ușor peste lipsa lui Ducu (nu este vorba de figura tatălui pentru că n-a existat în film nici o interacțiune dintre Sorin și David, fiul din clasa a VI-a al Elenei)

Finalul demonstrează însă că sacrificiile nu merg mereu spre scopul dorit. Deși este un final cît de cît fericit, imaginea lui Sorin care rămîne la aeroport alături de tatăl Elenei este dezolantă, avînd în vedere că primul, profesorul care descoperise un algoritm de comprimare a datelor în 1984, nu poate să-și facă descoperirerea cunoscută în lume.

Filmul a fost lansat în octombrie 2014, exact la 30 de ani de la acțiunea din scenariu. Pe de altă parte, 1984 a fost un an definitoriu pentru lumea tehnologiei:

• s-a lansat calculatorul Macintosh, primul PC din istorie cu adevărat prietenos cu utilizatorul și campania a cuprins o reclamă TV care invoca romanul „1984“…
• roman distopie scris de George Orwell care invoca o lume sumbră, dominată de un Big Brother, în care mințile erau controlate…
• la fel cum se întîmpla în cartea „Neuromancer“ de William Gibson, apărută în 1984, în care autorul introduce termenul „cyberspace“

Plus că a fost o iarnă grea în acel an, dar asta e altă poveste.

Filmul „Q.E.D“ mi-a plăcut pentru că reface o atmosferă ce mi-a fost familiară cîțiva ani, o perioadă din care am amintiri pe care le mai împărtășesc uneori aici, pentru că Piersic Jr. și Ofelia Popii fac roluri foarte credibile și cu o anumită viață interioară intensă, dar și pentru că abordează o temă familiară, atît prin descoperirea algoritmului de comprimare cît și prin lumea tensionată a relațiilor din mediul universitar și de cercetare.

Filmul românesc în România

O remarcă ce ține de lansarea și distribuirea filmului: la Iași, premiera a avut loc la Cinema Republica, un cinematograf din rețeaua de săli de stat. Patru spectatori au dorit să-l vadă, dar proiecția nu se putea face decît cu minimum șase, deci n-a mai avut loc. În sala de la Cinema City, am fost doar doi spectatori, pentru că eram un cuplu. O situație paradoxală, dacă ne amintim de cozile de la cinema din perioada comunistă, dar o situație care a mers de minune cu atmosfera din film. Poate dacă fotoliile n-ar fi fost atît de moi și s-ar fi făcut pauze pentru schimbarea rolelor de film, ar fi fost perfect de dezolant…