Crăciunurile mele: Iarna mea din 1984 şi alte ierni 6


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 8 min)

IMG_4147Aveam 8 ani în 1984 şi eram în vacanţa de iarnă la bunici. Ningea aproape non-stop şi zăpada picată nu mai avea timp să se topească pînă cînd se aşeza următoarea.

A fost cea mai lungă vacanţă de iarnă a mea, pentru că s-a prelungit cu vreo 3 săptămîni. S-a anunţat că se închid şcolile pentru cîteva zile şi s-a tot prelungit perioada de închidere.

Lunga mea iarnă la ţară

Stăteam aproape toată ziua în casă. Eram în clasa a doua, deci ştiam să citesc şi mă ocupam cu scrisul caligrafic. Bunicii ieşeau prin curte numai pentru a se îngriji de animale şi pentru a aproviziona sobele cu rumeguş şi lemne. Focul cu rumeguş era bun, pentru că umpleai soba (rumeguşul se tasa bine) de cu seara şi focul mocnea pînă dimineaţa. Imediat ce se stingea se făcea însă repede frig la loc. Cealaltă sobă funcţiona cu lemne şi era folosită cît ne uitam la televizor, la programul de două ore seara plus programul de după-amiaza de duminica (mai ţineţi minte, sîmbăta era zi lucrătoare).

Într-o dimineaţă, m-am trezit nas în nas cu un miel. Născuse o oaie şi bunica s-a simţit nevoită să-mi prezinte mielul încă de la trezire. Oaia, mielul şi parcă şi o capră au fost aduse mai aproape de căldură, într-o cameră ce funcţiona ca bucătărie de vară.

Sinestezie la gura sobei

Amintirile cele mai frumoase se leagă de o atmosferă anume: bunica făcînd mămăligă pe sobă (şi eu aşteptînd să mănînc terci), pisica pitită după cuptor în ciuda căldurii foarte ridicate, radioul deschis la “O melodie pentru fiecare” şi cîinele lătrînd la vreun trecător. Îmi mai amintesc de jumările prăjite, de ciorbele devorate după ce mă întorceam înmuiat de zăpadă de afară, de vinul fiert (gustam şi eu puţin, deh) şi de pisicile cerşetoare care se frecau de picioarele tale pînă scăpai pe jos o bucată de carne.

În fiecare dimineaţă, bunicul împingea cu greu uşa, pentru a degaja puţin zăpada, şi începea să dea la lopată pentru a crea un tunel. Era chiar un tunel, zăpada ajungea pînă la acoperiş. Atunci cînd ieşeam prin curte, urcam uneori pe acoperiş fără mare efort, folosind peretele de zăpadă întărită. Aveam norocul să am în spatele curţii o rampă de reparaţii ale camioanelor de la un IAS, aşa că sania era o distracţie comodă (mai puţin urcuşurile pe care le făceam manual, în lipsa telescaunului).

Am căutat pe Web mărturii ale altor semeni despre iarna lui 1984.

Mărturii ale românilor despre iarna 1984-1985

Mi-amintesc de iarna 1984-1985, cind am tremurat de frig in casa noua, un apartament confort II capatat cu pile, printr-un lung lant al slabiciunilor, de la consiliul popular al sectorului omonim, adica II. Cum ziceam, o iarna lunga si viforoasa. In acea iarna, gheata a acoperit noroiul – de pe asfaltul subtire turnat peste piatra de riu a epocii burghezo-mosieresti – pina pe 7 aprilie, cam pe la ora 11:30. Casa noua, calorifere multe si reci. Cercevele strimbe. Spuneam adesea ca, atunci cind afara e viscol, in casa ninge linistit. Si ningea. Se stringea un mic morman de zapada in spatele draperiei usii de la balcon, altfel, aproape verticala, doar usor torsionata, si cu rosturi negletuite, generos lasate intre toc si zid de catre constructorii socialismului stiintific.

Locuiam la ultimul etaj, acolo unde se stringea tot mirosul de rahati si de gunoi de la etajele inferioare, pentru ca burlanul de aerisire era infundat. Am aplicat si eu o hirtie pe gura de aerisire a camerei de baie, raminind ca mirosul sa patrunda numai prin fisurile dintre placile subtiri de beton ce alcatuiau tunelul de aerisire, raminind ca singura functie sa fie cea de cale de acces a sobolanilor.

Cum ar veni, le-am rapit sobolanilor luminita de la capatul tunelului. In dormitor, problema etansarii am rezolvat-o simplu. Am batut ferestrele in cuie si am lasat doar mucegaiurile negre sa se dezvolte pe condensul de pe peretele exterior. Iarna 1984-85 a fost si prima in care gazele s-au oprit. Nu am disperat. Am pus pe masa din bucatarie un primus si o oala sub presiune, in care fierbeam uneori boabe de porumb furate inca din toamna, cind ne scotea Partidul sa culegem recolta bogata.

[…]Oricum, n-am suferit prea tare. Aveam mica mea comoara. Un imens butoi de varza murata pe balcon. 250 de litri de vitamina C! Eram vestit pentru cit de buna faceam varza cu slanina.

