Iluziile festivalului Anim’est


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 3 min)

oaia-de-la-animest creepy-animation-night-2

Una dintre ele este că poţi vedea toate filmele de la cele 3 cinematografe şi să mai ajungi şi la Creepy Animation Night 2. Dar încerci, deh… Cu speranţă în suflet, m-am dotat cu un abonament.

Am fost aseară, la cinema Patria, la proiecţia festivă cu L’illusioniste regizat de Sylvain Chomet, pe un scenariu de Jacques Tati. Sala plină, sectorul din mijloc fiind aproape în întregime rezervat spectatorilor cu invitaţii. Voluntarele din echipa de organizare nu lăsau pe nimeni să păşească în spaţiul sacru, aşa că m-am mulţumit cu un loc mai în faţă, adică numai bun pentru a “vărui” cu ochii tot ecranul, în aşa fel încît să cuprind întreaga imagine.

În fiecare an e la fel: cei care urcă pe scenă promit că nu vor ţine discursuri, apoi încep discursurile. Am aflat în română şi engleză că sunt o mulţime de sponsori şi parteneri anul ăsta, că va exista un master-class cu Phil Malloy (intrarea liberă), că sunt 32 de filme de lung-metraj (dintre care 5 în competiţie) şi 477 de scurt-metraje (178 în concurs). Mi-a plăcut montajul despre ediţia 2009, dar mi s-a părut cam lung şi relevant mai mult pentru organizatori, nu pentru public.

iluzionistul

Înainte de a începe filmul, surpriză: pe scenă urcă un iluzionist tînăr care ne întreţine vreo 15 minute cu trucuri specifice cutiilor pe care le găseşti de vînzare în magazinele de jucării şi cu glumiţe destul de bune. Am apreciat interactivitatea cu publicul şi faptul că lumea chiar a rîs în timpul numerelor sale.

Mi-a plăcut L’illusioniste, un film despre un iluzionist în vîrstă care încearcă să mai scoată un ban cinstit făcînd ceea ce ştie cel mai bine. Nu mi-a plăcut însă calitatea peliculei. Pentru un film produs în 2010, s-a văzut foarte prost, ceea ce sugerează faptul că s-a făcut o copie după o copie după o copie şi aia a ajuns la Bucureşti, la ditamai festivalul internaţional de animaţie.

M-am bucurat de povestea simplă, de bogăţia animaţiei, de decorurile migăloase şi bine executate, de sugestiile de “film artistic cu actori”, de muzică şi sunete. Sfîrşitul a fost cam lung şi de un tragism puţin exagerat, dar a fost pînă la urmă în ton cu tristeţea care s-a degajat în timpul filmului.

Azi-dimineaţă am văzut Despereaux din 2008, un lung-metraj american cu vocile lui Broderick, Hoffman, Weaver, de care nu ştiu cum de nu am aflat la timpul lui. Păcat că în sală erau o groază de copii… de groază – zgomotoşi, indecenţi. Bănuiesc că nu făceau decît să imite comportamentul părinţilor lor la mall.

Mă mai duc la Anim’est cînd mai apuc, că programul e doldora de titluri bune. În fond, am plătit în avans, nu-i aşa?

În final, o dezamăgire: se dau în fiecare an sute de acreditări şi sunt zeci de parteneri media şi se scrie şi se vorbeşte atît de puţin şi de superficial despre acest festival şi despre peliculele aduse de organizatori în România! Păcat…

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.