Amintiri din comunism: Mi-am văzut balconul cu propriii ochi 1


(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 2 min)

Aveam vreo patru ani și m-au dus să văd viitorul apartament. Părinții contractaseră apartamentul de la etajul 5 al unui bloc de pe Str. Unirii din Buzău și voiau să-l vedem cu toții. Blocul nu era încă terminat, iar balcoanele erau niște simple plăci de beton, fără balustrade.

În nesimțirea lor, constructorii comuniști îi lăsau pe viitorii locatari să viziteze inclusiv balconul, deși asta însemna un mare pericol. Se spune că ții minte din copilărie mai ales momentele care ți-au produs teamă. Ei bine, cel în care am văzut balconul se încadrează în această categorie.

Părinții au deschis ușa balconului și am ieșit pe acea platformă. Mă țineau amîndoi strîns de mîini. M-am uitat în jos, unde era moloz. În jur, macarale și schele. Vizavi, alte blocuri, în același stadiu. Cred că le-am cerut atunci să intrăm înapoi în casă.

Acolo am locuit apoi 12 ani, dar mereu îmi aduceam aminte de momentul cînd mi-am văzut balconul cu propriii ochi.

Nostalgicii comuniști spun că era bine atunci în privința locuinței bazîndu-se pe unele reglementări ale orînduirii socialiste:

  • Dacă erai securist, primeai imediat apartament, într-o zonă bună a orașului.
  • Dacă aveai origine sănătoasă și promiteai, te repartizau în bloc de securiști.
  • Oricine putea lua un apartament în rate, pentru că salariile erau fixe și ratele nu se schimbau. Îți planificau viața la minut, pe vreo 30 de ani.
  • Întreprinderea la care lucrai te putea repartiza într-un bloc, alături de colegii de muncă. Dacă te detașau în alt oraș, îți asigurau și acolo locuința.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Un gând despre “Amintiri din comunism: Mi-am văzut balconul cu propriii ochi

  • Lucian

    Păi din punct de vedere al repartizărilor locuinţelor, boşorogii au dreptate. Chiar era mai bine atunci. Îmi amintesc de apartamentul mamei pe care l-a primit de la stat (nu, nu era Securistă, a trebuit să plătească rate la el vreo 15 ani până l-a vândut). O cerere bine plasată şi s-a rezolvat. Remuşcări după vânzare există ş-acum.