Marius Delapicentru

[Cornel Popescu] îşi aduce aminte că în anul 1984 a fost o iarnă grea şi foloseau la autobuze motorină de foarte proastă calitate. „Nici nu apucau să plece maşinile din garaj, că se opreau după ce mergeau 200 de metri”, spune zâmbind. Acum lucrurile s-au schimbat radical. Are în subordine 105 angajaţi, din care 85 de şoferi ce lucrează pe 70 de autobuze moderne.

Adevărul de Alba-Iulia

Prin 1984-1985, a fost o iarna grea, cu suspendari de trenuri, intarzieri de zeci de ore. In jud Iasi la Podu Iloaie s-a inregistrat o temperatura minima de sub -32 grade. Am parcurs distanta Calimanesti -Iasi_Pascani in vreo 2 zile. Traversand pasarela din gara Iasi cu bagajele in maini, ajungand in apartament, mi-au trebuit cateva zeci de minute sa-mi revin, fata fiind cvasiinghetata, cu piele intarita ca o pojghita de gheata. Si acum nu pot uita aceasta situatie limita. Acum massmedia se isterizeaza si pentru unele situatii aproape normale.

Cititor_de_b

Iarna asta e mai blinda decit cea din 85-86. Atunci a venit un viscol in 23-25 12 1984. Zapada de cam 40 cm. A tinut-o intr-un ger continuu, pina pe 25 01 1985. Apoi temp pozitive de cam 2-3 grade ziua cam 4 zile. S-a topit jumate din zapada. Apoi a venit un viscol ca in povesti. Nici nu puteai merge pe strada in Bucuresti. vreo 3 zile. Viscol la -15 grade. Nu mai fusese pina atunci, la acea temp.

A tinut gerul continuu zi si noapte pina pe 18 martie. Retineti…18 martie. Au fost multe zile la rind temp pe minim absolut ptr fiecare punct din tara, pe fiecxare din perioadele din ianuarie si februarie.

Timp de 2 luni si 3 saptamini a fost plafon continuu de nori si fara pic de soare. Simteai un fel de frig acumulat. Cam toti au iesit subreziti cu sanatatea, mai ales ca eram tinuti fara pic de caldura in casa. In aproape toate blocurile.

Nastyprimul

Nu ne văitam prea des atunci de iarnă şi zăpadă. Nu ne grăbeam, aşteptam ca natura să-şi facă traseul prin acel an, să vină primăvara şi să ne apucăm cu adevărat de treabă. Mi-a rămas însă senzaţia unei ierni albe şi a unei vacanţe lungi cu miros de mămăligă prăjită pe plită şi mere coapte în cuptorul sobei. Nu e un citat dintr-o carte, e chiar iarna mea din 1984.

Foto: iarna 2008, Bucureşti

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

6 gânduri despre “Crăciunurile mele: Iarna mea din 1984 şi alte ierni

  • Natasha

    Excelent registrul uşor melancolic din acest articol.
    Induce o atmosferă cehoviană cu zăpadă multă şi samovare.

    Ne-a speriat mass media şi am uitat cu toţii ce înseamnă iarna la români…

  • Mihaela

    Mi-ai amintit de vremea când mergeam la liceu pe mijlocul străzii, în Câmpina. Ninsese atat de frumos, zăpadă era la fel de mare ca în prima ta poză, ma bucuram ca ne vom juca iar cu bulgări până nu ne mai simţeam mâinile. La bunici, la Balta Doamnei, alergam prin curte şi făcem oameni de zăpadă cât era ziua de lungă. La fel m-am bucurat şi zilele acestea, în ciuda vântului neprietenos.

  • geo

    Domnul Hari, povestea scrisa despre iarna din 84 mi-a ajuns la inima. In acel an faceam naveta intre Bucovat si Craiova . Faceam drumul asta zilnic ,fara autobuz .Ma sculam dimineata, la ora 6, si faceam 15 km prin zapada sa ajung la facultate.Greu .A fost foarte greu. Ajungeam acasa, seara la ora 20 sau 21 ,tot pe jos.Si ajungeam inghetata bocna . Dar era frumos .Adevarata viata studenteasca .Nu ne puteam vaita ca nu merg autobuzele, sau ca ne-a inghetat pachetul . Te ridica si adio facultate ,pe linga bataia rupta din rai.
    Dar ,modul dvs ,de a descrie zapada si mirosul de jumari prajite ,imi aduc aminte de acele vremuri.Asa erau zapezile de alta data . Cu zapada multa si turturi pe la stresini , cu derdelusuri ,cu oameni de zapasa .Uitai sa mai intri in casa pina seara ,cind luai ce luai in lingura si adormeai .Te descalta mama sau bunica si te baga in plapuma .Si asa amorteai pana dimineata . Bucurii simple ,nevinovate .Nu asa cum este acum .Ca daca nu pleci la munte la schii in Alpi sau la mare in Monte Carlo se rupe cerul , nu mai apartii de civilizatie .Nu esti in topul oamenilor importanti .Parca dupa revolutie am uitat cum trebuie sa fie vremea ,cum trebuie sa fim ca oameni .Parca si Dumnezeu si-a intors fata de la noi

  • Mekone

    Superbă povestea, mi-am adus aminte perfect de iarna aia! Locuiam la ţară pe vremea, la munte, în aceeaşi curte cu bunicii şi am cam acelaşi fel de amintiri … soba, mirosurile, animalele şi tunelurile în zăpadă!